Fiat renunță la planurile pentru fuziunea cu Volkswagen: "Nu suntem în măsură să discutăm despre alianțe"
Sergio Marchionne a revenit asupra unei fuziuni cu Volkswagen și afirmă că Fiat își va urma propriul plan de business.
Sergio Marchionne a încercat în repetate rânduri să inițieze negocieri pentru ca Fiat-Chrysler să fuzioneze cu Grupul Volkswagen după ce Grupul PSA Peugeot-Citroen a achiziționat Opel.
După un joc de-a șoarecele și pisica, CEO-ul afirma în urmă cu o lună ca va face primul pas în această direcție, însă acum susține că o astfel de varianta nu mai este viabilă.
"În ceea ce privește Volkswagen și întrebarea dacă exista discuții, răspunsul este nu. Am mult respect pentru Volkswagen și cred că nu suntem în măsură să discutăm despre alianțe. Principalul obiectiv este executarea planului", a declarat el.
Oficialul italian nu a intrat în detalii cu privire la motivele pentru care a luat această decizie. John Elkann, președintele Fiat-Chrysler, a oferit însă un argument în favoarea deciziei de renunțare la o astfel de fuziune, afirmând că astfel de tranzacții au loc doar atunci când una dintre părți întâmpină dificultăți de natură financiară.
"Istoric, înțelegerile au loc în momente dificile. Este puțin probabil ca o fuziune să aibă loc dacă ceva nu merge prost. Chrysler și Opel au fost de acord cu fuziunile pentru că aveau probleme, dar noi nu vrem să avem probleme", a explicat el.
Marchionne era interesat de fuziune în special din cauza cotei de piață scăzute pe care o are Grupul Fiat-Chrysler pe piața europeană.
Via Automotive News
-
Hunter, miercuri, 19.04.2017 12:26
Marchionne asta e un fel de foaie verde. Declaratii peste declaratii, mare vizionar si povestitor.Sa fim seriosi, grupul condus de el e doar cu numele. Deloc seminificativ pe piata auto la ora actuala. Cica nu sunt in masura sa discute despre aliante. Pai mai degraba nu sunt altii in masura sa discute cu el, ca nu are sens...cu cine sa discuti ? Despre ce ? VW are destule probleme si se focuseaza pe ele, nu pe cumparat sau aliat cu niste inexistenti. Sunt la ora actuala grupuri auto care fac legea si dicteaza. Restul sunt de umplutura.
-
Numarul 4, miercuri, 19.04.2017 13:06
Omul este un idiot ajuns prin noroc la carma Fiat, nu vad de ce atata agitatie pt clovnul asta.
-
dan_grc, miercuri, 19.04.2017 13:46
@tzenu Având în vedere că Automarket a prezentat înființarea grupului FCA ca fiind o " mutare de maestru a lui Marchionne ", înseamnă că trebuie să știi răspunsul.
-
@Hunter, miercuri, 19.04.2017 13:53
"Cica nu sunt in masura sa discute despre aliante. Pai mai degraba nu sunt altii in masura sa discute cu el, ca nu are sens...cu cine sa discuti ? Despre ce ?" Ai putea sa discuti despre impartirea platformelor si sa "salvezi" niste sute de milioane de dolari anual. De ambele tabere. Asta asa, la prima strigare. Nu trebuie sa fii mare economist in domeniu ca sa-ti dai seama de treaba asta. Si asta cum ca nu ar aves sens sa discute, ai grija ce spui. Cand Mitsu era in rahat, toti spuneau ca nu are cine si de ce sa-i ia. I-a luat Nissan si a spus ca au tehnologii electrice moderne. Tu ai fi stiu asta despre Mitsu? Mai mult ca sigur ca nu. Pentru ca au gama redusa de modele si nu chiar recenta. Deci stai linistit. Are si Fiat avantajele lui. Ca nu sunt "la vedere" ca la ceilalti, asta datorita domnului M, e alta treaba. Nu-i mai plangeti voi de mila lui Fiat. Sunteti baieti destepti. Cred. :) Pana ala urma, nenea asta, prost asa cum va place voua sa spuneti ca e, a scos Fiat din Europa. Si cum?! Cumparand un gigant american. Avem constructori europeni care nici nu au curajul sa intre pe piata din SUA. Poate ca treaba asta ar trebui sa va dea putin de gandit. Poate ca VW ar avea de castigat in SUA daca s-ar alia cumva cu Fiat acolo. Care la randul lui este asocial cu Chrysler. Deci... use your bran. ;)
-
dan_grc, miercuri, 19.04.2017 15:14
Cumpărarea Chrysler a avut un preț, adică într-adevăr a scos Fiat din Europa, care în afară de 500 și Panda n-a mai rămas cu nimic, apoi a omorât Lancia, iar cu Alfa nu se știe, poate își revine, Maserati are cifre de marcă super exotică, adică pierde bani. După părerea mea această achiziție este mai avantajoasă pentru americani.
