Mercedes-Benz lansează versiunea plug-in hybrid S560e: 476 CP și autonomie electrică de până la 50 de kilometri
Mercedes-Benz Clasa S este disponibil în noua versiune plug-in hybrid S560e. Modelul producătorului german oferă 476 CP și 700 Nm, iar autonomia în modul electric ajunge până la 50 de kilometri.
Începând de astăzi, Mercedes-Benz Clasa S poate fi comandat și în versiunea plug-in hybrid S560e. Noua variantă pregătită de constructorul german integrează un motor pe benzină V6 de 3.0 litri capabil să ofere 367 CP între 5.500 rpm și 6.000 rpm și 500 Nm începând cu 1.800 rpm. Unitatea cu ardere internă este asistată de un motor electric de 90 kW (122 CP). În total, sistemul hibrid de pe noul S560e dezvoltă 476 de cai putere și 700 Nm.
Resursele sunt gestionate cu ajutorul unei transmisii automate cu 9 rapoarte. În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 5.0 secunde, iar viteza maximă se oprește la 250 km/h. Conform reprezentanților constructorului german, viteza maximă în modul electric trece de 130 km/h.
Mulțumită unui acumulator cu o capacitate de 13.5 kWh, S560e poate parcurge până la 50 de kilometri în modul electric. Consumul mediu mixt anunțat de nemți este cuprins între 2.5-2.6 litri/100 de kilometri, iar emisiile de CO2 variază între 57 și 59 de grame per kilometru. Valorile amintite anterior sunt calculate conform ciclului de testare NEDC. Consumul în modul electric ajunge la 20.2 kWh/100 de kilometri, iar timpul de încărcare (de la 10% la 100%) este de o oră și jumătate atunci când clienții utilizează o priză de 7.4 kW.
Conform reprezentanților constructorului german, noua versiune S560e poate fi comandată doar în varianta cu ampatament lung.
Dacă vrei să menții motorizări Diesel (dar și Otto) în gamă, ești nevoit să reduci, în primul rând, emisiile. Una dintre căi este tehnologia hybrid. Scăderea consumului este, în acest caz, consecința adoptării acestor tehnologii. Dacă alții au renunțat la Diesel Hybrid, e problema lor. Asta nu înseamnă că nu se pot răzgândi. Fiecare constructor auto se bazează pe studii de piață și alege soluții optime.