Noua generație Dacia Duster a obținut 3 stele la testele de siguranță Euro NCAP
Noua generație Dacia Duster a fost evaluată de Euro NCAP în cadrul celei mai recente sesiuni de teste de siguranță, iar modelul produs la Mioveni a obţinut trei stele.
Noua generație Dacia Duster a fost lansată oficial în toamna acestui an cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, iar printre noutățile introduse se numără un design exterior revizuit și îmbunătățiri majore la interior.
Astfel, modelul include acum o planșă de bord revizuită, materiale mai bune și un display poziționat ceva mai sus, iar în centrul instrumentarului de bord își face apariția un display prin intermediul căruia șoferul primește informații esențiale cu privire la sistemele mașinii.
Așa cum era de așteptat, noul Dacia Duster a fost inclus de organizația Euro NCAP în cadrul celei mai recente sesiuni de teste de siguranță, iar modelul produs și la uzina de la Mioveni a primit 3 stele.
Iată cele mai importante concluzii ale testelor:
● Duster a obținut punctaj maxim pentru protecția pasagerilor adulți în cazul unui impact lateral;
● protecția oferită la nivelul genunchilor este bună, însă anumite componente ale dashboard-ului de pe partea șoferului ar putea prezenta riscuri pentru accidentări;
● protecția la nivelul capului este slabă în cazul decelerărilor bruște cauzate de un impact. În schimb, protecția capului pentru pasagerii din spate este bună, însă acesta s-a deplasat prea mult în față;
● protecția oferită copiilor în cazul unui impact frontal sau lateral a fost bună, cu excepția rezultatelor obținute la nivelul pieptului unui copil de 6 ani în cazul unui impact frontal;
● pietonii beneficiază în general de o protecție bună la nivelul capului în cazul unui impact, însă Euro NCAP menționează rezultate slabe la baza parbrizului și de-a lungul montanților parbrizului. Bara de protecție a oferit o protecție bună pentru picioare în toate testele realizate;
● în cazul sistemelor de siguranță, Euro NCAP a menționat doar prezența unui limitator de viteză.
Pe baza acestor rezultate, Dacia Duster a primit un novel de protecție de 71% pentru pasagerii adulți și de 66% în cazul copiilor. De asemenea, organizația a acordat un calificativ de 56% pentru protecția pietonilor și de 37% pentru sistemele de siguranță disponibile.
Citește aici rezultatele obținute de celelalte 14 modele testate, printre care se numără și Fiat Punto, primul model care obține zero stele Euro NCAP.
-
mishazaitev, miercuri, 13.12.2017 11:53
Mie mi se pare o clasare mai mult decat onorabila! Si daca ne uitam la rezultatele care privesc protectia pasagerilor putem spune ca lucrurile nu stau rau deloc! Suzuki Ignis a obtinut acelasi punctaj! Si inca ceva, Duster obtine acelasi rezultat ca si prima generatie de Logan, asta in conditiile in care, in prezent, conditiile ce trebuie indeplinite sunt cu mult mai severe! Bravo Dacia!
-
filip12, miercuri, 13.12.2017 12:03
chiar bun rezultatul pentru un brand care face mașini doar din carton și plastelină coaptă.
-
Claudiu, miercuri, 13.12.2017 12:04
@Green_Alex In primul rand EuroNCAP cumpara independent masinile de test de la dealeri diferiti alesi aleatoriu, pentru a nu da idei constructorilor sa trimita masini cu structura imbunatatita doar pentru teste, asa cum au fost prinsi diversi producatori de anvelope ce furnizau gratis cauciucuri superioare pentru diverse teste. In al doilea rand, este nevoie de minim 4 masini pentru a fi testate, iar una din ele este mereu o varianta superioara care sa aiba incluse toate sistemele de siguranta oferite ca optionale, precum sistemul de franare automat sau cel pentru detectia pietonilor. Duster nu poate avea 5 stele atata timp cat nu exista aceste sisteme de siguranta, precum si altele, cum ar fi avertizoarele sonore pentru centurile de siguranta. Dar in schimb, ar fi trebuit sa obtina 4 stele daca ofera acelasi nivel de protectie ca si varul de platforma, nissan qashqai. Problema la acest Duster nu tine de structura de siguranta a masinii, ci de scaunele, tetrierele si centurile mai ieftine folosite si lipsa unui airbag la genunchi, asa cum este mentionat in documentele oficiale. Rezultatul este onorabil pentru valoarea masinii, daca s-ar fi aplicat regulile initiale de punctaj(inceputul anilor 2000), ar fi obtinut 5 stele, iar daca se aplica punctajul de acum 5 ani, ar fi obtinut 4 stele.
