Volvo a finalizat testele pentru serviciul Pickup and Delivery: un angajat al companiei îți oferă mașină de schimb și te scapă de drumurile la service

Publicat vineri, 20.04.2018 12:57 de Daniel Popescu

Volvo a încheiat testele desfășurate în SUA pentru serviciul Pickup and Delivery, prin care un angajat al companiei va prelua mașina clientului pentru vizitele la service și o va returna la locul dorit după finalizarea reparațiilor.

Volvo a anunțat la finalul anului 2016 dezvoltarea unei platforme inteligente pe nume Volvo On Call prin care proprietarii vor beneficia de un valet personal pentru realizarea anumitor servicii. De exemplu, clienții europeni din anumite țări beneficiază deja de serviciul de livrare de alimente, în timp ce în San Francisco și Seattle există opțiunea ca un angajat Volvo să meargă să alimenteze și să spele mașina.

Pasul următor pentru constructorul suedez este lansarea serviciului Pickup and Delivery. Astfel, atunci când mașina are o problemă de natură tehnică, un angajat Volvo va aduce proprietarului o mașină temporară, va duce mașina clientului la service și o va returna ulterior la finalizarea reparațiilor. Toate comenzile vor fi activate prin intermediul unei aplicații disponibile pe telefonul mobil.

Volvo a anunțat în această săptămână că a finalizat cu succes testele desfășurate în Statele Unite cu acest serviciu și afirmă că feedback-ul primit din partea clienților a fost unul foarte bun, întrucât aceștia au economist timp prețios. Prin urmare, serviciul va fi lansat în prima fază în California, iar în cursul anului 2019 va fi extins și în alte state americane.

Pentru moment, Volvo nu a menționat detalii despre lansarea în Europa, însă cel mai probabil este doar o chestiune de timp până când serviciul va fi disponibil și clienților de pe Bătrânul Continent.

Via Volvo 

  • Green_Alex, luni, 23.04.2018 08:26

    Mi se pare o chestie foarte desteapta. Cred ca va deveni standard la marcile premium in maxim 5 ani.