Volkswagen blochează drumul revenirii Skoda pe piaţa din SUA: "Ar fi sinucidere curată"

Publicat joi, 08.12.2016 12:15 de Daniel Popescu

Grupul Volkswagen a exclus varianta ca Skoda să revină în Statele Unite, întrucât o astfel de decizie ar reprezenta o "sinucidere" pe o piaţă care nu cunoaşte deloc acest brand.

Skoda va reuşi în acest an să depăşească un nou record de vânzări, după ce a reuşit să comercializeze peste un milion de maşini în primele 11 luni ale anului.

Constructorul ceh se bucură de succes în special în Europa, iar aşteptările pentru anul viitor sunt cu atât mai mari după lansarea SUV-ului Kodiaq.

Planurile de extindere vizează lansarea mărcii în alte 20 de ţări pe parcursul următorilor 10 ani, iar una dintre opţiunile intens discutate este revenirea pe piaţa din Statele Unite pentru prima oară după anii '60. De altfel, nu mai departe de luna august, oficialii cehi au înregistrat deja la oficiul de patente şi mărci din SUA câteva dintre denumirile de modele pe care le cunoaştem foarte bine în Europa, cum ar fi Yeti, Octavia sau Superb.

Numai că intenţiile cehilor se lovesc deja de refuzul companiei-mamă Volkswagen, întrucât un membru al consiliului de conducere a catalogat aceasta revenuire în SUA cu o sinucidere. "Putem fi nebuni, dar nu suntem demenţi. Să intrăm pe această piaţă uriaşă cu un brand necunoscut, cu o gamă de modele concentrată pe Europa şi o reţea de dealeri inexistentă este sinucide curată. În plus, ultimul lucru de care are nevoie Volkswagen America este canibalizarea vânzărilor", spun oficialii grupului german.

În acest context, şansele Skoda de a spori vânzările prin revenirea în SUA devin foarte mici.

Via Carscoops

  • vianu, joi, 08.12.2016 13:40

    dupa scandalul ala, poate ca o "aceeasi marie cu alta palarie" ar fi solutia optima. adica, ca deobicei, oficialii acestui concern se adreseaza parca unor retarzi. Sa vad: - brand necunoscut. Marketing...va pricepeti la asta. Ati vandut diesel ca cel mai clean fuel. Toate reclamele cu blueshit erau pe alb....Deci n-ar fi o problema sa reeditati o noua spalare a creierelor - Skoda poate veni din Europa ca o marca prea putin atinsa de scandal. Chiar daca apartine aceluiasi grup - modele concentrate pe Europa. Aici e chiar ca "noi va credem prosti". Chiar nimeni nu stie ca Skoda e doar un vw cu alte haine!? Inteleg ca ce vinde vw in SUA e altceva decat ce vinde in Eu. Mda... - canibalizarea. Really? Fix aceeasi chestie se intampla si in Europa!? eu as face un rezumat al refuzului de a se prezenta pe piata americana: BANII. Mai precis lipsa unui buget pentru o intreprindere de genul asta. Cel putin pentru moment. Si da, noile modele de la Skoda incep sa imi (re)placa

  • vw., joi, 08.12.2016 13:46

    Așa-i Vag-ule...Doar prin U.E. și mai ales în Romănica-manelica ai putere/fraierești cu succes.

  • momo, joi, 08.12.2016 13:47

    @vianu - ai dreptate. daca as fi VAG in america, as incerca sa incep "clean slate", in loc sa repar ceva ce va lua mult timp, bani, si fara rezultate incerte. daca s-ar uita la exemplul de succes reanult/dacia - un brand total necunoscut, cu o pozitionare curajoasa si cu riscuri foarte mari, in piete in care suprematia era detinuta de marci autohtone - ar invata foarte multe.

  • Dan, joi, 08.12.2016 14:35

    da, dle Vianu, motivul sunt banii !! dar as preciza ceva VolksWagen GERMANIA nu isi doreste un succes mare Skoda CEHIA in SUA !! Pentru atunci "canibalizarea" se traduce prin faptul ca banii se vor duce in CEHIA (chiar daca proprietarii sunt germani - angajatii si impozitele se duc la cehi) !!!! Este acelasi lucru mereu - germanii sunt de O LACOMIE greu de imaginat !!! Ei au somajul foarte mic, banii le curg pe toate canalele si cand a venit vorba de ajutarea Spaniei, Italiei si Greciei in ceea ce priveste "granita" cu Africa din Marea Mediterana, GERMANIEI NU A DAT NICI-UN EURO si a blocat la nivelul COmisiei si Parlamentului european ORICE AJUTOR ! Asta pana la aparitia razboiului din Siria si la valurile de emigranti via Bulgaria - Serbia - Ungaria - Austria - Germania CAND BRUSC GERMANI LACOMI si NESIMTITI au spus ca fiecare tara sa preia o cota parte !!! Niste nemernici acesti germani ! Nu as cumpara masini VW de la ei nici sa ma pici cu ceara !

  • Kap, joi, 08.12.2016 14:58

    Dan, aș adăuga și susținerea de fațadă și uneori lobby-ul împotrivă în chestiunea embargo-ului aplicat rusnacilor, cu gândul doar la afacerile pe care le ratează acolo. Sau conducta aia pe care și-o doresc prin Marea Baltică în dipreț pentru toți esticii din UE plus Ucraina.

