S-au răzgândit germanii? Volkswagen nu exclude negocieri cu Fiat pentru o fuziune
Volkswagen nu a exclus posibilitatea unor negocieri pentru o eventuală fuziune cu Fiat Chrysler, deși a negat această ipoteză cu numai câteva zile în urmă.
Tranzacția prin care Grupul PSA Peugeot-Citroen a achiziționat marca Opel de la General Motors are potențialul de a declanșa un nou val de fuziuni în industria auto europeană.
Primul semnal a fost dat de Sergio Marchionne, șeful Fiat Chrysler, care și-a arătat imediat disponibilitatea pentru o fuziune cu Grupul Volkswagen. Constructrul italo-american ar avea numeroase beneficii de pe urma unei astfel de tranzacții, mai ales că în Europa are o cotă de piață de numai 7%.
În schimb, chiar și după ce Opel a ajuns în curtea Peugeot-Citroen, Volkswagen este lider detașat cu o cotă de piață de circa 25%, motiv pentru care reacția inițială a fost una de dezaprobare.
Iată însă că, la mai puțin de o săptămână distanță, CEO-ul Matthias Mueller își nuanțează declarațiile și anunță că nu exclude purtarea unor negocieri cu Fiat Chrysler pe tema unei fuziuni. "Până în acest moment nu a existat niciun contact între mine și Marchionne, dar nu am spus niciodată că exclud asta. Nu exclud o conversație. Sunt destul de încrezător în viitorul Volkswagen, cu sau fără Marchionne", a precizat Mueller.
În plus, Mueller consideră că diferența majoră de vânzări dintre Grupul Volkswagen și Fiat Chrysler nu ar reprezenta un obstacol major în încheierea unui parteneriat. "În opinia mea, mărimea nu contează. Întotdeauna am spus că volumul nu este singurul nostru obiectiv. Vrem să fim un constructor de succes în toate modurile", a mai precizat el.
Via Automotive News, Autocar
Bravo! Daca se vor uni o sa faca sah-mat concurenta in Europa.