Viitorul BMW Seria 1 M ar putea fi produs în doar 2700 de unităţi

Publicat marţi, 14.09.2010 12:39 de Bogdan Mirică

Ultimele informaţii despre viitorul coupe de performanţă Seria 1 M, anunţă o producţie de numai 2700 de exemplare şi doar trei culori de caroserie.

Divizia M a celor de la BMW face ultimele pregătiri pentru lansarea versiunii de performanţă a modelului Seria 1 Coupe, cel mai accesibil model al departamentului sportiv. Noi informaţii apărute recent în presă par însă să contureze şi mai bine imaginea coupe-ului produs de bavarezi, aşteptat să debuteze lunile următoare.

De această dată, detaliile sunt furnizate de o sursă oficială, în persoana lui David Aviles, un concesionar BMW de peste Ocean, invitat recent în Europa pentru a asista la un eveniment botezat "The Power of M".

Aviles susţine că viitorul Seria 1 M va fi un model destul de exclusivist, produs în doar 2700 de exemplare, majoritatea destinate a fi vândute peste Ocean. Informaţia contrazice oarecum declaraţia mai veche a unui oficial BMW, care susţinea că modelul va fi unul destul de abordabil ca preţ, adresat tinerilor, lucru greu de realizat atunci când ai o producţie exclusivistă.

Acelaşi Aviles susţine că gama de culori a modelului german va fi una realtiv redusă, cu doar trei nuanţe, un alb Alpine, un negru Jet şi un portocaliu Valencia Metallic. De asemenea, coupe-ul de performanţă va fi disponibil numai cu transmisie manuală, o premiză îmbucurătoare pentru cei care doresc mai multă implicare la volan.

BMW Seria 1 M Coupe va dispune de o versiune modificată a propulsorului N54 cu şase cilindri în linie, capabilă să producă până la 335 de cai putere. De asemenea, versiunea extremă a lui Seria 1 va beneficia de un diferenţial cu alunecare limitată, de suspensii performante şi de un sistem de frânare îmbunătăţit.

via | autoblog

  • alex, marţi, 14.09.2010 13:38

    Cred ca o sa arate bine, dar o sa fie prea scump.

  • A, marţi, 14.09.2010 14:08

    pai..un 135i e de la 40k..un M3 de la 68k...ma gandesc ca M1 o sa fie pe la 50.000...totusi..prea mult pt un seria 1 fie el si M :(

  • andrey11, marţi, 14.09.2010 14:13
    M series

    eu cred ca merita. E M in primul rand , si apoi is doar 2700 exemplare

  • edy, marţi, 14.09.2010 15:26

    cutia asta de chibrit costa prea mult.

  • //M, marţi, 14.09.2010 17:59
    superb

    pentru exclusivitate platesti , avand in vedere numarul limitat de exemplare si performantele este ok , pentru cine are banii necesari