Program de plecări voluntare la Opel: nemții vor să evite închiderea unor fabrici
Opel a anunțat lansarea unui program de plecări voluntare pentru angajații săi, astfel încât să “îmbunătățească competitivatea operațiunilor din Germania”, adică să evite închiderea unor fabrici.
După ce a cumpărat Opel şi Vauxhall de la General Motors, PSA a înaintat un plan de restructurare prin care cele două branduri să redevină profitabile.
Printre măsurile anunțate recent se numără și închiderea unui număr de 100 de dealeri Vauxhall în Marea Britanie, circa o treime din total. Informația a fost oferită de directorul unui dealer.
Acum au apărut informații și dinspre Opel, potrivit cărora nemții au dat startul unui program de plecări voluntare și compensații financiare pentru angajații săi. Constructorul vrea să evite astfel concedierile obligatorii și închiderea unor fabrici.
“Pas cu pas, construim un viitor sustenabil pentru compania noastră în Germania cu ajutorul unei competitivități îmbunătățite așa cum facem în toată Europa,” a spus Michael Lohscheller, șeful Opel.
Oficialii Opel au cerut “propuneri constructive” din partea proprietarului PSA după ce fabricile sale din Germania au fost excluse din planul de investiții al grupului francez.
Via Autonews
De fapt, francezii caută să scape de tot patrimoniul lui Opel (dacă s-ar putea contracost, astfel ȋncât să recupereze cât mai mult din investiția inițială, cu atât mai bine pentru ei), fiindcă ei au vrut să cumpere doar dreptul de uz legal al emblemei Blitz. Ei știu prea bine, ca toată lumea, că Vauxhall nu se bucură nici pe departe de aceeași imagine puternică ȋn Europa precum omologul german, de aceea părții engleze i-au pus gândul cel mai rău…Adică vor s-o ȋmpingă spre neant. Ȋn final, combinația i se va părea sublimă lui PSA: să producă pe segmentul cel mai gustat la momentului (SUV) și să aplice pe aceste mașini FRANȚUZEȘTI simbolul uneia dintre cele mai ȋndrăgite entități ȋn raport cu puterea de cumpărare a majorității cetățenilor europeni. PS. PSA declară că urmărește să “rentabilizeze” cele DOUĂ companii pe care le-a achiziționat? Hai, tati, ce naiba: până și DNA este mai credibilă decât PSA.