Obligatoriu de pus în colecţie: documentarul "Cursa vieţii mele" despre pilotul român Marin Dumitrescu este disponibil pe DVD

Publicat miercuri, 22.02.2017 13:25 de Daniel Popescu

Documentarul "Cursa vieţii mele", care prezintă cariera marelui pilot român Marin Dumitrescu, poate fi cumpărat acum pe DVD la preţul de 60 de lei.

Cu un an în urmă, pasionaţii sporturilor cu motor şi nu numai au avut ocazia să urmărească la cinematograf un documentar special despre cariera unuia dintre cei mai mari piloţi români din istorie, Marin Dumitrescu.

Începând de astăzi, filmul este disponibil şi pe DVD la un preţ recomandat de 60 de lei şi poate fi achiziţionat din lanţul de librarii Cărtureşti şi de la Academia Titi Aur, dar poate fi comandat şi pe internet pe Cărtureşti şi BMWBlog.

Pe parcursul celor 60 de minute ale documentarului, Dumitrescu povesteşte cu umor modul în care a fost nevoit să lupte în Al Doilea Război Mondial în aviaţie, cum a început să concureze în curse la scurt timp după încetarea conflictului armat şi greutăţile prin care a trecut după instalarea comunismului.

De altfel, Dumitrescu reuşeşte într-un mod impresionant să dea culoare documentarului prin talentul de povestitor, fiecare eveniment descris fiind presărat cu numeroase glume. Pe parcursul carierei sale, Marin Dumitrescu a obţinut 36 de titluri în competiţii de viteză în coastă, raliuri şi curse de viteză, însă cea mai importantă rămâne cea de la Sinaia din 1950, care de altfel dă şi titlul documentarului.

"Puţine sunt momentele în care cuvântul "legendă" se potriveşte atât de bine. A fost un moment foarte emoţionant să asistăm la reîntâlnirea lui Marin Dumitrescu şi BMW 328 la Muzeul BMW, cu siguranţă unul din cele mai speciale din cariera mea. Este o mare bucurie să văd această poveste împărtăşită acum în documentar şi să ştiu că acum oricine o poate descoperi", spune Alex Şeremet, Corporate Communication Manager în cadrul BMW Group România.

Via BMW