Volkswagen l-a angajat pe Jost Capito, omul din spatele lui Ford Focus RS
Volkswagen a anunţat astăzi că divizia sa de performanţă va fi condusă de Jost Capito, omul care a condus departamentele de performanţă american şi european ale Ford.
Volkswagen a anunţat astăzi oficial investirea lui Jost Capito în funcţia de şef al diviziei sale de motorsport. Capito, care a făcut istorie în cei 11 ani petrecuţi la Ford, va prelua funcţia de la Kris Nissen începând cu data de 1 mai.
În vârstă de 53 de ani, Capito se bucură de o vastă experienţă în lumea automobilelor de performanţă. Cariera sa se leagă de cele mai importante nume din industrie. Totul a început în 1984, când a fost angajat de BMW în funcţia de inginer de dezvoltare pentru motoare de performanţă. A trecut apoi la Porsche 5 ani mai târziu, fiind responsabil la început de organizarea competiţiei Carrera Cup şi mai apoi de toate campionatele desfăşurate sub egida constructorului din Stuttgart.
În 1996 trece în tabăra celor de la Sauber Petronas Engineering HG, pentru ca din 1998 să coordoneze activitatea echipei de Formula 1 Sauber Red Bull.
Din 2001, Capito lucrează la Ford unde va avea o contribuţie importantă la dezvoltarea modelelor Focus RS, Focus ST şi Fiesta ST. În tot acest timp va ocupa funcţia de director al departamentelor Ford Global Performance Vehicles şi Motorsport Business Development. Câtă vreme s-a aflat în această poziţie, Jost Capito a supervizat activitatea ambelor divizii de performanţă Ford, americană (SVT) şi europeană (RS).
Pe lângă experienţa de manager, Jost Capito s-a remarcat şi ca pilot. El a participat la mai multe concursuri de anduranţă, fiind chiar câştigătorul categoriei camioane în cadrul Raliului Dakar din 1985.
via l carscoop
Ma cheama de fapt *Jost* Capito, nu Josh.