Mercedes C450 AMG Sport, rivalul lui Audi S4 şi BMW 335i, a debutat în două variante de caroserie
Mercedes a prezentat la Detroit modelul C450 AMG Sport în variantele de caroserie berlină şi break. Modelul este competitorul direct al lui Audi S4 şi BMW 335i şi dezvoltă 362 CP.
Mercedes C-Klasse a primit o variantă dezvoltată de divizia AMG în cadrul ediţiei 2015 a Salonului Auto de la Detroit. Modelul rezultat se numeşte C450 AMG 4Matic Sport şi este încadrat între gama standard şi gama de performanţă, ceea ce îl face rivalul direct al lui Audi S4 şi BMW 335i. Producătorul german oferă această motorizare atât pentru caroseria berlină, cât şi pentru break-ul din gama C-Klasse. Indiferent de caroseria aleasă, vorbim despre un motor V6 twin-turbo de 3.0 litri, care asigură 367 CP la 5.500 rpm şi un cuplu maxim de 517 Nm între 2.000 şi 4.200 rpm. Motorizarea este cuplată unei transmisii 7G-Tronic şi angrenează cele patru roţi prin intermediul sistemului de tracţiune integrală permanentă 4Matic.
Acceleraţia de la 0 la 100 km/h durează 4.9 secunde pentru berlină şi 5.0 secunde pentru break, iar ambele variante de caroserie au o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h. De la fratele mai mare C63 AMG, versiunea C450 AMG Sport a lui C-Klasse moşteneşte braţele suspensiei faţă, amortizoarele şi arcurile şi mai multe componente şi setări la nivelul direcţiei şi suspensiei. Sistemul 4Matic a fost şi el reconfigurat pentru a livra puterea într-un raport 33:67 faţă/spate. Încă de la echiparea standard, jantele au diametrul de 18 inch şi sunt echipate cu anvelope 225/45 pe faţă şi 245/40 pe spate, în timp ce sistemul de frânare ascuns în spatele acestora prezintă discuri de 360 milimetri diametru pe faţă, respectiv 320 milimetri pe spate.
La nivel estetic, Mercedes-Benz C450 AMG Sport se diferenţiază de variantele standard prin bara frontală modificată, care include acum fante de aerisire semnificativ mai mari, oglinzile laterale de dimensiuni mari, grila frontală restilizată, finisajul cromat fumuriu al ţevilor de eşapament şi spoilerul integrat pe capacul portbagajului. Interiorul a fost modificat şi mai subtil, fiind introdus un volan sport, centuri de siguranţă roşii, scaune sport cu tapiţerie cusută cu fir roşu, pedale din aluminiu şi mici ornamente AMG.
Via Mercedes-Benz