Viitorul Mitsubishi în Europa este incert: "Avem nevoie de mai mult timp pentru a stabili strategia"
Mitsubishi anunță că are nevoie de mai mult timp pentru a stabili noua strategie comercială pentru Europa după ce partenerii de Alianță de la Renault și Nissan și-au trasat principalele obiective pe termen mediu.
Alianța formată din Renault, Nissan și Mitsubishi a anunțat în această săptămână o serie de decizii importante cu privire la gamele de modele.
Principala veste este că Renault se va ocupa de dezvoltarea SUV-urilor subcompacte, în timp ce Nissan va prelua sarcina de a dezvolta SUV-urile compacte. În schimb, Mitsubishi va contribui în cadrul Alianței doar cu sistemul plug-in hybrid pe care l-a dezvoltat cu succes pentru Outlander.
În acest context, oficialii Mitsubishi au admis că nu au stabilit încă o strategie concretă în privința gamei de modele pentru Europa.
"Pentru moment nu este foarte clar pentru noi. Încă avem nevoie de mai mult timp pentru a stabili direcția de viitor în Europa", a declarat Osamu Masuko, președintele Mitsubishi.
Un purtător de cuvânt al constructorului japonez a menționat că o strategie finală ar putea fi anunțată în câteva săptămâni.
"Când vine vorba despre elemente specifice regiunilor, trebuie să așteptăm până când Mitsubishi va anunța planul pe termen mediu, pentru a vedea unde se încadrează Europa în termeni de modele, volum și tehnologie", a explicat purtatorul de cuvânt.
Una dintre problemele pe care le are Mitsubishi este că toate modelele sale comercializate în Europa sunt produse în Asia. Vânzările sale de pe Bătrânul Continent sunt însă prea mici pentru a justifica o relocare a producției într-o țară europeană.
Via Automotive News
Hai să-mi dau cu părerea (chiar dacă-n gard poate :-)) pe tema Mitsubishi -- un gigant industrial hiper-capabil în 1001 domenii (produce de la navete spațiale și jet-fightere la hiper-trenuri sau mega-cargouri), dar care a luat-o în freză lately pe felia auto. IMHO le-a lipsit nu doar o strategie deșteaptă, ci și niște designeri inspirați plus ceva experți în trenuri de rulare, care nu le lipseau deloc în... secolul trecut. Și utilizați nu doar în divizia raliuri (inutil de rememorat FTO, 3000 GT, Lancer Evo-urile fără număr sau Pajero-Dakar-istele lor imbatabile.) Scurt exemplu: cu câțiva ani în urmă am probat, de curiozitate, limitele economiei de benzină fezabile cu un mic Space Star (Mirage / Attrage în alte piețe) -- și am oscilat pe șosea în jurul a 3,5 l/100 km (!!!) -- n.b., cu motorul tricilindru *mare*, de 1,2 l MIVEC (Mitsubishi Innovative Valve timing Electronic Control system)... Reversul medaliei: design neinspirat exterior (deși f. aerodinamic cu Cx=0,27... v. Vmax 180 km/h la doar 80 CP) și un interior total demodat de la lansare. Plus o direcție *letargică*, suspensii moi și dizarmonice-n viraje, insonorizare mediocră, scaune la fel etc. (TopGear i-a dat parcă nota 2 din 10, chiar dacă tailandezii l-au cadorisit cu 18 din 20...)