BMW: Exemplar unicat M3, un omagiu adus lui Alex Zanardi

Publicat marţi, 03.11.2026 12:47 de Alexandru Monenciu

BMW Italia a realizat un exemplar M3 unicat, în amintirea lui Alex Zanardi. Denumit sugestiv M3 "Tribute to Alex Zanardi", acest exemplar propune o temă exterioară specială și a fost realizat împreună cu studioul de design BorromeoDeSilva.

Pilotul italian Alex Zanardi a fost una dintre cele mai emblematice figuri ale motorsportului mondial. După o carieră în formulele inferioare și în Formula 1, Zanardi a dobândit notorietate internațională în SUA, acolo unde a câștigat CART World Series în 1997 și 1998.

În 2001, italianul a suferit un accident grav pe circuitul Lausitzring, în urma căruia i-au fost amputate ambele picioare. Dar asta nu l-a ținut departe de lumea sporturilor cu motor. Anul acesta, Zanardi s-a stins din viață, dar lumea căreia i-a dedicat întreaga lui viață nu l-a uitat.

BMW Italia marchează împlinirea a 60 de ani de la nașterea lui Alex Zanardi cu un exemplar unicat bazat pe actualul M3. Denumit sugestiv "Tribute to Alex Zanardi", automobilul a fost realizat în colaborare cu studioul de design BorromeoDeSilva.

Grafica exterioară specială este o reinterpretare contemporană a culorilor BMW M, iar pe montantul C regăsim un ananas, simbolul norocos consacrat al lui Zanardi. Același simbol a fost brodat și pe tetierele scaunelor din față, în culorile BMW M.

Scaunele propriu zise sunt îmbrăcate într-o combinație de piele neagră și Alcantara în nuanța Antracit, iar tapițeria integrează o serie de perforații realizate cu laser.

"Să povestim ce a însemnat Alex pentru BMW și pentru toți cei care au avut privilegiul de a parcurge alături de el o parte din drum este însă mult mai complex. Pentru că amintirea lui continuă să fie extraordinar de vie," a declarat Sergio Solero, președinte și director general al BMW Italia.

via BMW

  • MarS, marţi, 03.11.2026 13:47

    Arata mega