Răsturnare de situaţie în scandalul Dieselgate: Bosch, acuzată că a dezvoltat pachetul software pentru păcălirea testelor de emisii
Producătorul german Bosch este acuzat că a dezvoltat în strânsă colaborare cu Volkswagen pachetul software pentru păcălirea testelor de emisii din cadrul dosarului Dieselgate.
Scandalul Volkswagen este departe de a se încheia. Chiar dacă în ultimele luni singurele informaţii au fost legate de daunele pe care le va plăti Volkswagen şi modul în care va rechema maşinile cu probleme în service, iată că procesul în care este implicat producătorul german este pe punctul de a lua o întorsătură neaşteptată.
Avocaţii proprietarilor de maşini Volkswagen care au dat în judecată constructorul german susţin că producătorul de componente Bosch a jucat un rol cheie în dezvoltarea dispozitivelor pentru păcălirea testelor de emisii.
Potrivit dosarului, Volkswagen a produs dispozitivele de păcălire a testelor de emisii, iar Bosch a furnizat celor de la Volkswagen pachetul software capabil să identifice momentul în care maşina era plasată pe bancul de teste din laborator pentru ca aceasta să treacă evaluările legate de poluare. În plus, această practică a celor de la Bosch a început de la sfârşitul anilor '90.
"Bosch a fost un participant activ într-o conspiraţie masivă de peste un deceniu împreună cu VW. Bosch a jucat un rol crucial în fraudă şi a profitat major din asta", se arătă în documentele depuse în justiţie de avocaţi.
Bosch este unul dintre principalii producători de unităţi centrale de control pentru motoare, iar Volkswagen este unul dintre clienţii săi. Bosch a recunoscut că a furnizat software celor de la Volkswagen, însă a afirmat că producătorul german este răspunzător pentru modul în care acesta este folosit, în special pentru că VW are posibilitatea de a-l modifica.
Pentru moment, Volkswagen a refuzat să comenteze noile informaţii, în timp ce Bosch a anunţat că ia în serios acuzaţiile formulate, fără să ofere însă un răspuns concret.
Via Automotive News
Pai Bosch este tot corporatie germana. Asadar, cum ai da-o tot ''nemteste'' au platit :))))))