FRANŢA: Etilotestul de unică folosinţă, obligatoriu în orice maşină din 1 iulie 2012

Publicat luni, 02.07.2012 15:48 de Mircea Meșter

Fiecare maşină care circulă pe şoselele din Franţa - cu număr francez sau nu - trebuie să deţină un aparat etilotest valabil. Legea a intrat în vigoare în 1 iulie.

Codul Rutier nu se schimbă doar în România, iar noile reguli care ating în primă fază Europa Occidentală au mari şanse să ajungă treptat legi de bază şi pe şoselele din România. Una dintre acestea a fost publicată în monitorul oficial din Franţa şi vizează obligativitatea deţinerii unui etilotest de unică folosinţă, în garanţie, pentru orice vehicul motorizat cu excepţia ciclomotoarelor. 

Ideea le-a aparţinut celor de la Automobil Clubul Francez şi are rolul de a-i face pe şoferi conştienţi de faptul că alcoolul la volan poate cauza accidente extrem de grave. "Suntem fericiţi că această lege a fost pusă în aplicare, dar regretăm că a fost nevoie de 42 de ani pentru a se concretiza cererea noastră în condiţiile în care o treime dintre accidentele mortale implică direct consumul de alcool", spune preşedintele asociaţiei franceze.

"Legea Etilotestului", aşa cum a fost ea botezată de presa franceză, prevede faptul că orice vehicul motorizat - implicit cele cu numere străine care tranzitează Franţa - trebuie să deţină un etilotest pe care să-l pună la dispoziţia organelor legii în orice moment. Aparatul etilotest trebuie să fie valid şi în condiţiile prevăzute de fabricant. De asemenea, acesta trebuie să fie atestat conform normelor sau referinţelor valabile în Franţa. Legea care prevede obligativitatea de a avea un aparat de acest tip în maşină a intrat în vigoare în 1 iulie 2012.

via | Nouvel Observateur


  • NDY, joi, 01.03.2012 17:19

    Nu stiu cat o sa impiedice soferii sa nu mai conduca sub influeta alcoolului, avand in permanenta un etilotest in autoturism. (poate doar cei cu, constiinta). Probabil ca exista si o amenda pentru cei care nu au asa ceva permanent in masina. Pe langa asta, politistii nu mai sunt nevoiti sa aiba un etilotest la ei, il folosesc pe cel al soferilor, astfel mai economisesc bani din buget pentru cumpararea lor.. :)).

  • Bethurbazal, joi, 01.03.2012 17:24
    Opinie

    Se pare ca-i doar de decor.

  • dumbravaandrei, joi, 01.03.2012 17:37

    defapt implicatia e cu totul alta: va avea voie sa te aresteze sau sa iti retina permisul ORICE politist... daca te simte nitel "altfel", te pune sa ii sufli in etilotestul tau... daca ai consumat ceva, ghinionul tau... daca nu, mergi mai departe fara probleme. Pana acum, lucrul asta il putea face doar rutiera (ca si la noi)... deci nu cumva sa credeti ca e doar de responsabilizare sau de a mai facilita starea financiara a producatorilor de etiloteste :)

  • doi, joi, 01.03.2012 18:07
    nu ati ghicit...

    E vorba de corporatii puternice care vand zeci de milioane de astfel de dracii "second hand" si sunt obligatorii pentru a face foarte multi bani la buget..in loc de o taxa noua ca la noi macar te alegi cu un ecolitest..penibil dar facut mai destept...

  • AndreiRN, joi, 01.03.2012 19:28
    Libertate

    Inca o libertate personala pierduta. Ma bucur ca locuiesc unde e dreptul meu sa conduc cu alcool in sange. Acum sa vezi ce sar in sus extremisti sau ce ce citesc dar nu inteleg. A fi beat e total diferit de a bea o bere sau un pahar de vin.

