Ai Volkswagen? Nu vei plăti în plus pentru timbrul de mediu, constructorul va suporta toate cheltuielile
Volkswagen a informat ţările europene că va acoperi toate taxele suplimentare de mediu care vor fi impuse în Europa pentru modele afectate de scandalul dieselgate.
CRIZA VW: Tot ce trebuie să știi despre cazul Dieselgate
Scandalul Volkswagen a generat numeroase controverse în România din punct de vedere al timbrului de mediu.
Autorităţile române au anunţat anterior că iau în calcul posibilitatea de a mari taxele de mediu pentru maşinile grupului german implicate în scandal, iar la vremea respectivă au dat asigurări că proprietarii nu vor suporta cheltuieli suplimentare, întrucât vor cere diferenţele de plată chiar de la Volkswagen.
Întrucât deciziile statului român se pot schimba rapid într-un interval scurt de timp, soluţia anunţată era incertă, însă Volkswagen a liniştit apele la sfârşitul săptămânii trecute.
Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia americană Wall Street Journal, Volkswagen a informat toate ţările din Uniunea Europeană şi, implicit, România, că va suporta toate cheltuielile generate de o creştere a taxelor de mediu. "Asiguraţi-vă că autorităţile naţionale vor taxa direct Volkswagen, nu clienţii, pentru orice taxe adiţionale", precizează Matthias Müller, CEO-ul Volkswagen, în scrisoarea trimisă tuturor miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană.
Decizia grupului vine după ce acesta a admis că a descoperit că 800.000 emit mai mult dioxid de carbon decât datele prevăzute în actele oficiale.
Grupul Volkswagen a cucerit cote de piață în detrimentul celorlalte mărci vânzând mașini noi cu motoare Euro 4 sau Euro 3. Asta nu înseamnă cu VW a încălcat doar legislația privitoare la mediu ci a și influențat destinele unor oameni ce-au rămas fără servici din cauza acestei mizerii marca VW. Mai țineți minte cum se bucurau unii pe aici că Peugeot și Citroen (și nu doar ele) vor închinde unele locuri de muncă în timp ce VW vindea în draci. Mi-e scârbă de mincinoșii ăștia!