Furtuna Dieselgate începe să lovească Volkswagen: sunt deja 600 de procese doar în Elveția
Deși ne-am fi așteptat ca cele mai multe procese împotriva Volkswagen să înceapă în Statele Unite, elvețienii vor să contrazică așteptările tuturor. În Țara Cantoanelor există deja 600 de procese împotriva constructorului german.
Criza VW: Tot ce trebuie să știi despre scandalul ”Dieselgate”
După ce scandalul Volkswagen a pus pe jar toată industria auto, din ce în ce mai mulți clienți, care s-au simțit trădați de constructorul german. Având în vedere apetitul americanilor pentru procese, ne-am fi așteptat ca primul val de acțiuni în instanță să vină dincolo de Ocean.
E drept că până acum sunt deja peste 250 de plângeri formulate de americani împotriva Volkswagen, însă valul adevărat de procese vine chiar de pe Bătrânul Continent, mai exact din Elveția. Aici s-au formulat deja 600 de cereri de trimitere în judecată pe motivul acuzațiilor din scandalul Dieselgate.
Cei 600 de reclamanți, răspândiți în șapte cantoane ale Elveției, vor beneficia de o investigație comună, condusă de procurori federali. Informația a fost deja confirmată de Biroul Elvețian al Avocatului General, o instituție care așteaptă în acest moment și constituirea apărării.
Volkswagen a pus deja deoparte 6.7 miliarde de euro pentru gestionarea scandalului Dieselgate, însă această sumă ar urma să fie insuficientă, având în vedere că cele mai optimiste estimări anunță pagube de aproape 40 de miliarde de euro pentru grupul german.
via reuters
Americanii dau in judecata in mod colectiv in astfel de cazuri, de aia numarul de procese este mai mic.