McLaren 675LT: informaţii noi despre supercarul care va debuta luna viitoare
McLaren a făcut publice noi informaţii despre supercarul 675LT, programat să debuteze oficial la Geneva. Modelul va beneficia de un total de 675 de cai şi de o aerodinamică revizuită.
McLaren va extinde gama Super Series, din care face parte actualul 650S, cu un nou model, programat să debuteze oficial în cadrul Salonului Auto de la Geneva, la începutul lunii viitoare. Botezat 675LT, supercarul a fost deja anticipat de un teaser la finalul lunii ianuarie, ocazie cu care McLaren a explicat şi folosirea celor două litere în cadrul numelui.
Se pare că noul 675LT este primul McLaren după 18 de ani care primeşte literele LT, semnificând „Longtail”, o versiune revizuită a lui McLaren F1, lansată în 1997. Respectiva versiune a lui McLaren F1 GTR a fost construită pentru sezonul 1997 al campionatului FIA GT şi a concurat în clasa regină, GT1. Zece unităţi dedicate competiţiilor au fost construite, iar trei variante de serie, numite F1 GT, au ajuns pe stradă pentru a permite omologarea variantelor dedicate motorsportului.
După cum o sugerează şi numele, noul 675LT va putea livra o putere totală de 675 de cai putere, oferită de acelaşi motor V8 de 3.8 litri, revizuit însă pentru a livra şi un cuplu motor de 700 Nm. Pe scurt, asta înseamnă un plus de 25 de cai şi 22 de Nm, comparativ cu 650S.
Noul 675LT va suferi şi câteva modificări aerodinamice, care îi vor permite să beneficieze de o apăsare aerodinamică mai mare cu 40%. Mai mult, masa totală va fi redusă şi ea, urmând să scadă sub 1330 de kilograme.