-
meahh, miercuri, 13.12.2017 12:14
penibilutz
-
Seth, miercuri, 13.12.2017 12:52
Rezultatul este penibil. Dusterul este o masina care este facuta special sa nu ia 5 stele ca sa nu canibalizeze la vanzari fratii mai scumpi de platforma. Nu e vorba de lipsa de know-how sau problema de costuri. Exista masini mai ieftine care iau 5 stele fara probleme.
-
Green_Alex, miercuri, 13.12.2017 13:00
@Claudiu, sunt perfect de acord cu tine ca Duster nu are cum sa obtina 5 stele in lipsa sistemelor avansate de securitate (detectarea pietonilor, mentinerea benzi etc). Cu toate astea scorul de la final este penalizat si de faptul ca in testare se foloseste versiunea standard a masinii care la Dacia este mai cheala dect la altele. "In general, the test variant must have safety equipment fitted as standard. In exceptional cases, Euro NCAP allows optional technology to be fitted on the test variant, but only if the option is available on a high number of cars sold and only for a short introduction period. From 2016, all cars have a basic rating, for which Euro NCAP uses a car fitted only with standard "
-
Gigi, miercuri, 13.12.2017 13:05
Not bad at all, but that side pole test ... Damn!!! :(
-
LauCalin, miercuri, 13.12.2017 13:26
3 stele... Se astepta cineva la mai mult de la SUV low cost? Altele sunt prioritatile la Dacia. Ca sunt si nemultumiti... niciodata nu vei putea sa multumesti pe toata lumea.
-
Dumitru, miercuri, 13.12.2017 13:35
Ma uit pe lista si vad: Alfa Romeo Giulietta - 3 stele Ford C-Max - 3 stele Ford Grand C-Max - 3 stele Kia Stonic standard - 3 stele MG ZS - 3 stele Suzuki Swift Standard - 3 stele Fiat 500 standard - 3 stele Ford Mustang! - 2 stele (3 dupa reevaluare). Opel Karl - 3 stele Toyota Aygo standard - 3 stele As spune ca Duster nu e intr-o companie chiar asa de rea...
-
hazard, miercuri, 13.12.2017 14:18
e aceeasi masina veche, evident ca are tot trei stele. Mai grav e ca toata lumea o lauda ca e o noua masina care se ridica la nivelul actual de cerinte in privinta securitatii :)))
-
andrei, miercuri, 13.12.2017 15:10
@hazard Esti complet pe dinafara. Daca era aceeasi masina 'veche', care a luat 3 stele in 2010, cum crezi tu ca ar putea sa ia 3 stele acum, in conditiile in care masini de 5 stele de acum 2 ani au luat tot 3 stele la testele din 2017?
-
cristi, miercuri, 13.12.2017 15:12
mi s-a facut rau cand am vazut impactul cu stalpul, la duster, in filmuletul EuroNcap...suntem in 2018... ar trebui interzise in Europa TOATE masinile fara minim 4 stele in echiparea de baza... platim taxe, vrem un minim de siguranta pe intreg continentul !!!
-
razvanis, miercuri, 13.12.2017 15:25
Ce horror si-a luat la impactul cu stalpul, gizas ...
-
Coco, miercuri, 13.12.2017 15:26
Dacă urmăriți cu atenție și obiectiv filmul testului pentru Duster cu siguranță nu mai luați în calcul achiziția acestui model. După părerea mea auto care nu obțin 4 stele și auto care trec de 12 ani vechime, indiferent de marcă și model ar trebui interzise/scoase din circulație pentru un simplu motiv... siguranță rutieră și respectarea dreptului la viață
-
Jesescu, miercuri, 13.12.2017 15:59
@Dumitru Euroncap testeaza masinile si le da note bazate pe clasa pe care o are, nu poti sa compari Dusterul cu Suzuki Swift, Toyota Aygo, Opel Karl, Fiat 500 acestea fiind clasate ca supermini in timp ce Dusterul a primit o nota ca fiind un small SUV, daca te uiti in lista de small SUV ai sa vezi ca aproape toate au 4 sau 5 stele.
-
Vali, miercuri, 13.12.2017 16:02
@Dumitru Alfa Romeo Giulietta are 5 stele.