  • ccp, joi, 01.03.2012 21:10
    ura, sa traiasca capitalismu'

    oare brusc si pe la aia s-o riplat pretu la etilotest?...stati un pic ca pe la noi mai ca nu s-a ajuns la dotarea masinii cu asistenta medicala(stiti celebrele cutii care nu se gaseau decit in portofoliul unor micute firme de... partid...assa ca frantuzii sint copliasi pe linga noi sau macar in urma noastra )...ca sa fim cinstiti citi dintre noi au cunostinte de prim ajutor sau ar fi in stare in fata unor grozavii sa le si aplice?(una e sa faci resp artificiala unui manechin si alta sa o faci unei persoane plina de singe eventual cu niste fracturi deschise sau mai rau)...is curios dintre cei ce practica sportu cu alcoolu la volan pe citi o sa-i influenteze chestia asta ...fac pariu ca pe nici unul...

  • mihai, joi, 01.03.2012 22:49
    intrebare

    ,,Fiecare maşină din Franţa " - adica inmatriculata in Franta sau si masinile turistilor care se afla in vizita / tranzit in Franta?

  • Leni, joi, 01.03.2012 23:58

    @mihai - foarte buna intrebare In general vorbind, mie sincer mi se pare, dupa cum s-a mai spus, o afacere mare...se vand etiloteste in prostie, se economisesc bani la buget fiindca politia nu le va mai achizitiona, si pe langa orice politist te pune sa sufli, si pe langa faptul ca daca ai ghinion si mai ai din vinul de aseara prin sange ai pus-o, oricum pe urma poti sa-l arunci si sa-ti iei altul (ca doar sunt de unica folosinta)...si oricum, nu cred ca te ajuta sa ai in torpedou etilotest...adica, cine naiba cand urca la volan isi verifica torpedoul ca sa isi aduca aminte ca n-are voie sa urce baut la volan?! ce-i care urca bauti, urca si pornesc motorul, nu se mai uita in nici-un torpedou ca sa ii mustre constiinta si sa se dea jos sa ia un taxi.....

  • dan_grc, vineri, 02.03.2012 01:04

    Cum s-ar zice..."sa moara Franta", la aceasta idee "geniala" ar fi bine sa propuna ca fiecare masina sa aiba in torpedo si-un carnetel pt amenzi alaturi de suma minima de 300 de euro, astfel ca atunci cand soferu incalca o regula sa-si scrie singur amenda si s-o plateasca cand vede un "organ", in felul acesta se economiseste si timp si hartia pt amenda

  • tzenu_bmw, vineri, 02.03.2012 06:47
    se pare ca cei cu scutere au scapat.....deocamdata

    insa va veni si la noi in tara legea ........ pana la urma ne vom deplasa toti cu bicicleta si scuteru.....pretul combustibilului creste incontinu.......drumuri cu gropi avem gramada.......nici un beneficiu pt. un sofer de auto.

  • Alex Radoi, vineri, 02.03.2012 09:35
    @ Andrei RN

    Prietene, am aproape 90kg greutate si cu toate astea simt clar ca dupa O BERE sau UN PAHAR DE VIN reactionez altfel, ma "relaxez" si imi creste doza de "curaj", deci chiar si o cantitate foarte mica de alcool iti poate afecta reflexele. Dar, ma rog, ai nevoie de un anumit nivel de maturitate ca sa realizezi chestiile astea. Poate iti va veni vreodata mintea la cap si imi vei da dreptate. Totusi vad in trafic oameni trecuti bine de 50 de ani carora inca nu ne-a venit, asa ca nimic nu e sigur... Succes!

  • Alex Radoi, vineri, 02.03.2012 09:42
    Si inca ceva:

    Daca cumva traiesti tot in Romanica asta unde traiesc si eu, vezi ca la noi toleranta fata de alcool in Codul Rutier este ZERO!!! Deci "dreptul" asta, asa cum ii spui tu, de fapt nu il ai, erai doar prost informat, pentru ca probabil inca nu ai permis. :))) Asa ca ai mare grija ca poate o sa te alegi cu permisul suspendat prosteste pentru o gura de bere.

