Viitorul Mazda MX-5 va fi mai uşor şi va avea un motor de 1.5 litri
Viitorul Mazda MX-5 va fi influenţat puternic de RX-8 şi va avea un aspect care se va situa între conceptele Shinari şi Ibuki. Debutul are loc la Salonul Auto de la Tokyo din 2011.
O sursă din cadrul Mazda a declarat pentru Autocar că viitoarea generaţie a lui MX-5 va fi mai uşoară şi va adopta principiile lui RX-8. Motorul va avea tot patru cilindri şi va fi amplasat în faţă, dar în spatele punţii faţă, în timp ce rezervorul de carburant şi alte componente grele vor fi amplasate în faţa punţii spate. Astfel, toată masa vehiculului va fi concentrată între cele două punţi, iar manevrabilitatea şi distribuţia greutăţii vor fi îmbunătăţite dramatic. Cadrul lui MX-5 va fi o versiune îmbunătăţită a celui folosit de modelul RX-8, ceea ce îi va conferi roadster-ului japonez o rigiditate structurală demnă de un coupe.
Potrivit celor de la Mazda, conceptul Ibuki nu este doar pentru a stimula imaginaţia fanilor, ci prezintă numeroase aspecte care vor ajunge pe versiunea de producţie a viitorului MX-5. Aspectele respective se referă în principal la partea mecanică, elementele estetice prezente pe conceptul care a debutat în 2003 la Tokyo neavând nicio legătură cu viitorul lui Mazda MX-5.
În schimb, conceptul Shinari reprezintă viitorul în materie de design pentru MX-5. Aşadar, MX-5 va avea o masă apropiată de 1.000 kilograme şi ar putea fi echipat cu un motor Skyactiv de 1.5 litri. Propulsorul va oferi performanţe "sprintene" graţie masei reduse a modelului, deci nu ne aşteptăm la un nivel deosebit de ridicat de putere. Inginerii Mazda vor face tot posibilul să reducă masa lui MX-5 pentru a contracara tendinţa de îngrăşare a lui MX-5 din ultimii ani.
Via | Autocar