-
MarchenM, miercuri, 13.12.2017 16:04
Mai oameni buni, siguranta nu ar trebui negociata. Punct. Poti pune pret pe viata familei tale? Dupa umila mea parere, un mare NU. Daca poti sa dai 2-3 mii de euro pentru niste sisteme care ar face la o adica diferenta dintre viata si moarte, de ce nu ai face-o? Din cauza asta se si testeaza masini in echiparea standard, tocmai pentru a forta producatorii sa echipeze masinile din standard cu toate sistemele posibile. Dupa tragedii, orice lamentare e de prisos. Nu mai poti da timpul inapoi. Trebuie sa mai moara zece mii de prosti pana se va da o lege care sa oblige pe toata lumea sa urmeze standardele minime de siguranta. O mare rusine pentru toate masinile care au luat mai putin de 5 stele la crash testele astea.
-
Klee, miercuri, 13.12.2017 16:14
Mie mi se pare putin ciudat urmatorul lucru: pe site-ul euroncap.com, noul Duster a luat 71% la Adult Occupant, iar vechiul Duster (2011) a luat 74% la Adult Occupant. https://www.euroncap.com/en/results/dacia/duster/29898 https://www.euroncap.com/en/results/dacia/duster/10968 Sa fie oare si aceasta notare modificata/schimbata odata cu acordarea notelor/stelelor ?
-
Tudor, miercuri, 13.12.2017 16:38
Daca era pe sistemul vechi, lua 4 probabil. 3 puncte au luat multe modele de la marci mai scumpe. Dar e amuzant ca VW UP a luat 5. La o ciocnire dintre Duster cu 3 puncte si UP cu 5 in care masina ati vrea sa fiti? :))) Unii judeca neobiectiv si nelogic. Multe masini care au luat 4 si 5 vor iesi mai sifonate ca Duster dintr-un accident, stati calmi. Structural au 3 dar mai primesc 1,2 ca au nsite sisteme active in plus.
-
meahh, miercuri, 13.12.2017 16:46
sistemele extra care ar asigura sanatatea si viata ocupantilor nu costa atat de mult insa producatorii ciordesc de acolo banii la masinile ''low cost'' doar ca sa pun un plastic mai interesant in interior sa iti ia ochii sau sa ridice profiturile Toate masinile indiferent de pret ar treb sa aiba maximum la crash test iar restul dotarilor ce tin de fitze sa fie optionale prea mult apologisti dacia/renault pe aici
-
gogu, miercuri, 13.12.2017 16:56
Este normal sa vrei siguranta mai buna, in caz ca Doamne fereste. Dar cred ca mai toata lumea care isi ia masina nu se gandeste sa se ciocneasca cu ea, ci sa mearga cu ea. Pana la urma, e mai sigur un Matiz care nu se ciocneste de nimic decat un G Klass care se ciocneste de ceva consistent. Cel mai bun sistem de siguranta sa afla in spatele volanului. Dar si un sofer foarte atent nu le poate evita chiar pe toate.
-
LauCalin, miercuri, 13.12.2017 16:58
Dar de cand a devenit EuroNCAP etalonul sigurantei auto? Domnilor, adevaratele teste de sigura NU se dau in laboratoare, ci pe sosele. Nu contest faptul ca o masina trebuie sa fie cat mai sigura. Dar oare cate Duster-e se lovest de stalp cum simuleaza EuroNCAP si cu o asa viteza? Cate se lovesc frontal si la asa viteza, cum face EuroNCAP? Din moment ce Euro NCAP ofera puncte sistemelor de asistenta care NU au legatura cu siguranta efectiva oferita de un automobil (adica ofera puncte unui sistem complementar), va rog sa imi dati voie sa dau un mare ignore acestor teste. Eu zic atunci sa ofere puncte si pentru ca masinile au sistem de franare. Ca doar e si ala un sistem vital in privinta sigurantei, nu? Numai cand imi amintesc cate masini de 4 stele primeau o stea pentru avertizorul acustic si automat ajungeau la 5 stele, ma bufneste rasul. Deci stai linistiti. Ca asa cum aceste teste nu au afectat vanzarile Dacia si aprecierile clientilor, nu se va schimba nimic nici de aici inainte.