-
@dan_grc, miercuri, 19.04.2017 17:10
Daca nu esti pe primul, pe al doilea sau al treilea loc, nu inseamna ca esti un looser. Asa si cu Fiat. Vorbim de companii care se regasesc in multe locuri din lume, nu de o fabrica de biscuiti care vinde in cateva judete din Romania. De-asta am zis sa nu le plangem de mila celor de la Fiat, pentru ca situatia nu este alarmanta deloc. Uite, ia de exemplu, la nivel national, televiziunile din Romania. Avem cateva mari si mai multe mici. Pai alea mici ar trebui sa dea faliment ca nu fac audienta la nivelul celor mari. Si crede-ma ca de multe ori cele mari colaboreaza cu cele mici. Pentru ca au de ce. La fel si cu Fiat si VW. Sa spui ca VW nu are de ce sa colaboreze cu Fiat, este o prostie. Eu cred ca nu s-au inteles CUM mai exact sa colaboreze, in nici un caz DE CE. Deci este foarte posibil sa fie vorba de capitalul investit de fiecare companie pentru colaborare. Iar VW, desi o duce bine, are banii gramuiti foarte atent.
-
dan_grc, miercuri, 19.04.2017 17:37
Eu unul n-am spus că este looser, ci doar că mi se pare slab ca manager, FCA este un grup cu potențial mai scăzut decât Hyundai Kia, care are mult mai puține mărci. Să lăsăm discuțiile despre eventuala colaborare cu VW, ți se pare în regulă ca un italian să scoată Fiat din clasa mica, acolo unde au vândut milioane de unități? Deci Punto la revedere, Bravo la fel, unde compactele se vând bine în Europa, Lancia a lăsat-o să moară, o marcă cu o istorie imensă, Alfa a ținut-o cu două pseudo modele ani de zile în umbră, repet, toate astea făcute de un italian, dacă era neamț, japonez, american, mai înțelegeam, deci înțelegi ce spun? Toate astea ca să economisească bani să cumpere Chrysler. Dacă era deștept, trebuia să facă rost de bani pentru asta, fără sa sacrifice mărcile mai sus amintite. În
-
@dan_grc, miercuri, 19.04.2017 18:11
Fiat, ca orice companie din domeniu, are si modele care se vand slab (premium Grande Punto), dar modele care se vand ok, precum Panda, 500 sau Tipo. Si in acelasi timp Fiat mai inseamna si Chrysler. Mai inseamna deasemenea Ferrari si Maserati. Care se vand (foarte) bine in clasele lor. Mai inseamna si motoare diesel bune. Mai inseamna si colaborari pe gama de utilitare. Si nu in ultimul rand mai inseamna si alte departamente, precum cel al utilajelor agricole, unde Fiat e un nume mare in industria de profil. Lancia era o miza pierduta din start, din moment ce studiile aratau ca nu prea exista cumparatori pentru asa ceva. Da, este tristul adevar. Tu ce ai fi facut in locul lui M? Cam asta e deosebirea dintre Lanca si Alfa.
-
dan_grc, miercuri, 19.04.2017 18:56
Maserati se vinde foarte bine in clasele lui? Nici vorba. Lancia era o miza pierduta din start pentru ca nu existau clienti ? Desigur, cand nu mai scoti modele noi, logic ca nu mai exista clienti, ca doar nu era sa supravietuiasca cu Ypsilon. Grande Punto nu s-a vandut slab in primii ani, daca o lungesti multi ani cu-n model de clasa mica, normal ca scad vanzarile, la fel de logic, asta se intampla cand vrei sa omori niste modele, nu mai dezvolti succesori:). Nu-i problema, vand coreenii modele de clasa mica si compacta in Europa, nu mai era nevoie si de Fiat. Maestru, nu gluma.
-
@dan, miercuri, 19.04.2017 23:49
Da, Maserati se vinde bine. Sau te astepti la vanzari de Mercedes. Ah, va rog sa ma scuzati atunci! Grande Punto a fost "sacrificat" in mod inteligent prin dezvoltarea lui 500, care la randul lui a fost dezvoltat sub forma mai multor caroserii, si prin dezvoltarea lui Panda. Toate astea s-au intamplat dupa ce Fiat trecuse printr-o criza interna (!) si apoi a venit una mondiala. GM si Ford si-au vandut jumatate din marci ca sa supravietuiasca uneia. Iar Fiat a trecut in 15 ani prin doua (!!!) Deci despre ce vorbim aici? Fiat a iesit din ambele cu fruntea sus tocmai datorita lui M. Ideea este ca acest individ a anticipat f bine cum poate trece Fiat peste aceste perioade grele. Si nu. Lancia nu era solutia. Asa cum nu era nici un model smecher de la Alfa Romeo. Existenta lui Alfa este mai mult din ambitia lui M: in primul rand sa demonstreze ca poate (apropo, in seara asta am vazut un Competizione - ma intrebam daca Fiat le-a propus celor de la VW sa isi expuna modelul in muzeul lor, ca altceva... mai greu) si in al doilea rand, spiritul italian trebuie sa fie prezent nu doar la modele premium (gen Maserati) sau supersport precum Ferrari sau Pagani.
