Viitorul Volkswagen Beetle va debuta în 2011
Succesorul lui Volkswagen Beetle este aşteptat să debuteze în 2011, la doar un an şi câteva luni de la oprirea productiei versiunii "renăscute" a celebrei "broscuţe".
Cei de la Volkswagen se pregătesc pentru viitoarea generaţie a lui Beetle, care ar trebui să debuteze undeva în anul 2011. Modelul respectiv va fi proiectat special pentru noua caroserie, acesta nefiind o altă caroserie montată pe şasiul de Golf. Data de lansare a fost dezvăluită de şeful Volkswagen Group Australia, Anke Koeckler.
Volkswagen speră să obţină vânzări serioase cu viitorul Beetle, deoarece a doua generaţie a acestui model s-a vândut pe piaţa din SUA doar 8.000 de exemplare în 13 ani. În mod surprinzător, piaţa din Statele Unite ale Americii a fost considerată ca fiind o piaţă "buna" pentru ceea ce era "Noul Beetle" acum 13 ani. În comparaţie cu celebra "broscuta" însă, a doua generaţie a acestui model a fost o dezamăgire din punctul de vedere al vânzărilor.
Singurul element al viitorului model care va remane retro va fi design-ul, sau cel puţin silueta. Cei de la Volkswagen sunt conştienţi că şi-au creat o imagine de marca în mintea multor persoane cu "broscutele" din anii 1960. Tocmai de aceea, designerii Volkswagen nu vor schimba conceptul acestui model, ci doar mici elemente de design necesare unui model modern. Astfel, există posibilitatea instalării unor stopuri cu LED-uri, blocuri optice montate ceva mai sus pe aripi şi alte elemente similare, necesare obţinerii unor rezultate bune la testele de siguranţă şi în tunelul aerodinamic.
Via | Carsguide
Daca nu as fi fan Volvo, m-ar bate gandul sa o schimb cand va aparea:)) In privinta vanzarilor are dreptate tipul din reportaj. Vanzari slabe inseamna piese de schimb cam greu de gasit si scumpe. De exemplu eu nu gasesc stergatoare pentru ea. Va trebui sa ma duc la reprezentanta :(