-
andrei, miercuri, 13.12.2017 17:09
Pentru cine isi aminteste testul Duster din 2011, a fost la 'mustata' sa ia 4 stele. Nu a luat pentru ca nu avea ESP in dotarea standard (a fost introdus obligatoriu abia peste cativa ani). Deci diferenta de la 3 la 4 stele a facut-o un sistem care nu are legatura directa cu crash testele. Asta a fost mereu valabil, insa lumea nu se uita la detalii. Iar asta cu 'masinile care nu au 5 stele sa fie interzise'.. serios, ar trebui sa avem o limita minima de varsta pentru a putea comenta pe site (sau poate diploma de bac).
-
Seth, miercuri, 13.12.2017 17:16
LauCalin, alea de pe strada nu se cheama "teste". Alea se cheama decese sau victime. 35 km/h e mult ?? La atat se face testul cu stalpul. Mai tare pot merge pe bicicleta. Sistemelor de asistenta NU au legatura cu siguranta unui automobil ???? Spune asta familiilor pietonilor morti din Romania. Ca fapt divers media lor este de 2 ori mai mare decat media din UE. Daca franarea automata ar fi standard prin lege pe toate masinile numarul victimelor ar fi mult mai mici.
-
LauCalin, miercuri, 13.12.2017 17:30
@Seth, inteleg ce spui. Avem una dintre cele mai mari rate de decese rutiere din UE. Dar aici vorbim despre niste teste standard. Iar in viata de zi cu zi, sansele ca ele sa se intample la indigo", ca sa reflecte in totalitate gradul de siguranta oferit de un automobil, conform EuroNCAP, tind spre 0. Cate masini ai vazut voi lovite de un stalp, in acelasi unghi si la aceiasi viteza cu care testeaza EuroNCAP? Ca eu am vazut mult mai multe care sa se rastoarne pentru ca se pierde controlul asupra lor. sau la fel intrate intr-un cap de pod. La fel si la impactul frontal. Si la cel cu pietonii. Volvo cate stele sa primeasca pentru airbagul pentru pietoni?
-
cristi, miercuri, 13.12.2017 17:48
@Laucalin:Impactul devastator al dusterului (din videoclip-ul euroncap) cu stalpul la doar 32km/h(viteza de test) arata cat de solida este structura(cusca) masinii. Ca procentul de astfel de accidente este mic, nu contest, dar rigiditatea structurala a masinii "Noul Duster" este la fel de slaba ca la prima editie de acu x ani... ma asteptam la mai mult in anul de gratie 2018! Sunt destui fani care isi vor lua Duster chiar si cu 0 stele, nu ma refer la ei ci la cei care doresc ceva de calitate la aproape 17000 euro . Doar un sarman poate sa se bucure la pomana in loc sa invete sa se faca util lui si lumii... RIP Duster
-
daniel.popescu, miercuri, 13.12.2017 17:54
@Klee: Testele Euro NCAP din 2017 sunt mai dure decat in 2011. Vezi cazul numeroaselor modele care au fost retrogradate la 3 stele chiar astazi: http://www.automarket.ro/stiri/surprize-mari-la-euro-ncap-au-fost-retestate-modele-mai-vechi-aflate-in-81653.html
-
LauCalin, miercuri, 13.12.2017 17:59
@cristi, nu 17000 de euro. Ci 14500 sau cat e un Duster "chel". Daca din pretul asta mai scazi o "Rabla" si o oferta, ajungi pe la 12000. E altceva. Pentru ca, mai departe vorbim de dotari care au si nu prea de-a face cu siguranta, pana ajungi la 17000.Deci practic, cele 3 stele obtinute, acolo sunt. Nu la versiunile mai scumpe, care ofera cam aceiasi siguranta.
