Alonso insistă că nu pleacă la Mercedes: "Vreau să devin campion cu McLaren"
Fernando Alonso a transmis echipei ca nu va pleca la Mercedes, întrucât obiectivul său este să devină campion mondial cu McLaren.
Fernando Alonso a fost considerat principala ţintă a celor de la Mercedes pentru înlocuirea lui Nico Rosberg, mai ales că inclusiv Toto Wolff a admis că îl ia în considerare pe pilotul spaniol.
Ulterior, Flavio Briatore, managerul său, a precizat că Alonso nu va părăsi McLaren, iar acum a venit rândul său să confirme acest lucru. În cadrul unei întâlniri cu angajaţii celor de la McLaren, Alonso i-a asigurat că nu-şi va părăsi actuala echipă şi că speră să câştige măcar un titlu cu aceasta.
"Cred în acest proiect. Sunt dedicat şi vreau să fiu campion mondial cu McLaren. Acesta este singurul meu obiectiv", a declarat el.
De altfel, presa internaţională a anunţat la începutul acestei săptămâni că Mercedes a renunţat deja la pista Alonso şi că a făcut o ofertă pentru recrutarea lui Valtteri Bottas de la Williams. Pentru moment, echipa britanică a refuzat să-l elibereze de contract pe pilotul finlandez, însă negocierile vor continua pe parcursul următoarelor zile şi nu este exclus ca Williams să accepte o ofertă mai bună.
Via Autosport
-
fgt, marţi, 13.12.2016 18:30
Hm da, nu pot sa iy dau dreptate, decat numai atunci cand va dovedi acest lucru. Si sa fiu sincer, nu cred ca la anul Mclaren va furniza o performanta aproape sau egala cu MB.
-
jumbo1974ro, marţi, 13.12.2016 18:41
De principiu McLaren Honda a mai fost imbatabila, ce-i drept acum 26 ani cand pe volan nu era niciun buton, iar azi imediat apare touchscreen-ul deja. Dar, sunt multe necunoscute in spatele cortinelor, poate stie Alonso ceva ce noi nu stim. Mercedes in primii ani a fost dezastru, RBR a fost surclasat de Torro Rosso, etc. Deci sa vedem care este de fapt realitatea.
-
GrosJan, marţi, 13.12.2016 18:57
Ei poftim, exact ce spuneam pe un alt topic, Alonso nu vrea la Mercedes (cu Hamilton).
-
login, marţi, 13.12.2016 19:51
Alonso are un contract dificil de trupt. Cred ca asteapta noua masina, dupa noile regulamente si foarte bine face ca nu schimba echipa. Ar fi pacat sa nu beneficieze de rodul muncii din ultimii 2 ani la Mclaren. Pe de alta parte Mercedes nu mai garanteaza ca vor avea cea mai buna masina. Alonso poate sa aleaga Mercedes din 2018. Daca mai vrea F1.
-
Dinu, marţi, 13.12.2016 19:56
Mclaren va fi altceva din 2017.
-
..., marţi, 13.12.2016 20:35
chestia e ca ... ramane acelasi gp2 engine ... acum alonso se preface ca e bun? hehehe
-
lol, marţi, 13.12.2016 21:09
pai da ma, lui nu ii trebuie sa fie campion mondial asa oricum, cu mercedes, vrea mai mult de atat anume sa devina campion mondial cu mclaren da, ihi, da, credem
-
mmmm, marţi, 13.12.2016 21:36
Problema la McLaren era ca nu pute a sa dezvolte motorul cu acele tokenuri nici in 10 ani acum este alta situatie fiind liber la dezvoltare motorului va fi altceva
-
., marţi, 13.12.2016 23:26
da, lasati-l sa se pregateasca de liga campionilor
-
Ioi, miercuri, 14.12.2016 09:03
Voi nu intelegeti o ecuatie simpla, Alonso, la McL sau si la alta echipa incaseaza o gramada mare de bani in timp ce voi stati pe AM si debitati doar o gramada incomensurabila de prostii si inca si pe gratis!
-
andrei, miercuri, 14.12.2016 09:10
ei lasa ca nu se reduce totul la bani. e oricum plin de bani. pt el, al treilea titlu ar fi urias.
