Nissan va desemna un nou președinte în cel mult două luni: întâlnire a conducerii pe data de 20 decembrie
Nissan intenționează să nominalizeze un nou președinte în cel mult două luni, după ce Carlos Ghosn a fost concediat. Potrivit unor surse din companie, Nissan speră ca noul președinte să fie anunțat în jurul datei de 20 decembrie, când este programată următoarea ședință a conducerii.
Consiliul de administrație Nissan s-a întâlnit în cursul zilei de ieri și a decis în unanimitate demiterea lui Carlos Ghosn din funcțiile pe care acesta le îndeplinea în cadrul producătorului nipon. Totodată, reprezentanții Nissan a anunțat și demiterea lui Greg Kelly, director implicat în același scandal.
Acum, Nissan se pregătește să desemneze un nou președinte în cel mult două luni, potrivit unor surse din cadrul companiei. Următoarea ședință de board va avea loc pe 20 decembrie, iar japonezii speră să găsească, până atunci, cea mai potrivită propunere pentru postul de președinte Nissan.
Nominalizarea va fi făcută de noul Comitet Consultativ, care include și trei dintre directorii independenți ai companiei.
Noul președinte ar urma să stea în funcție cel puțin până la următoarea adunare general a acționarilor, adică până în iunie 2019.
Carlos Ghosn, președintele și CEO-ul Alianței Renault - Nissan - Mitsubishi, a fost arestat luni în Japonia pentru că a raportat venituri mai mici decât în realitate în documentele oficiale Nissan și pentru că a utilizat banii constructorului în interes personal.
Via Reuters