Volkswagen l-a prezentat pe Amarok în versiunea Ambulanţă

Publicat miercuri, 11.05.2011 10:22 de Sebastian Toma

Expoziţia Rettmobil din 2011 a marcat debutul unui Volkswagen Amarok în versiunea Ambulanţă. Modelul a fost adaptat de o companie specializată în domeniu şi este destinat activităţilor pe teren accidentat.

Volkswagen a prezentat un Amarok echipat complet pentru a fi o Ambulanţă. Modelul a debutat la Rettmobil 2011 şi este realizat de specialiştii de la WAS (Wietmarscher ambulance and Special Vehicle Co.). Modelul se bucură de tracţiune integrală şi prezintă toate elementele necesare unei ambulanţe moderne. Motorizarea este un 2.0 BiTDI de 163 CP, care oferă un nivel ridicat de putere şi o autonomie foarte bună. După cum ştiţi, modelul Amarok se mândreşte cu una dintre cele mai mari capacităţi de tractare din segmentul său, iar bena nu este deloc mică.

Specialiştii de la WAS spun că ar putea echipa modelul Amarok să îndeplinească şi alte sarcini civile, în funcţie de necesităţile clienţilor. Graţie faptului că are o gardă la sol mare şi un sistem capabil de tracţiune integrală, modelul poate să răspundă la situaţiile de urgenţă din munţi. Garda la sol a fost mărită cu 30 de milimetri pentru a-i spori abilităţile off-road ale lui Amarok, în timp ce suspensia şi amortizoarele au fost optimizate pentru o masă mai mare şi teren accidentat.

Nemţii nu au anunţat dacă vor să vândă acest model în volume mari şi nici costurile de adaptare ale unui Volkswagen Amarok pentru serviciul de Ambulanţă. Aeroportul din Hanovra utilizează un VW Amarok pe post de vehicul de "Follow Me" pe pistele sale. Modelul Amarok este primul pick-up dedicat dezvoltat de cei de la Volkswagen. În România, Volkswagen Amarok porneşte de la 23.559 de euro cu TVA inclus.

Via | Wietmarscher.de