Marea electrificare: Hyundai şi Kia vor lansa 26 de modele "verzi" până în 2020, inclusiv două electrice şi două pe celule de hidrogen
Hyundai şi Kia intenţionează să lanseze nu mai puţin de 26 de modele "verzi" în următorii patru ani, inclusiv două electrice şi două pe celule de hidrogen, pe lângă alţi 12 hibrizi.
Tot mai mulţi constructori mizează pe planuri ambiţioase pentru lansarea unor modele hibride şi electrice, însă grupul coreean Hyundai-Kia vrea să fie şi unul dintre cele mai "bogate" la acest capitol.
Cei doi producători au anunţat că intenţionează să lanseze pe piaţă nu mai puţin de 26 de modele "verzi" până la sfârşitul anului 2020, dintre care cel puţin 11 vor purta sigla Kia.
Modelul de vârf va fi fără îndoială Hyundai Ioniq (foto), care va rivaliza cu Toyota Prius şi care va fi disponibil în versiuni hibrid, PHEV şi electric, în timp ce partenerii de la Kia vor miza inclusiv pe crossoverul Niro. În total, gama de vehicule "verzi" a grupului va include cel puţin 12 hibrizi, 6 PHEV, două electrice şi două modele pe bază de hidrogen. În prezent, singurul model de serie care foloseşte hidrogenul pe post de combustibil este Toyota Mirai, disponibil doar în anumite ţări.
Obiectivul final este atingerea unei producţii de circa 300.000 de unităţi pentru modelele economice, iar strategia este de a utiliza inclusiv numeroase componente comune. "De exemplu, toate motoarele noastre electrice au acelaşi diametru. Puterea este diferită, dar putem ajusta lăţimea rotorului. Iar pentru controllerul motorului am standardizat utilizarea aceloraşi circuite", explică Lee Ki-Sang, coordonatorul programului de electrificare al Hyundai.
Via MSN
Foarte bine. Trendul electric (cu toate derivatele: hibrid, hibrid plugin, fuel cell) se dezvoltă exponențial. Aceste mașini vor fi accesibile mult mai devreme decât ne așteptăm. Pe măsură ce producătorii de componente se adaptează noilor cerințe, bateriile și celelalte repere necesare unor astfel de autovehicule vor fi din ce în ce mai ieftine.