Germania va testa din nou toate maşinile grupului Volkswagen. "Suntem iritaţi de situaţie"
Germania a decis să testeze din nou emisiile de oxid de azot şi dioxid de carbon ale tuturor modelelor Volkswagen, Audi, Skoda şi Seat, indiferent dacă au motoare pe benzină sau motorină.
Criza VW: tot ce trebuie să știi despre scandalul Dieselgate
Dezvăluirile făcute de Volkswagen cu privire la existenţa a 800.000 de maşini în Europa care emit mai mult dioxid de carbon decât cifrele oficiale au determinat o reacţie dură din partea Germaniei.
Autorităţile locale au decis să testeze din nou toate modelele vândute de Volkswagen sub brandurile VW, Audi, Skoda şi Seat, indiferent dacă au motorizate diesel sau pe benzină. Testele vor viza emisiile de oxid de azot şi dioxid de carbon.
Măsura drastică luată de autorităţile germane reprezintă practic o lipsă de încredere cu privire la grupul Volkswagen, fapt evidenţiat şi de Alexander Dobrindt, ministrul Transporturilor din Germania. "Volkswagen a produs iritaţie pentru mine şi ministrul meu. Cu toţii avem interesul ca tot ce se întâmplă la Volkswagen să fie reanalizat", a precizat el pentru agenţia de presă Reuters.
Anterior, Germania anunţase că va testa din nou doar nivelul emisiilor de oxid de azot al modelelor Volkswagen echipate cu motoare diesel. Pe de altă parte, Volkswagen a anunţat că a oprit vânzările de maşini din Statele Unite şi Cabada echipate cu motorul diesel TDI V6 de 3 litri.
Via Reuters
Poate ar fi cazul sa testeze si masinile celorlalte marci germane