Se îngroaşă gluma: România ar putea demola încă o secţiune de autostradă: Lugoj - Deva

Publicat marţi, 10.11.2015 10:25 de Daniel Popescu

Autostrada Lugoj - Deva va fi închisă traficului, iar un segment al acesteia va fi demolat şi refăcut în totalitate din cauza calităţii precare a materialelor de construcţii, potrivit unor surse ale autorităţilor. Vestea vine la scurt timp după închiderea din acelaşi motiv a Autostrăzii Orăştie - Sibiu.

Statul român a anunţat luna trecută că intenţionează ca până la sfârşitul anului să deschidă traficului rutier o secţiune de 17 kilometri din cadrul Autostrăzii Lugoj - Deva.

Şansele ca acest lucru să devină realitate au devenit practic nule după ce surse din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au dezvăluit ca o porţiune din autostradă va trebui demolată şi refăcută integral după ce constructorul a folosit materiale de slabă calitate.

"Avem un raport în urma unei expertize efectuate pe lotul 2 al Autostrăzii Lugoj - Deva. Materialele de construcţii care ar fi trebuit puse în corpul autostrăzii nu au fost găsite de experţi, dar au fost plătite de către CNADNR. În expertiză este precizat că trebuie demolată o anumită porţiune de autostradă pentru că s-au constatat lucruri foarte grave. Am cerut o nouă exepertiză pentru a stabili dacă firma de construcţii a respectat proiectul", a precizat sursa din cadrul CNADNR pentru publicaţia Capital.

Update: CNADNR confirmă că verifică Autostrada Lugoj - Deva

Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, a confirmat că se efectuează verificări la lotul 2, însă susţine că nu va fi vorba despre demolarea autostrăzii.

"Am început verificări pe baza rapoartelor de neconformitate. Sunt patru rapoarte care practic se repetă. S-au luat mostre, s-au luat carote şi ele sunt acum la laboratoare. Dacă testele noastre confirmă că acolo sunt probleme, nu ezităm şi îi punem să scoată tot. Nu demolat, că nu se pune problema de demolat. Săptămâna viitoare avem rezultatele la teste", a explicat el pentru publicaţia Hotnews.

Acelaşi constructor ca şi la Autostrada Orăştie - Sibiu

Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj - Deva este construit de Salini Impregilo, compania italiană care s-a ocupat şi de Autostrada Orăştie - Sibiu. Aceasta a fost închisă traficului în septembrie, după ce autorităţile au descoperit că o secţiune de 200 de metri trebuie demolată şi refăcută ca urmare a folosirii unor materiale precare. De altfel, CNADNR a efectuat expertiza la Autostrada Lugoj - Deva ca urmare a neregulilor de pe Autostrada Orăştie - Sibiu.

În plus, în cazul ambelor autostrăzi, studiul de fezabilitate a fost realizat de firma germană Diwi Consult International, care a intrat în insolvenţă înainte de descoperirea problemelor pe Autostrada Orăştie - Sibiu.

Dezvăluirile vin la numai o zi după ce CNADNR a anunţat că va verifica mai atent toate sectoarele de autostradă aflate în prezent în execuţie. 

Cum să pierzi 39 de kilometri de autostradă într-un an?

2015 va rămâne în istorie drept anul în care România a reuşit contraperformanţa istorică de a pierde kilometri de autostradă. În acest an au fost inauguraţi doar 13 kilometri de Autostradă, dintre care 10 kilometri între Arad şi Pecica şi alţi 3 kilometri între Nădlac şi punctul de trecere al frontierei.

În schimb, România a închis 22 kilometri de pe Autostrada Orăştie - Sibiu şi ar putea închide alţi 17 kilometri aferenţi Autostrăzii Lugoj - Deja. Dacă ultimele informaţii se vor confirma, România va fi mai săracă cu 39 de kilometri comparativ cu anul trecut.

Via Capital | Hotnews | Sursa foto

  • vianu, marţi, 10.11.2015 10:46

    la articolul anterior tocmai voiam sa spun ca baietii ar fi putut da cu "bidineaua" si in alte locatii. Intrebarea mea : da' niste verificari inopinate nu puteau face cei de la CNADR? Cu alte cuvinte era un fel de zona inchisa unde nimeni nu avea acces. Nici cu muncitorii/inginerii nu mi-ar fi rusine; chiar nimeni nu a avut coloana incat sa traga clopotele? Nu te duci la CNADR (o MAFIE care incearca acum sa-si spele pacatele) dar exista presa (scrisa, video) o tara de hoti peste o mare de momai sa traim bine!

  • S, marţi, 10.11.2015 11:41

    Ma bucura mult faptul ca mai e cineva care verifica aceste lucrari. Cand te gandesti ca sunt printre cei mai scumpi km de autostrada din lume, mai sunt si cei mai slabi calitativ. De aici apar miliardari peste noapte.

  • Fopel, marţi, 10.11.2015 11:58

    Dai un ban, dar....stii ca se darama.

  • asm, marţi, 10.11.2015 13:05

    Dai un ban... si stii ca nu-l mai ai! TRIST! La cati angajati are CNADNR asta si la cat de putin s-a contruit, ar putea sa verifice calitatea pe fiecare metru de autostrada. Atunci macar si-ar justifica existenta!

  • Cristi, marţi, 10.11.2015 13:13

    Asteptam sa vedem si condamnarile in acest caz.

  • g, marţi, 10.11.2015 13:48

    cred ca le-a fost frica sa nu se intample vreo tragedie ca in colectiv

  • momo, marţi, 10.11.2015 15:20

    eu vreau sa stiu cine plateste. lucrarea plus daune.

  • jan, marţi, 10.11.2015 15:49

    CATA GOLANIE NESIMTIRE SI HOTIE LA INSTITUTIA ASTA , PAI EI AU OBLIGALIA LEGALA SA URMAREASCA STADIILE DESFASURARII LUCRARILOR PPUSCARIA , NEMERNICILOR !!!!!!!!!!!!

  • gigel, marţi, 10.11.2015 16:58

    Cand ma gandesc la faptul ca un *puscarias* a vrut sa-i aduca pe chinezi ca sa faca autostrazi cu doar 4-5 milioane de euro pe km imi vine sa ii dau dracu cu lagarul lor numit UE .... ne meritam soarta !

  • nicu, marţi, 10.11.2015 19:51

    rusine,de aceea suntem unde suntem

  • ioan, marţi, 10.11.2015 20:09

    Baieti, verificati si voi sursele inainte sa postati aberatii. Cei 17 kilometrii nu au cum sa fie inchisi din moment ce ei sunt in constructie si nu au fost dati in folosinta. Minti lumea.

  • dan, marţi, 17.11.2015 13:18

    Carpaci, asta e termenul care ne descrie .. daca am fi oameni n ar trebui sa verifice nimeni nimic k nu facem la altii tot pt noi am face. firma e italiana dar muncitorii snt romani adica carpaci. sntem praf