Dacia Duster a primit o versiune cu GPL cu motor de 100 de cai putere: același preț ca versiunea pe benzină și costuri cu 30% mai mici pentru carburanți
Dacia Duster este disponibil acum și într-o versiune cu GPL cu motor de 100 de cai putere care oferă costuri cu 30% mai mici comparativ cu varianta pe benzină. Noul motor cu GPL va fi introdus treptat și pe Sandero și Logan.
Dacia este prezentă în această săptămână la Salonul Auto de la Bruxelles alături de compania-mamă Renault pentru a prezenta o noutate importantă în gamă.
Constructorul român a anunțat introducerea unei versiuni de 100 de cai putere alimentată cu GPL (gaz petrol lichefiat), care pentru început este disponibilă pe Duster.
Versiunea a primit numele Dacia Duster Eco-G și are un rezervor pentru GPL montat în spațiul ocupat în mod obișnuit de roată de rezervă și include o serie de sisteme de siguranță pentru ca SUV-ul să respecte standardele de securitate și să poată accesa inclusiv parcările subterane.
Versiunea poate rula fie pe benzină, fie pe GPL, iar cu ambele rezervoare pline ajunge la o autonomie de peste 1.000 de kilometri. Trecerea de la benzină la GPL și invers se face manual prin apăsarea unui buton sau automat în cazul în care rezervorul de GPL este gol.
Dacia menționează o valoare maximă a cuplului de 170 Nm de la 2.000 de rotații pe minut, iar motorul emite cu circa 10% mai puțin dioxid de carbon comparativ cu motorul echivalent pe benzină. De asemenea, Dacia afirmă că versiunea Eco-G are costuri cu carburanții cu până la 30% mai mici decât în cazul versiunii pe benzină și cu până la 8% mai mici decât în cazul variantei diesel.
Pentru moment, Dacia menționează că noul Duster cu motor cu GPL este disponibil în Franța la un preț similar cu cel al versiunii pe benzină (12.490 de euro).
Constructorul nu menționează explicit dacă versunea va ajunge și pe alte piețe europene, însă afirmă că noul motor Eco-G va fi introdus treptat pe toată gama de modele, inclusiv pe Sandero, Sandero Stepway, Logan și Logan MCV, singura excepție fiind Dokker.
Potrivit datelor oficiale furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa, Italia este de departe țara cu cele mai multe înmatriculări de mașini alimentate cu GPL: peste 132.000 de unități dintre cele aprape 200.000 de unități la nivelul Uniunii Europene în primele 9 luni ale anului.
În România, în același interval de timp, au fost înmatriculate 1.341 de mașini cu GPL, însă numeroși proprietari instalează sisteme GPL după achiziționarea mașinii, iar aceste cazuri nu sunt incluse în statisticile oficiale.
Anul 2020 va fi unul important pentru Dacia, care va lansa la Salonul Auto de la Paris din luna septembrie noile generații Sandero și Logan. Potrivit unor informații neoficiale, Sandero va împrumuta platforma și o parte dintre motoarele lui Renault Clio, în timp ce Sandero Stepway va avea o versiune hibridă de 130 CP.
Via Dacia
Asta-i ce-i lipsea Dusterului, GPL-ul din fabrica. Insa consumul nu e cu 30% mai mic ci costul de rulare. Consumul de GPL in litri e mai mare decat la benzina. Sunt sigur ca se cunosc aspectele astea.