-
MarchenM, miercuri, 13.12.2017 18:52
@ LauCalin Nu te credeam atat de ignorant. Scuza-mi duritatea, dar nu era o vreme cand erau luate in ras airbag-urile puse doar pe S-Class, fiind considerate inutile atata vreme cat ai centurile de siguranta? Lumea e intr-o continua miscare, evolueaza de la un an la altul. Toate legile si regulile de circulatie care tie ti se par normale astazi, au aparut in urma unor tragedii, care poate ar fi putut fi evitate daca erau luate de la inceput. A mai fost o vreme cand Pamantul era considerat plat iar nihilistii erau arsi pe rug. O intrebare: cand ti-ai luat masina, ai tinut cont de testele NCAP? Te stiu fan Volvo, asa ca imi este greu sa te inteleg in subiectul de fata. Adevarul crud este ca multa lume nu isi permite sa mai dea 2-3 mii de euro in plus pentru siguranta, ei deja aflandu-se pana in gat in datorii, chiar si pentru cea mai ieftina masina de pe piata si atunci se mint singuri, ca testele sint subiective, nerealiste, s.a.m.d. Viteza de impact la EuroNcap este de 60 km/h. Unde este nerealista viteza asta? Ahh, ca in viata reala pot aparea o mie de alti factori externi, asta e alta treaba, dar poate sintem noi romanii mai destepti decat europenii si avem standardul nostru national: viu grai. Nu poti frate sa-l combati pe asta, mi-a zis mie vecinu ce naiba, Dusterul e cea mai tare....Pffff
-
Andy, miercuri, 13.12.2017 19:22
Discutia cu stelele EuroNcap a fost mereu aprinsa si fiecare are partea lui de dreptate: 1.Cei care amintesc ca Dacia e un brand low-cost care nu se focuseaza pe Protectia Pietonilor si Sistemele de Siguranta, ultima categorie cantarind de altfel cel mai mult in ziua de azi in formula care da numarul de stele. 2.Cei care spun ca totusi Dacia ar tebui sa ofere o siguranta macar de 4 stele pe toate modelele, siguranta care e mai importanta decat niste dotari gen 4 camere cum are noul Duster. 3.Cei care spun ca testele EuroNcap sunt ipotetice si nerealiste, spre deosebire de IIHS care simuleaza mult mai bine situatiile reale - de altfel cam toate testele americane sunt mai aproape de realitate decat cele europene (vezi si diferentele mari intre autonomiile declarate in ciclurile NA si EU in cazul auto electrice). 4.Cei care spun ca oricat de nerealiste sunt testele in general, toate modelele sunt testate la fel si evident ca un model cu 5 stele e mult superior unuia de 2-3. 5.Cei care reliefeaza faptul ca un model de acum 5-6 ani care a primit atunci 5 stele, azi primeste maxim 4, iar unul de acum 10-12 ani, care a primit initial tot 5 stele, azi primeste 2-3. Personal cred ca intr-o lume ideala toate modelele ar trebui sa aiba 5 stele. Pe de alta parte nu te obliga nimeni sa achizitionezi modele care stau slab la capitolul siguranta. Vezi ca exista totusi si modele noi precum noul Civic care nu stau grozav la capitolul respectiv, mai ales daca te gandesti la cat costa o Honda. Fiecare are prioritati si achizitioneaza in final ceea ce crede ca-l satisface mai mult. Si sa nu uitam, ca la varsta medie de peste 15 ani a parcului auto autohton, 99% dintre automobile au 1-2 stele. Deci macar daca ar avea toata lumea o Dacie noua, siguranta auto ar fi la un nivel infinit mai bun.
-
ciprs, miercuri, 13.12.2017 19:47
Aparent la impactul cu stalpul sta mai prost decat Dusterul vechi, dar la o cautare mai amanuntita Dusterul in 2011 a fost testat la 29 km/h iar cel 2017 la 32 km/h. Practic structura e aceeasi, viteza difera. https://www.youtube.com/watch?v=VT9SIhjOeew In the pole test, the car tested is propelled sideways at 29km/h into a rigid pole. https://www.youtube.com/watch?v=wzQMHbI60TQ In the pole test, the car tested is propelled sideways at 32 km/h into a rigid pole.
-
nume, miercuri, 13.12.2017 20:05
"Dashboard-ului"? Da' ce e aia "dashboard-ului"?
-
Edikkk, miercuri, 13.12.2017 20:39
In primul rand NU ai cum sa primesti 5 stele NCAP daca nu ai MASINA INTELIGENTA - PRO-SAFETY : - avertizare unghi mort - avertizare parasire banda de circulatie (autostrada) - (in)franare automata protejare pietoni - (in)franare automata pericol pe autostrada !!!! IAR ACESTE masuri inteligente si semi-automate NU AU CUM sa ajunga pe foooooarte multe modele de VOLUM ale multor marci auto din EUROPA si din LUME !! Asa incat Duster are un scor FOARTE BUN ! Este o masina excelenta si foarte sigura !! Restul este un fel de (la frigidere) A+++ care sunt pentru masinile de lux sau care costa de la 40.000 euro in sus ! Asa ca sa nu dam atat de mare importanta NCAP.
