Vom avea automată pe Duster diesel? Renault lansează în India noul Duster 1.5 dCi cu transmisie EDC

Publicat luni, 27.07.2015 11:59 de Mircea Meșter

Transmisia automată EDC cu dublu ambreiaj folosită de Renault pe toată gama proprie va fi montată şi pe versiunea diesel de 1.5 litri a lui Duster. Deocamdată doar în India, însă mişcarea lasă uşa deschisă pentru o eventuală apariţie a acestei versiuni şi în Europa.

Dacia Duster începe să devină una dintre cărţile de vizită ale celor de la Renault, care declină SUV-ul de segment compact în variante dedicate fiecărei pieţe importante pe care acesta este prezent. Iar dacă până acum ştiam că Duster beneficiază de cutie automată clasică pe pieţele din Rusia şi Ucraina, acolo unde transmisia automată este cuplată cu motoare pe benzină, Renault face primul pas spre o eventuală apariţie a automatei şi pe motorizările diesel.

Se întâmplă în India, acolo unde Duster va primi în această toamnă, odată cu facelift-ul de mijloc de generaţie, o cutie automată EDC cu dublu ambreiaj care va putea fi comandată împreună cu versiunile 4x2 diesel ale lui Duster. 

În India, la fel ca în Europa, Duster este disponibil atât în versiune pe benzină de 1.6 litri, cât şi în variantă cu motor diesel dCi de 1.5 litri declinat în două versiuni de putere. Europa beneficiază însă în plus de prezenţa unui motor turbo pe benzină de 1.2 litri care pe Duster este declinat în versiunea de 125 CP.

via IAB

  • duster, luni, 27.07.2015 12:18

    ...nu e cazul si-n RO...ar fi comenzi foarte putine

  • S, luni, 27.07.2015 13:33

    Nu inteleg. Noi suntem mama dusterului. Noi nu am primit decat dupa mult timp faceliftul cand exista deja in Brazilia si Rusia, noi nu am primit motorul 2.0 benzina, noi nu primim cutie automata decat Indienii, noi nu primim Sandero RS, decat rusii, noi nu primim Kwid-ul, decat Indienii. Ce sa inteleg din asta ? Ca noi suntem considerati mai jos ca indienii. India are o putere de cumparare foarte scazuta, ei circula multi cu scutere, adica cu mult sub pretul unei transmisii EDC.

  • Kap, luni, 27.07.2015 16:03

    Stai liniştit, nu ne desconsideră nimeni. Suntem doar ţara în care ei fac profit: adică produc foarte ieftin o maşină pe care apoi o vând cu un preţ destul de mare. Anul trecut, din aproape 400.000 de Dustere vândute global, în România şi-au găsit client.......4 647. Dacă din cifra asta scădem maşinile luate pe firmă sau de către instituţiile statului o să vezi exact cine suntem. Motorul de 2l se duce direct în Rusia şi se asamblează doar pe maşinile de acolo, nu şi pentru Europa. Sandero RS cred că poţi comanda, însă transportul cu până aici...... e complicat. Ideea e că suntem prea mici în aceste calcule globale ale Renault, asta e.

  • Scrooge, luni, 27.07.2015 18:09

    Zilele trecute m-am urcat intr-un Laureate nou nout cumparat pt o institudie de-a statului roman. M-am urcat pe scaunul soferului si am apucat manerul cel mare al portierei sa trag de usa, moment in care plasticul (care era si de prosta calitate) a inceput sa trosneasca facand un zgomot ciudat si destul de tare, dandu-mi senzatia ca voi ramane cu el in mana. In concluzie, inainte de a avea cutie automata in Romania, as vrea sa am o calitate de fabricatie mai buna, ca la caruta de bani pe care o cer pe el poate chiar merita o "mica atentie" la cum e lucrat.

  • malex.dodo, luni, 27.07.2015 18:33

    nu ma pricep la marketing, dar cu toate ca pretul ar creste, cred ca ar exista doritori de 1.5 edc, 2.0, de pick-up. ar trebui ca toata gama de, spre exemplu, duster, sa poata fi comandata si cumparata din tara.

  • Sandu al-III-lea, luni, 27.07.2015 19:48

    BMW au spus ca ei nu mai fac pe viitor cutii de viteze manuale pentru ca sunt vechi si total depasite in raport cu cutiile cu transmisie automata.Sincer o cutie automata e mult mai bine venita decat una manuala la traficul urban.

  • mishazaitev, marţi, 28.07.2015 10:23

    @S Nu mi-o lua in nume de rau, dar opinia conform carei India are o putere de cumparare scazuta, este tot atat de gresita ca di folosirea lui "decat". India are peste un miliard de locuitori, din care, poate, multi merg pe scutere. Dar, daca din miliardul asta, 1% si-ar permite Duster si din 1% ar cumpa jumatate, tot ar insemna 5 000 000 de potentiale vanzari. Asta reprezinta piata catorva tari din Europa. Legat de motorul de 2.0 l prezent pe piata din Rusia. Sincer acum, dar cati romani si-ar cumpara un asemnea motor? Romanilor li se pare mare orice impozit mai maire de 50 ron/an. Uita-te si tu care este primul lucru pe care-l intreaba romanul cand e vorba sa-si cumpere masina: Cat consuma? Sigur ca din aia 4000 de oameni care si-au luat Duster, poate ce 2% ar opta pentru diesel, dar asta nu inseamna nimic. In Rusia oamenii isi cumpara benzinare de nevoie. La -40 de grade dieselurile nu pornesc. Daca la asta mai adaugi si faptul ca benzina costa la jumatate decat in Romania poate ai sa intelegi de ce in Rusia si nu la noi.

  • lorinczi.thomas, marţi, 28.07.2015 14:09

    @S: 1. E cam pripit sa spui ca Renault nu vrea sa aduca Sandero RS, Duster Oroch si Kwid in RO, din moment ce ele abia au debutat pe pietele initiale. Oricum, din moment ce ultimul Pick-Up oferit de Dacia (Logan Pick-Up) a iesit din productie de mult timp, Renault nu are scuza sa nu aduca Duster Oroch in RO. Kwid ar fi nemaipomenit daca s-ar vinde mai ieftin ca Logan. Cat despre Sandero RS, poate se va repeta povestea Stepway. Tine cont ca (,) cateva tari din Europa nu 'beneficiaza' de Logan Sedan, desi s-ar fi vandut, zic. 2."nu am primit decat dupa mult timp faceliftul cand exista deja in Brazilia si Rusia" O generatie are circa 7-10 de viata pe piata, cu facelift la jumatatea perioadei, cam asa se practica. Duster a fost lansat in 2010. In 2012 Duster a fost lansat in Rusia si Brazilia cu ceva modificari, ele urmand a fi aplicate facelift-ului european din 2013. 3. Cat despre cutia automata, noi ne laudam ca ne place sa mestecam in memeliga. 4. Cat despre 2.0, romanii se feresc cat pot de taxe.

  • cristim, miercuri, 09.09.2015 16:23

    cutiile automate sunt viitorul, astea cu 2ambreaje sunt super