-
kimisor, miercuri, 14.12.2016 09:14
kimisor face stand up de cind a revenit la FERRARI...dar votkanen face pe bani multi-prosti rau astia de la FERRARI ca il mai tin
-
Ioi, miercuri, 14.12.2016 12:00
@andrei, Nu cu Alonso am eu treaba..... evident ca nu se refera totul doar la bani si titlul ar fi urias!
-
loi, miercuri, 14.12.2016 14:45
mai clar de atat nu se poate, il evita pe Hamilton
-
..., miercuri, 14.12.2016 14:50
Greu cu titlurile astea. Daca Alonso ar fi fost atat de byn pe cat cred unii, l-ar fi batut pe Ham in 2007 asa calumea, deci al treilea titlu. Ar fi ramas la McLaren si in 2008 poc al patrulea titlu. L-ar fi depasit pe Petrov si jap al cincilea titlu. Ar accepta oferta Mercedes si ar avea sansa pentru al saselea titlu. Dar el e atat cat e si e constient de asta.
-
..., miercuri, 14.12.2016 15:13
Atat cat e dar mult peste cat e fetel de la ferari. Stii asta si te chinuie tare. Fetel nu are un contract ca al lui Alonso si s-a si grabit sa spuna NU celor de la Mercedes. Ii mai da o vodca lui vodcanen, sau il mai scoate in decor si e in regula. Chilot nr. 1.
-
..., miercuri, 14.12.2016 17:25
lol, Alonso a fugit si de Vettel, isi cunoaste adevarata valoare
-
Multiplu21, miercuri, 14.12.2016 17:29
Vettel a fugit de Ricci, batut atat de rau cum n-a mai fost niciodata un multiplu 21, pardon, campion mondial. Alonso a fugit de eterna si fascinanta masina Ferrari. I-a facut-o cadou lui vettel si fanilor lui.
-
..., miercuri, 14.12.2016 18:23
mah, daca fugea la o masina de top mai intelegeam, dar a fugit spre nicaieri, spre minardi, unde-o fi numa sa nu trebuiasca sa dea nas in nas cu vettel deci nu tine n-are saracu masina. la mercedes e masina dar nu se duce, lui ii place sa fie number one la cxoada clasamentului nefericit si neinteles
-
..., miercuri, 14.12.2016 18:26
asa zice si acum ca vrea sa faca din rht bici cu mclaren dar de fapt fuge de hamilton asa cum fugea si de vettel doar vorbeste, cand e vb sa dovedeasca da chix
-
GrosJan, miercuri, 14.12.2016 18:34
de asta e bine sa judeci faptele chiar daca nu iti convin in loc sa te iei dupa vorbe; acum pe alonso l-a prins adevarul de pe urma, iaca de ce a plecat de la McLaren - valoarea lui Hamilton, defavorizat my ass
-
Cyrus, miercuri, 14.12.2016 20:27
Ce va fi la anul e o necunoscuta pentru toti Asa ca e mai sigur sa astepte sa vada ce se intampla Doar ca locurile la Mercedes probabil vor fi ocupate, sau aventual vine in locul lui Hamilton, in caz ca Mercedes vrea o schimbare
-
mobius, miercuri, 14.12.2016 21:05
Daca nu ma insel, dar numai daca nu ma insel, Vettel a fost acela care a conditionat sosirea la Ferrari de plecarea lui Alonso. Alonso mai avea un an de contract si nu putea nimeni sa-l dea afara. Pe de alta parte Ferrari il doreau pe Vettel cu orice pret, crezand probabil ca problema lor era generata de piloti. Alonso nu ar fi acceptat niciodata statutul de pilot 2, iar Vettel nu ar fi vrut nici el aceasta postura. Alonso a plecat spunand ca o face spre binele echipei, bine care s-a vazut . Abea dupa plecarea sa Vettel si-a anuntat transferul. Daca am fi corecti am putea vedea cu usurinta ca in vremea cat a fost la Ferrari a mentinut echipa pe locul doi de unul singur, Raikonen avand constant jumatate din punctele lui. Acum Raikonen in aceeasi postura de pilot 2 daca ar fi lasat de echipa l-ar bate constant pe Vettel, iar echipa nu mai este nici macar pe locul 2.