-
Octavian, joi, 14.12.2017 09:26
Puteau s-o proiecteze un pic mai sigura dar asa au dorit francezii. Uitati-va la greutate si comparati acea masa cu masa altor masini. Puteti face comparatiile direct pe site-ul Automarket: - Duster 4x2 1.6 benzina = 1179kg - Ford Ecosport 4x2 1.5 benzina = 1351kg (aproape 200kg in plus) - Opel Corsa 1.4 benzina = 1163kg (masina mult mai mica) - ... si puteti continua E clar ca la Duster lipsesc niste fiare.
-
Seth, joi, 14.12.2017 09:43
Edikkk, vezi Hyundai Kona, i30, Kia Stonic (in echipare medie) 15000 eur au tot ce ai enumerat tu.
-
Edikkk, joi, 14.12.2017 22:10
echiparea medie... mmm.. ma rog Noul Kona 1.0T-GDi 120CP 2WD COMFORT COMFORT 19.004 € 16.136 € 14.637 € Noul Kona 1.0T-GDi 120CP 2WD HIGHWAY HIGHWAY 21.146 € 18.278 € 16.779 € Noul Kona 1.0T-GDi 120CP 2WD PREMIUM PREMIUM 23.764 € 20.896 € 19.397 € Noul Kona 1.6T-GDi 177CP 4WD 7DCT PREMIUM PREMIUM cu 7DCT 27.929 € 25.061 € 23.562 € Noul Kona 1.0T-GDi 120CP 2WD LUXURY LUXURY 24.954 € 22.086 € 20.587 € Noul Kona 1.6T-GDi 177CP 4WD 7DCT LUXURY LUXURY cu 7DCT 29.119 € 26.251 € 24.752 €
-
unu, vineri, 15.12.2017 11:42
Discutii inutile mai laes pt romania. Aici se cumpara prea putine masini noi ca sa conteze clasamentele astea. 90% dintre cumparatorii romani iau masini ce se vand cu 3000-5000 euro , adica second. adica 0 zero stele dupa standardele 2017 euroncap.
-
costy, miercuri, 24.01.2018 11:52
sunt multe accidente cu masini care intra in stilpi..uitati-va doar la rusi si o sa va convingeti ca e asa ..
Citeste si
-
SIGURANTA | joi, 14 noiembrieNoi teste Euro NCAP: 3 stele pentru Ford Tourneo Courier, produs în RomâniaEuro NCAP a publicat rezultate noi după cea mai recentă serie de teste de siguranță. Au fost testate 5 mașini noi, printre care și Ford Tourneo Courier, produs la Craiova. Monovolumul a obținut doar 3 stele. Citeste tot
-
SIGURANTA | marţi, 12 noiembrieNoua Dacia Duster, rechemată din cauza unei probleme electriceNoua generație Dacia Duster este supusă unei campanii de rechemare în service. Campania de rechemare, prima pentru noua generație Duster, a fost inițiată din cauza unei posibile defecțiuni la circuitul electric al mașinii. Citeste tot
-
SIGURANTA | sâmbătă, 9 noiembrieVolkswagen: 115.000 de mașini rechemate în service, în SUA, din cauza airbag-urilor TakataConstructorul german de automobile recheamă în service circa 115.000 de mașini, în SUA, din cauza airbag-urilor Takata. Sunt afectate inclusiv modele Passat din 2006-2007. Citeste tot
-
SIGURANTA | marţi, 5 noiembrieEpopeea Takata continuă: 6 milioane de mașini Opel, rechemate pentru înlocuirea airbagurilorMilioane de mașini Opel produse în ultimii 21 de ani sunt supuse unei rechemări de amploare pentru înlocuirea airbagurilor. Cele mai multe exemplare afectate ar putea fi dotate cu airbaguri Takata defecte. Citeste tot
-
SIGURANTA | joi, 10 octombriePeste 20.000 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în Uniunea Europeană, anul trecutPotrivit unui nou raport realizat la nivelul Uniunii Europene, peste 20.000 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, în 2023. Deși numărul accidentelor a scăzut în România, țara noastră are în continuare o rată ridicată de accidente rutiere mortale. Citeste tot
Nimic surprinzator. EuroNCAP testeaza vehiculele cu echiparea de baza ceea ce din start penalizeaza dusterul care vine in echiparea de baza fara multe lucruri. Faptul ca incearca sa fie mai accesibil il penalizeaza overall. Sunt convins ca daca testeaza o echipare mai acatari ar lua 4 stele, dar astea sunt regulile.