Volkswagen pregătește un SUV electric compact de 18.000 de euro: vânzările ar urma să înceapă în 2020

Publicat vineri, 09.11.2018 10:05 de Paul Cosma

Volkswagen pregătește lansarea unui SUV compact electric cu un preț de circa 18.000 de euro, urmând ca modelul să facă parte din gama de electrice ID, potrivit unor surse din cadrul companiei. Vânzările viitorului SUV electric ar urma să înceapă în 2020.

Volkswagen va lansa primele sale modele electrice sub brandul ID în 2020, atunci când vor fi prezentate hatchback-ul Volkswagen ID și SUV-ul Volkswagen ID Crozz, iar acestea vor fi urmate în 2022 de o versiune de serie a conceptului Volkswagen ID Buzz.

Surse din cadrul constructorului susțin acum că VW pregătește lansarea unui SUV compact electric la un preț accesibil, astfel încât să concureze cu vehiculele de la Tesla. Prețul de pornire al viitorului model ar urma să fie de aproximativ 18.000 de euro, iar vânzările sunt programate să înceapă în 2020.

Potrivit acelorași surse, SUV-ul electric va fi construit la fabrica VW din Emden, iar constructorul german se așteaptă ca modelul să fie vândut în circa 200.000 de unități pe an.

Conducerea VW se va întâlni pe data de 16 noiembrie pentru a discuta mai multe proiecte, printre care reconfigurarea producției din unele fabrici, planurile de investiții pentru anii următori, precum și viitoarele modele ce vor fi lansate în cadrul grupului.

Via Automotive News

  • Octavian, vineri, 09.11.2018 10:47

    Tind sa cred ca acest 18.000euro va fi cum a fost Loganul de 5.000euro. De abia iti iei un Golf 1.0TSI cu 18.000 euro. Cum sa coste un SUV electric (fie el si compact) la fel ca un GOLF entry level?!

  • mircea badea, vineri, 09.11.2018 10:47

    dar o berlina normala si ceva mai ieftina nu pot?

  • ACE - Craiova, vineri, 09.11.2018 10:58

    Daca stirea ar fi reala 100% atunci asta ar insemna cu adevarat O REVOLUTIE in lumea auto.... Ceva insa nu prea se leaga: pretul - programele de schimbare a strategiilor, trecererea ultrarapida ( in 1-2 ani ?!) a VW si liniilor de productie catre electrice ale colaboratorilor - productia de baterii de mare capacitate etc..... As vrea (am vrea noi) dar ma indoiesc ca e si realizabil asa ceva in doar doi ani de zile....

  • Kirotractor, vineri, 09.11.2018 11:33

    Cuum, nu credeți predicțiile VW, exemplu de sinceritate-n industrie ?! :-)) Mai vb. oricum peste doi ani - cînd un Golf-8 *normal* sigur va costa 9.000 euro, dacă E-ul va fi 18K. P.S. Micul VW T-Cross First Edition (1.0 TSI; 2x4) e deja comandabil online. În Franța de exemplu costă *doar* 26.300 euro. ;-)

  • dan_grc, vineri, 09.11.2018 11:34

    Este un preț realizabil, în acești bani nu intră aerul condiționat, geamuri electrice, covorasele, oglinzi în culoarea caroseriei, cu toate aceste dotări moderne prețul ajunge la 25.000 cel puțin.

  • Wicer, sâmbătă, 10.11.2018 11:11

    18000 FARA BATERIE PROBABIL...