  • @Madalescu, joi, 08.12.2016 15:37

    Ataca iar. Stiu insa cine e! Il cheama Catrinescu si a lucrat pe la ABN Amro/RBS acum 8-9 ani! Era dus cu pluta rau baiatul! P.S. E de loc din Sinaia.

  • vw s-a apucat de făcut cârnați, joi, 08.12.2016 20:11

    După ce s-au fript cu amenzi le-a mai venit un pic mintea la cap. Dacă s-ar putea proceda cu ei la fel peste tot locul lor mondial în vânzări nu cred că ar fi mai sus de 5.

  • lorinczi.thomas, joi, 08.12.2016 20:52

    @momo, dacia nu era nici azi cunoscuta de vestici daca nu avea la dispozitie rampa denumita 'criza financiara' din 2008/9. Plus, in cazul de fata astia voiau sa duca Skodele in america, un continent cu cerinte diferite, motoare mari, consumatoare de benzina, etc. In cazul daciei, cand a venit criza, vesticii oricum cumparau ceva ieftin, nu conta calitate sau specificatii, cumparau chinezarii daca nu erau dovedite cat de praf sunt. A fost norocul daciei ca au fost prezenti in acel moment. Daca in scurt timp scotea vw un polo din 2000 si punea un design fresh, lua fata daciei rau

  • Seat, vineri, 09.12.2016 02:31

    sa trimita seaturi, vor ispiti mai usor.

  • Dumitru, vineri, 09.12.2016 16:05

    @lorincz Criza de care vorbesti a trecut de cativa ani buni. De ce se vinde atunci Dacia in continuare in Europa Occidentala daca o asociezi atat de usor cu o chinezarie,? Sau poate ei nu si-au dat seama inca? Sa te intrebe pe tine ca sa se lumineze? Si, apropo, de ce nu a scos VW un Polo din 2000 cu design fresh ca sa ia fata Daciei? Ca din cate spui, reteta succesului era la indemana...

  • LR, vineri, 09.12.2016 20:08

    Sunt convins că Skoda ar face o figură frumoasă în America de Nord. Mai mult, cehii au dovedit că pot lua fața nemților, dar nu-i lasă stăpânirea VW. Dacă ar fi lăsați de capul lor, cei de la Skoda ar cumpăra tot concernul VW în mai puțin de 15 ani!

  • AdyyB, sâmbătă, 10.12.2016 01:13

    Sigur ca da... si Kia nu ar trebui sa existe in US ca exista Hihihyundai...

  • inexorabil, sâmbătă, 10.12.2016 20:56

    Absolut adevărat, @LR! Industria cehă de profil a lăsat ȋntotdeauna impresia acelui “vino-ncoa” care nu poate fi descris ȋn cuvinte, dar care te atrage oricum…Cu cât trece timpul acesta hain, cu atât ȋmi dau seama că băieții de la Tatra au fost cei mai isteți și cei mai onești, fiindcă ȋndârjirea de a evita laolaltă supraalimentarea cu turbocompresor, Diesel-ul, SUV-ul, downsizing-ul și rebadging-ul n-am observat-o la nimeni altcineva! Dar tocmai de aceea a dispărut Tatra (secția de automobile). N-ar fi exclus ca apendicele v.ag al lui PSE să calce pe urmele fostului GM (care, cu doi ani ȋnainte de faliment, ȋncă era nr. 1 mondial la vânzări!), chiar dacă mulți ar avea “toate motivele” să-și manifeste ȋndoiala față de un asemenea deznodământ (ȋn aceeași manieră ca peste Ocean: “too big to fail”). Din fericire ȋnsă, câtă vreme Germania va domina politic uriașul cu picioare de lut (UE) – din care cauză britanicii și-au băgat picioarele ȋn ea de “familie europeană” – tovarășii din Wolfsburg nu vor avea de ce să se ȋngrijoreze, știind că ultima soluție (ȋn caz că – cine știe? – poate chiar va trebui ca dânșii să le plătească euro-dizălgheiților despăgubirile cuvenite – ia gândiți-vă: au pregătit 18 miliarde de euro pentru zona americană, dar cam de patru ori mai multe mașini sunt vizate ȋn Europa, deci, logic, cât i-ar costa aici, dacă legislația comunitară ar fi tot atât de aspră precum cea americană, dar cât i-ar costa ȋn total??? – iar de s-ar ȋntâmpla asta taman pe fondul vreunei recesiuni economice inopinate și de efect continental, așa cum a apărut cea din 2008, mai ziceți că n-ar fi posibilă catastrofa financiară…dacă totul s-ar desfășura așa cum ar trebui ȋntr-o lume normală, v.ag ar fi deja halit…) nu-i o revoluție: pașnica naționalizare…Prevăzători, cred că deja s-au apucat să le pupe tălpile autorităților germane, care, de ochii fraierilor globali, cică au dispus “anchete severe” la Audi, la Porsche și la cine o urma. Numai să nu se trezească gagiii apoi cu oarece animozități, așa cum i-a arătat Ford lui ngmco inc., totodată avertizând piața: “Say no to Government Motors. Don’t buy socialism”.