Noi sisteme de siguranță ar putea deveni obligatorii în Europa din 2022: frânarea automată de urgență și camera pentru marșarier sunt pe listă

Publicat marţi, 26.03.2019 17:40 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Uniunea Europeană a ajuns la un acord provizoriu care prevede introducerea de noi sisteme de siguranță în dotarea standard a mașinilor din 2022, iar pe lista se află sistemul de frânare automată de urgență și cameră pentru marșarier.

La începutul acestui an, Uniunea Europeană a aprobat o propunere a Națiunilor Unite prin care sistemul de frânare automată de urgență va deveni obligatoriu din 2020 pentru toate modelele noi lansate pe piață.

Cu toate acestea, o serie de negocieri desfășurate între instituțiile Uniunii Europene au condus la un acord provizoriu care ar putea fi implementat abia începând din anul 2022.

Noul acord provizoriu prevede ca unele sisteme de siguranță disponibile deja pe versiunile superioare de echipare vor deveni obligatorii pentru toate mașinile.

Pe noua listă publicată de Uniunea Europeană se numără acum sistemul de frânare automată de urgență (AEB), cameră video sau senzori pentru marșarier, sistemul Lane Keep Assist pentru menținerea benzii de circulație, un sistem pentru asistență la viteză și avertisment pentru ca șoferul să nu mai folosească telefonul mobil la volan.

În plus, toate mașinile ar urma să fie echipate obligatoriu cu o cutie neagră care va înregistra datele în caz de accident.

Uniunea Europeană estimează că implementarea acestor măsuri ar conduce la salvarea a 25.000 de vieți până în 2038.

"Vasta majoritate a accidentelor sunt cauzate de erori umane. Putem și trebuie să acționăm pentru a schimba asta. Cu noile măsuri de siguranță care vor deveni obligatorii, putem avea același impact pe care l-am obținut și la introducerea centurilor de siguranță", a declarat Elzbieta Bienkowska, comisar european pentru piața internă a Uniunii Europene.

Via Just-Auto

  • M_Frank, miercuri, 27.03.2019 09:07

    Pertinente sunt toate, insa daca ar fi sa aleg, tinand cont ca manufacturierii vor conesta decizia, ar fi AEB. PS: Reclama Dacia in 2022 >> Dacia Logan cu sistemul de franare automat in standard :)

  • alex, miercuri, 27.03.2019 11:02

    Lucruri bune. Dar ar fi bine sa oblige constructorii sa pastreze in conditii de functionare aceste sisteme cand vremea sau regimul de rulare nu-s ideale. Adica sa le echipeze cu sisteme de curatare, degivrare, dezghetare. Ca daca un sistem devine nefunctional la primii fulgi, n-am facut nimic. Si fulgi cam sunt peste tot prin Europa.

  • M, miercuri, 27.03.2019 11:02

    Foarte bine face EU. Cred totusi ca ar trebui incluse ca obligatorii si farurile de ceata si oglinda electrocromata. Degeaba ai toate celelalte sisteme daca esti orbit de unul cu farurile dereglate si lovesti un copac cu 80 la ora ori intri pe contrasens sau din cauza vizibiitatii reduse datorata cetei ajungi la 2 metri sub apa intr-un rau sau lac.