Primele imagini cu viitorul BMW M8 Coupe: motor V8 cu peste 600 CP și tracțiune integrală M xDrive
BMW a publicat primele imagini și detalii referitoare la viitorul M8 Coupe. Modelul de performanță va fi prezentat în 2019 și va fi echipat cu un motor V8 de capabil să ofere "peste 600 de cai putere". Tracțiunea integrală M xDrive face parte din "pachetul" pregătit de nemți.
În 2017, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, BMW a prezentat M8 GTE, un model de competiție gândit pentru cursele de anduranță. Câteva luni mai târziu, nemții au prezentat varianta de producție a lui Seria 8 Coupe, iar în urmă cu câteva zile am făcut cunoștință și cu Seria 8 Cabrio.
Acum, producătorul german a publicat primele imagini cu varianta de serie M8 Coupe. Fotografiile sunt realizate în timpul testelor de pe circuitul de la Estoril, semn că dezvoltarea modelului se apropie de final.
Structura lui Seria 8 Coupe a fost atent modificată, astfel încât viitorul M8 Coupe să ofere un comportament dinamic de top. Inspirați de versiunea de circuit M8 GTE, inginerii producătorului german au operat o serie de îmbunătățiri la nivelul suspensiilor și au reușit să dezvolte un M8 Coupe capabil să ofere performanțe impresinante pe circuit. În funcție de dorințele șoferului, suspensia adaptivă oferă trei setări: Comfort, Sport și Sport Plus. De asemenea, M8 Coupe a primit și un sistem de direcție îmbunătățit cu două moduri de funcționare: Comfort și Sport.
Standard, noul M8 Coupe oferă un sistem de frânare cu discuri cu diametrul de 395 de mm pe față, respecitv 380 de mm pe spate. Clienții vor putea alege și o variantă cu discuri M din carbon-ceramic cu diametrul de 400 de mm pe față.
Tot standard, nemții oferă jante de 19 inch, dar opțional clienții pot alege jantele de 20 de inch "încălțate" cu anvelope UHP (ultra-high-performance).
Sub capotă, BMW M8 Coupe "ascunde" un V8 capabil să ofere "peste 600 de cai putere". Oficialii constructorului german nu au anunțat și cuplul motor oferit, dar cel mai probabil, unitatea V8 produce tot 750 Nm (valoarea dezvoltată pe M5 și M5 Competition). Resursele motorului pe benzină sunt gestionate de o cutie automată cu 8 trepte M Steptronic cu Drivelogic și de un sistem de tracțiune integrală M xDrive. Acesta oferă mai multe moduri de rulare în funcție de dorințele șoferului.
Asemeni lui M5, noul M8 Coupe va porni întotdeauna în modul 4x4, cel în care tracțiunea integrală xDrive este activă. Însă, chiar și așa, comportamentul va fi unul orientat către puntea spate. Tot activ la pornire este și modul DSC (Dynamic Stability Control), adică armata de sisteme care se ocupă de menținerea aderenței și de stabilitate. Dezactivarea sistemului DSC se poate face pe trei niveluri: tracțiune integrală (4WD), tracțiune integrală sport (4WD Sport) și propulsie (2WD).
Conform oficialilor companiei, noul M8 Coupe va ajunge pe piață în 2019. De asemenea, inginerii și designerii lucrează deja la versiuni M8 Cabrio și M8 Gran Coupe.
Ei, da, acesta este BMW pe care ȋl știu/admit/admir. Dan Grecu și Tzenu BMW, deja mă așteptam să ȋncingeți forumul până acum…Sau cumva vi s-au tocit reflexele…sportive? Sau poate că lumina automobilismului provine astăzi de la farul electric (călăuzitor).