Volkswagen Golf GTI Clubsport: primele schiţe ale conceptului creat pentru fanii mărcii
Volkswagen a dezvăluit primele schiţe ale conceptului pe care îl pregăteşte pentru Festivalul de la Worthersee. El se va numi Golf GTI Clubsport şi va avea la bază versiunea sportivă a compactei germane.
Volkswagen şi-a făcut temele şi pentru ediţia de anul acesta a Festivalului de la Worthersee. O echipă de studenţi a lucrat intens la un concept pe care fanii Grupului VAG îl vor putea admira de aproape în cadrul reuniunii de pe marginea lacului austriac.
Conceptul se va baza pe actuala generaţie a modelului sportiv Golf GTI, însă nu se va îndepărta foarte mult de la formele versiunii de stradă. O demonstrează primele schiţe publicate de constructorul german. Lista modificărilor stilistice va include însă un design nou pentru spoilere, un nou eleron montat pe acoperiş, un deflector posterior şi un set de jante impresionante, cu 10 spiţe.
Sub capota conceptului se va afla un motor turbo de 2.0 litri, capabil să dezvolte 265 de cai putere şi un cuplu motor generos. Conceptul va fi dezvăluit public abia în data de 13 mai, atunci când Festivalul de la Worthersee se va deschide oficial. Evenimentul din Austria va aduna şi o serie de alte concepte ale celorlalte branduri de sub umbrela Grupului VAG:
...frumoasa masina...al dracului!