  • t, vineri, 02.03.2012 11:29

    da, alaturi de legea aia cu pietonii care ridica mainile si traverseaza pe unde vor ei, e printre cele mai dobitoace legi. testerul ala infect daca sta in masina nu va intrerupe un betiv sa conduca. doar ca va obliga pe utilizator sa cheltuiasca niste bani fara motiv. este obligatia politiei sa te verifce nu sa ai tu. daca ai drum lung si te opreste un hapciupalitic sa te verifice, gata, s-a dus. daca in alta suta de km te mai aopreste altul din asta si nu il mai ai ce face? iti da amenda, nu? sau agentul care te opreste si verifica iti ofera altul la schimb, dupa ce l-au utilizat pe al tau. si atunci de ce mai e obligativitatea ca soferul sa aiba asa ceva, daca politia va avea de rezerva?! deci de fapt tre sa cumperi un bax intreg cu multe astfel de testere, a.i sa nu ramai fare ele. ah deci afacerea e de fapt de amploare mai mare, cadn vor iesi toti politistii francezi la cercetat de betivani, si de cosnumat testele soferilor

  • AndreiRN, vineri, 02.03.2012 17:49
    @Alex Radoi

    % de alcool ZERO in sange este o imposibilitate fizica si eu iti garantez ca iau proba de sange la 100 de oameni care nu au baut nimica 25 de ore si voi gasi alcool in sange. 0,08% este un % natural in primul rand si legal in al doilea si cu mana pe inima pot spune ca nu am fost beat niciodata in viata mea asa ca nu fac reclama betivilor la volan care dupa mine ar trebui dati cu capul de bordura acolo pe locul accidentului ca sa nu mai aiba a doua sansa. Doar spun ca este un abuz de stat care este o imposibilitate medicala si prin care multi soferi vor fi buzunariti in viitor. Cat despre experienta mea rutiera ......... 300 000 km facuti inumai pe 2 roti ca sa nu mai vb de sutele de mii de km facuti cu masina. Asculta, Gandeste si apoi Vorbeste.

  • AndreiRN, vineri, 02.03.2012 21:42
    Buzunareala

    Aparatul digestiv uman produce acohool cand consumi anumite alimente. Legal ZERO este o imposibilitate biologica si aceste legi sunt facute pt a buzunari populatia.

  • unckle, luni, 02.07.2012 16:12

    @AndreiRN - aparatura ce detecteaza alcoolul in aerul expirat are o toleranta suficient de mare pentru a nu detecta nici macar alcoolulcontinut de o cutie de bomboane cu coniac (a se vedea un episod din MythBusters) deci poti sa fii linistit cu partea de "ZERO". In ceea ce priveste o bere sau un pahar de vin ... aici este limita de 0,4 pana la care primesti doar amenda si suspendarea permisului. Limita de 0,4 la mie este bine pusa acolo si nu se atinge nici cu doua beri daca esti ceva mai corpolent si ai un metobolism rapid ;)

  • Luc, luni, 02.07.2012 17:00

    @AndreiRN bre, mai taie un 0 din cei 300.000 km pe 2 roti, ca doar n-ai facut turul lumii de "nspe" ori.

  • AndreiRN, luni, 02.07.2012 23:42

    Luc, eu pot taia cate 0 doresti tu dar motoarele tiuu cat si pe unde m-au dus prin lumea asta. Oricum miroase a invidie comentariul tau si a rautate faptul ca al meu a fost sters odata.

  • LUTE, marţi, 03.07.2012 08:33

    PROPUN SA FIE OBLIGATORIU SI 10 CD-URI CU MANELE. MULTI LE AU DEJA...

  • dany, miercuri, 04.07.2012 09:41

    Cred ca in curand va exista obligatia de a avea in masina GPS-uri cu program instalat de transmitere a vitezei automobilului direct la politie. Mi se pare corect, de ce sa mai bage bani in camere sau radare? Taiem raul de la radacina. Cine spunea ca Germania nazista a disparut de mult, se inseala amarnic. O traim acum, cu UE.

  • miosu, miercuri, 07.11.2012 14:20

    Bai prietene eu momentan stau pe coasta de azur daca chiarte intereseaza si ma kam uimesc kilometrii tai pe doua rotii . Eu sunt sofer vde 12 ani am fost in toata europa da unu ca tine mai rar esti tare rau