-
bernie, miercuri, 14.12.2016 22:15
Nu e momentul pentru Alonso sa schimbe echipa. Ar fi o mare greseala tactica. Trebuie sa vada cum raspunde Mclaren la noile reguli din F1. Pe de alta parte nu e sigur ca Mercedes vor mai fi in top. Asa ca daca e sa schimbe atunci cel mai potrivit e in 2018. Este perfect logic. Mai, linistiti-va, Alonso e cel mai complet pilot din grila. Cel mai bun racer. In 2007 cu toata opozitia si sabotajul echipei Mclaren a terminat cu aceleasi puncte cu "odorul" echipei. Hamilton stie cine e Alonso. Iar viitorul campion din 2017 nu va fi Hamilton. E normal sa vorbeasca despre Alonso fanii lui Vettel. Un Vettel complexat si batut rau de tot in propriul fief de nou venitul Dany. Iar anul asta la Ferrari a avut o prestatie submediocra. Practic o buna parte a echipei si presa italiana il regreta acum pe Alonso. Iar de Kimi Raikkonen...nu mai vorbeste nimeni.
-
bernie, miercuri, 14.12.2016 22:21
Spre deosebire de cazul Alonso, cand a iesit Zak si a spus "NU", ca omu nu pleaca....niciun oficial de la Ferrari n-a iesit nimeni sa spuna ceva de Vetel....a iesit el imediat insa sa spuna PAS....e o mare diferenta....
-
., joi, 15.12.2016 14:14
mor de ras cum incearca alonsistii sa dreaga busuiocul
-
@bernie, joi, 15.12.2016 14:34
ok, vettel e o pisicuta miortaita in ploaie, stim asta de cand fugi de ricci, dar ma, comparatia nu e cu vettel ci cu hamilton, uite cum alonso se fereste iar
-
ZZZ, joi, 15.12.2016 16:36
Cei de la Mercedes vor anunta numele coechipierului lui Hamilton in ianuarie 2017
-
lol, vineri, 16.12.2016 04:21
Deci: 1) Saracul Alonso nu are masina. Isi iroseste talentul la McLaren. Daca ar avea ocazia sa fie la Mercedes poc din degete si vine al treilea titlu, Booon. 2) Bai ce sa vezi ca se iveste ocazia sa fie la Mercedes. Dar nu se duce acolo. Stati sa vedeti ca motivul e tare de tot. Va mai amintiti punctul 1? Ei bine, nu se duce la Mercedes tocmai pentru ca vrea sa iasa campion (cu McLaren). hahaha
-
ioi, vineri, 16.12.2016 10:42
De fetel mai vorbeste cineva? Tot Alonso toata ziua buna ziua!
-
., vineri, 16.12.2016 12:40
Alonso e convins ca nu ar castiga cu Mercedes chiar daca ar fi cea mai buna masina. Pentru ca ar castiga Hamilton. Deci fara titlu e mai bine decat fara titlu si batut de Hamilton. ALTFEL NU AR AVEA MOTIV SA REFUZE ASEMENEA OFERTA. Ia puneti putin mintea la contributie, "mananci calule ovaz?" ....
-
@bernie, vineri, 16.12.2016 12:44
nu te-ai prins ca a picat gogorita cu sabotajul? acum se vede clar ca ii este teama de Hamilton, altfel s-ar fi dus grabnic sa-l dovedeasca la Marcedes. Asa a grait, ca face echipa cu Ham oriunde in afara de McLaren. Mai era unu care spunea ca isi da demisia in 5 minute.
-
vodcanen, sâmbătă, 17.12.2016 09:52
kimi cand pleaca de la Ferrari?
-
., sâmbătă, 17.12.2016 12:39
kimi mai are un an de contract apoi e liber
Citeste si
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 4 noiembrieFormula 1: Max Verstappen, victorie spectaculoasă în Brazilia. Alpine, pe podiumMax Verstappen a câștigat Marele Premiu de la Sao Paulo într-un mod spectaculos. Triplul campion mondial este acum la un pas de cel de-al patrulea său titlu mondial, după ce rivalul său principal, Lando Norris a încheiat pe locul 6. Surpriza cursei a fost un dublu podium pentru piloții Alpine. Citeste tot
Alonso s-a apucat de stand up: "Vreau să devin campion cu McLaren" :)))))))))))