Volkswagen Golf Sportsvan, înlocuitorul lui Golf Plus, se prezintă

Publicat marţi, 06.05.2014 10:58 de Sebastian Toma

Volkswagen a prezentat versiunea de serie a lui Golf Sportsvan, succesorul lui Golf Plus. Modelul este un monovolum compact bazat pe platforma lui Golf VII şi aduce noi sisteme de siguranţă în gama compactă a germanilor.

Volkswagen Golf Sportsvan este noua apariţie în gama constructorului german şi vine ca un înlocuitor al lui Golf Plus. Vorbim despre un monovolum compact, dezvoltat pentru a oferi un spaţiu interior cât mai generos, care vine cu un consum de carburant mai mic şi o masă mai scăzută decât modelul pe care îl înlocuieşte. Mai precis, Golf Sportsvan este cu până la 90 kilograme mai uşor decât o versiune echivalentă a lui Golf Plus, în timp ce consumul de carburant este redus cu până la 20 procente. Cea mai economică versiune a modelului ajunge să aibă un consum mediu declarat de 3.6 litri la sută şi să emită doar 95 de grame CO2 pe kilometru.

TEHNOLOGIE

Sistemul Rear Traffic Alert, premieră pentru Golf, monitorizează traficul din spatele vehiculului chiar şi la părăsirea locului de parcare.

Golf Sportsvan beneficiază de elemente precum asistenţă la menţinerea benzii de rulare, sistem de prevenire a impactului frontal prin frânare automată, sistem de monitorizare a unghiului mort şi sistem de monitorizare posterioară. Cel din urmă este dedicat prevenirii accidentelor care pot surveni la părăsirea locului de parcare dintr-un şir de maşini, când vehiculul rulează în marşarier şi şoferul nu poate să observe eventualele vehicule care vin din spate. Pe lângă elementele de siguranţă, Golf Sportsvan este oferit opţional alături de un nou sistem de infotainment, care integrează sisteme mobile online şi agregatoare de servicii, precum Google Earth, Google Street View şi "Online Traffic Information".

MOTORIZĂRI

La interior, nu există diferenţe stilistice majore faţă de ceea ce găsim la bordul unui Golf. Ceea ce înseamnă că avem un habitaclu ergonomic, care ne oferă acum mai mult spaţiu.

Gama de motorizări care echipează monovolumul compact de la Volkswagen include şase propulsoare, toate supraalimentate. Astfel, avem patru TSI-uri, care asigură între 85 şi 150 CP şi două TDI-uri, care livrează 110 sau 150 CP. Cu excepţia unităţii TSI entry-level, de 85 CP, toate motoarele din gamă pot fi comandate în compania unei transmisii DSG. Diesel-ul entry-level, de 1.6 litri şi 110 CP, asigură un consum mediu de 3.9 litri la sută, cu 0.3 litri la sută mai mare decât cel al versiunii dedicate BlueMotion. Aceasta din urmă prezintă modificări aerodinamice şi anvelope cu rezistenţă redusă la rulare pentru a obţine un consum mixt de 3.6 litri la sută.

DESIGN

Profilul lui Volkswagen Golf Sportsvan.

În ceea ce priveşte aspectul exterior, noul Golf Sportsvan nu vine cu nimic în plus faţă de exponatul cu acelaşi nume pe care Volkswagen l-a prezentat la Salonul Auto de la Geneva. Remarcăm blocurile optice diferite faţă de cele ale lui Golf, silueta modificată semnificativ şi stopurile care urmează aceeaşi idee de design, dar cu un alt factor de mărime. În comparaţie cu Golf Plus, remarcăm o îmbunătăţire a aspectului monovolumului compact din gama Golf, cu toate că rezultatul final este departe de podiumul vreunui concurs de frumuseţe în segment.

Via Volkswagen

  • gogu, marţi, 06.05.2014 11:12

    ce fata trista si ce fund lasat are

  • Andy, marţi, 06.05.2014 14:41

    Trist sau nu, vanzarile vor curge pentru ca nu design-ul e cel mai important aspect al unei familiste (altfel italienii ar fii campioni la vanzari). Interesanta treaba cu radarul care monitorizeaza traficul din spate...imi aminteste de un Sukhoi 30...parca care a fost primul avion de vanatoare care avea si radar pe spate.

  • vianu, marţi, 06.05.2014 15:05

    trist sau nu, singurul an mai de doamne ajuta a fost 2010 cand s-a clasat pe locul 2 in europa la vanzari. In rest caimacul l-a luat concurenta franceza sau germana (inclusiv fratele touran) acum, mai stii, vanzarile pot curge...ca apa. cat despre radar...cumva e acelasi principiu prezent DEJA si pe Note? Intreb, pentru ca, din cate stiu japonezii nu inventeaza nimic. Asa spun "specialistii" nostrii.

  • cineva, marţi, 06.05.2014 16:12

    Nu stiu daca e exact acelasi sistem, dar are aceeasi utilitate. La Note e o camera care face treaba in cauza.

  • vianu, marţi, 06.05.2014 16:29

    @cineva... intrebarea era pur retorica http://www.nissan.ro/static/brosuri/brosura_nissan_noulnote.pdf pag.8

  • urat, marţi, 06.05.2014 16:29

    A innebunit de Silva..pana acum VW erau doar insipide, nu imi inchipuiam ca vor deveni cu adevarat urate!

  • mog, miercuri, 07.05.2014 11:33

    intradevar, arata dubios. ce diferenta intre vw si mazda de ex, la design. sa nu mai zic de alfa.... dar nah, se va vinde ok pt ca e golf.