Toyota e gata să se ia de gât cu Renault Clio RS: prima schiță oficială care anunță debutul unui Yaris de performanță
Toyota a promis că se va aventura în segmentul mașinilor mici de performanță și se ține de cuvânt. Avem prima schiță a viitorului Toyota Yaris de performanță.
Toyota ne ”amenința” de mai multă vreme cu lansarea unui model hot hatch în segmentul sub-compact. Adică o versiune sportivă a actualului Yaris, care și-a dovedit deja potențialul comercial pe piața din Europa.
Se pare că speculațiile nu au fost zadarnice. Ca de altfel nici decizia de a participa în Campionatul Mondial de Raliuri. Experiența dobândită aici îi va ajuta pe cei de la Toyota să dezvolte o versiune de performanță a actualului Yaris, iar eforturile sunt cât se poate de oficiale.
Spunem asta pentru că Toyota a publicat astăzi o schiță a viitorului Yaris de performanță și chiar a recunoscut că se va folosi de experiența sa din WRC pentru a dezvolta mașina. Asta înseamnă că este aproape sigură folosirea unui motor turbo pe benzină. Acesta ar urma să se situeze sub pragul de 200 de cai putere.
Schiță trădează faptul că modelul va fi bazat pe caroseria cu trei uși a actualului Yaris. De asemenea, hot hatch-ul va purta eticheta Gazoo, noul nume al diviziei sportive înființate de Toyota.
doamne ajuta, ca de la corolla 1.8 compresor ts , toyota nu a mai avut un hatch sportiv. si era cazul, avand ca totusi sant o putere mondiala. sa vedem ce noutati va aduce toyota odata cu revenirea in wrc