-
dan_grc, joi, 20.04.2017 07:48
Vânzări Maserati în ultimii trei ani Europa: 2014 - 5734 unități, 2015 -6067 unități, 2016- 7904 unități. SUA: 2014 - 12 942 unități, 2015 -11 697 unități, 2016 -12 534 unități. Dacă găsești alte cifre, indiferent de sursă, te rog să le prezinți. După cum observi, vânzările sunt foarte modeste, mai ales în Europa, astea sunt cifre de Ferrari, nicidecum de clasele pe care activează Maserati. O să spui că este foarte bine așa, că trebuie să rămână exclusivistă, dar când introduci și diesel pe Maserati, sunt convins că planurile au fost altele.
-
@dan, joi, 20.04.2017 14:01
Repet: tu compari vanzarile Maserati cu ce? In 3 ani, conform cifrelor tale, avem undeva in jur de 56000 de masini. Vorbim de o marca a carei imagine e mediocra comparativ cu tripleta germana. Asa ca vanzarile, desi tie nu iti vine sa crezi, nu sunt chiar sabe. Dieselul a fost introdus din acelasi motiv pentru care exista acum hibrizi si electrice.
-
Coco, joi, 20.04.2017 16:50
Nu vă mai contrati degeaba. VW AG nu este interesat de o legătură cu Fiat. Singurul aspect care ar putea să îi intereseze ar putea fi marca Alfa Romeo pe care doreau să o cumpere mai de mult, celelalte nefiind la nivelul VW iar preluarea lor / asocierea cu ei ar presupune investiții financiare masive pe care VW nu le poate face acum și probabil nu va avea interes nici într-un viitor apropiat, iar noul PSA - Opel nu este un pericol foarte mare pentru nemți, dar pentru domnul M. este
-
dan_grc, vineri, 21.04.2017 21:22
Nu compar vânzările Maserati cu Mercedes, le compar cu Ferrari, au introdus diesel ca să vândă mai mult în Europa, dar când vinzi sub 10 mii unități pe an, mult mai puțin ca Lexus, care aproape nu există în Europa, este trist, dar dacă ești de părere că se descurcă, nu te mai contrazic. Pe viitor Marchionne ar face bine să nu mai folosească butoane de Dodge Dart pe Ghibli, mai precis cele de acționare a geamurilor, maneta de semnalizare de la Jeep și alte lucruri care nu fac cinste acestei mărci.
-
LR, duminică, 23.04.2017 11:22
dan_grc, N-ar trebui să te contrazici cu niște nimeni care se ascund după un "@". Nu merită osteneala. Sau te plictisești?
-
LR, duminică, 23.04.2017 11:25
Cât despre Marchione, la cum îi merge gura și la cum acționează, ce să zic? Mi se pare cam papagal.
Citeste si
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieLotus renunță la planul său de a deveni marcă pur electricăLotus a anunțat oficial că renunță la planul său de a deveni o marcă pur electrică până la finalul actualului deceniu. Viitoarele modele ale mărcii vor fi hibride și electrice cu range extender. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieFord va concedia 4000 de angajați în Europa pe fondul scăderii cererii pentru mașinile electricePeste 4000 de angajați Ford din Europa urmează să fie concediați în următorii 3 ani. Forța de muncă a mărcii în Europa va fi redusă cu aproape 15% ca o măsură de reducere a costurilor. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieStellantis: platformă nouă, compatibilă cu motoare termice, electrice și cu hidrogenStellantis a dezvăluit oficial o nouă arhitectură care va fi prezentă la viitoarele SUV-uri și camionete ale Grupului. Noua platformă STLA Frame va oferi cea mai multă flexibilitate dintre toate platformele, deoarece va fi compatibilă cu motoare termice, hibride, electrice și chiar cu range extender și cu hidrogen. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieJaguar va avea o nouă identitate de marcăJaguar trece printr-o transformare și se repoziționează în industria auto ca o marcă de lux de vehicule electrice. Această nouă direcție este însoțită de o serie de embleme noi pentru viitoarele modele Jaguar. Citeste tot
-
INDUSTRIE | marţi, 19 noiembrieȘeful Bugatti: „următoarea țintă este să atingem 500 km/h”Mate Rimac, șeful Bugatti, a declarat într-un interviu că următorul obiectiv pentru Bugatti este acela de a atinge o viteză de 500 km/h. CEO-ul mărcii franceze pune un accent foarte mare pe dezvoltarea unor anvelope noi, care să facă față acestor viteze. Citeste tot
Omul asta e posibil cel mai idiot om din lumea asta....serios... Nici de la un copil de 15 ani nu mas astepta sa sa scoata atata prostie pe gura..... Cum dracu a ajuns idiotu asta in fruntea unei compani de miliarde de dolari cred ca numai Dumnezeu stie..... @Automarket, Mircea va rog as vrea sa-mi spuneti cu, cuvintele voastre cum la-ti caracteriza pe Dl. Marchionne dupa 'fanteziile' din mintea lui.... Pur si simplu un incompetent.....