Fără versiune electrică pentru Mercedes-Benz Clasa C: nemții vor lansa un sedan de clasă medie în gama EQ
Oficialii Mercedes-Benz spun că nu vom vedea un Clasa C 100% electric. Nemții vor să lanseze un sedan de clasă medie electric sub brandul EQ. Debutul este programat pentru 2022.
Mercedes-Benz Clasa C facelift (foto) este disponibil cu o motorizare cu sistem micro-hibrid, iar în scurt timp, nemții vor introduce și o variantă plug-in hybrid. Oficialii constructorul din Stuttgart afirmă că nu există planuri și pentru un Clasa C 100% electric.
Christian Frueh, inginer-șef în cadrul Mercedes-Benz, spune că în viitorul apropiat vom face cunoștință cu un sedan de clasă medie dezvoltat sub brandul electric EQ.
Surse apropiate companiei spun că modelul ar urma să ajungă pe piață în 2022. Aceeași rețetă ar urma să fie pusă în aplicare și în gama lui Clasa S, versiunea cu emisii zero urmând să fie dezvoltată tot sub brandul EQ.
Până în acest moment, nemții au confirmat lansarea hatchback-ului EQ A și a SUV-ului EQ C. Conceptul EQ A are două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, iar puterea totală furnizată este de 272 de cai putere. Bateria de 60 kWh asigura o autonomie de 400 de kilometri. În cazul conceptului EQ C, cele două motoare oferă peste 400 de cai, iar bateria de 70 kWh asigură o autonomie de 500 de kilometri.
Până în 2025, Mercedes-Benz va lansa zece modele 100% electrice, toate urmând să fie produse pe platforma MRA (Modular Electric Architecture).
Via | Autocar
Cred că varianta plug in hybrid a lui C Klasse e cea mai potrivită în acest moment, pe majoritatea piețelor.