Piața RCA în 2018: prima medie a scăzut la 612 lei, în timp ce dauna medie a crescut la peste 7.800 lei
Prima medie pentru o asigurare RCA a fost anul trecut de 612 lei, în scădere cu 12%, în timp ce dauna medie a înregistrat un progres de 9% și a depășit 7.800 de lei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat în această săptămână o serie de detalii cu privire la evoluția pieței de asigurări RCA în cursul anului 2018.
Astfel, valoarea medie a primei anualizate a scăzut cu 12%, de la 695 lei la 612 lei. În plus, în cazul persoanelor fizice, prima medie a scăzut de la 518 lei la 444 lei, în timp ce în cazul persoanelor juridice scăderea procentuală a fost mai mică: de la 1.298 lei la 1.200 lei.
Între timp, sumele plătite de companiile de asigurări pentru daune au crescut comparativ cu 2017. Dauna medie materială a ajuns la 8.812 lei după o creștere de 9%, în timp ce daune medie pentru vătămări corporale a ajuns la 51.432 lei, în scădere de la valoarea de 53.074 lei înregistrată în 2017.
De asemenea, raportul publicat de ASF oferă și o perspectivă asupra duratei valabilitații asigurărilor RCA. Astfel, aproximativ 34% dintre asigurările RCA din 2018 au fost încheiate pe o perioadă de 6 luni, în timp ce polițele valabile 12 luni au avut o pondere de circa 30%.
În ceea ce privește companiile de asigurări preferate de clienți, City Insurance ocupă primul loc cu 33%, în timp ce Euroins este pe poziția a doua cu aproape 27%. Astfel, cele două companii au împreună o cotă de piață de 60%. Pe următoarele poziții sunt Asirom, Allianz-Tiriac, Omniasig, Groupama, Generali, Uniqa și Grawa.
ASF a publicat în această săptămână și tarifele de referință pentru asigurările RCA pentru următoarele 6 luni, iar acestea sunt în creștere comparativ cu tarifele anterioare.
Via 1asig