Divizia Mercedes-Maybach va da naştere unei versiuni de lux a SUV-ului GL

Publicat vineri, 16.01.2015 11:31 de Bogdan Mirică

Preşedintele Daimler a confirmat iminenţa unei versiuni de lux, semnată de divizia Mercedes-Maybach, pentru unul dintre SUV-urile sale. Cel mai vehiculat nume este cel al vârfului de gamă Mercedes GL.

În condiţiile în care Bentley pregăteşte Bentayga, iar Maserati a confirmat deja Levante, piaţa SUV-urilor de lux nu îi poate lăsa indiferenţi pe cei care sunt deja prezenţi în segmentul premium cu vehicule 4x4.

Este şi cazul celor de la Mercedes, care vor să exploateze la maxim această piaţă şi promite să se folosească de resursele proaspăt înfiinţatei divizii de lux Mercedes-Maybach.

Deşi nu existau iniţial discuţii despre un asemenea model, Dieter Zetsche, preşedintele Grupului Daimler a declarat cu ocazia Salonului Auto de la Detroit că logo-ul Mercedes-Maybach va fi aplicat pe unul dintre SUV-urile actuale. Zetsche a susţinut chiar că o lansare este iminentă.

Speculaţiile au adus imediat în discuţie o versiune de lux a actualului GL, cel mai mare SUV din gama Mercedes. Modelul se pregăteşte anul acesta de un facelift pentru jumătatea carierei şi de o rebotezare cu indicativul GLS. Cel mai probabil, odată cu aceste modificări, germanii vor dezvălui şi versiunea de lux Mercedes-Maybach.

  • Andi, vineri, 16.01.2015 12:11

    Sa aiba cu ce-si transporta rapperii pretioasele lor hoituri... :)

  • Suleyman Cunoscatoru, vineri, 16.01.2015 15:59

    Penibili, GL-ul imi place mult, mai ales pria generatie. Dar este relativ usor sa pui sigla Maybach pe el. Maybach nu mai este ce a fost, acuma este doar un MERCEDES cu o sigla lipita pe el si full ca dotari.

  • Haralambie, duminică, 18.01.2015 07:16

    eu abea astept sa imi eau unul