Seat renunță definitiv la Altea și Altea XL în așteptarea SUV-ului compact bazat pe Leon

Publicat joi, 20.08.2015 19:30 de Mircea Meșter

Cererea în scădere acută pentru monovolume în Europa i-a determinat pe șefii Seat să ia o decizie radicală: Altea iese din gamă și este înlocuit de viitorul SUV construit pe platforma compactă a Grupului VW.

Scoaterea treptată a modelelor Altea și Altea XL din gama oferită de Seat în țările din Europa nu este întâmplătoare, decizia pe care șefii măcii spaniole au luat-o la nivel european având un scop foarte precis: eliminarea monovolumului compact, în ambele sale versiuni de caroserie, din oferta globală.

Explicația acestei decizii radicale constă în faptul că cererea europeană pentru monovolume a scăzut drastic în ultimii ani, clienții reorientându-se spre SUV-uri de segmente B, C și D ca mașini de familie.

De altfel, Seat are în vedere înlocuirea liniei de modele Altea-Altea XL cu un SUV, primul al mărcii, care urmează să fie construit pe platforma compactă a Grupului Volkswagen și să fie versiunea cross a lui Leon. Modelul urmează să fie fratele de platformă a lui VW Tiguan și Skoda Yeti, dar va oferi o ținută de drum mai sportivă și un comportament dinamic mai accentuat decât cele două SUV-uri cu care se înrudește îndeaproape.

Profilul conceptului Seat 20V20 (Geneva 2015) ne oferă o imagine destul de fidelă a liniilor viitorului SUV Seat.

În momentul lansării pe piață, principalii rivali ai SUV-ului Seat, anunțat deja de conceptul 20V20, prezentat în premieră mondială în cadrul Salonului Auto de la Geneva din primăvara acestui an, vor fi Nissan Qashqai, Kia Sportage, noul Hyundai Tucson, Ford Kuga și recent lansatul Renault Kadjar. Ulterior, gama Seat va fi îmbogățită cu un încă un SUV, de dimensiuni ceva mai reduse, care va avea îca target segmentul crossoverelor mici de oraș în care ies în evidență astăzi Renault Captur, Peugeot 2008 și Nissan Juke.

  • rewaq, joi, 20.08.2015 20:38

    ...ce seamana suv-ul asta din profil cu un audi...oricum,arata mai bine decat orice audi q

  • S, vineri, 21.08.2015 09:55

    Nu pot sa-mi dau seama ce ciudati cumparau Altea... are un interior oribil si nici exteriorul nu e mai prejos.

  • Cordoba, sâmbătă, 22.08.2015 02:46

    eu vreau sa revina Cordoba!

  • tyd, sâmbătă, 22.08.2015 11:46

    eu vreau sa revin in cordoba cam tarziu scot seat un suv........am testat cateva masini din wvgrup...seat leonFR m-a impresionat