Volkswagen ia în considerare mai multe modele de performanţă "R"

Publicat joi, 09.10.2014 12:19 de Sebastian Toma

Volkswagen ar putea să-şi mărească portofoliul de modele sportive care poartă denumirea "R", spune Dr. Heinz-Jakob Neusser, directorul departamentului de dezvoltare motorizări al mărcii.

Volkswagen ar putea să lanseze mai multe modele "R" în viitorul apropiat, anunţă Heinz-Jakob Neusser, şeful departamentului de dezvoltare trenuri de propulsie. Potrivit oficialului mărcii germane, modelele Polo şi Passat au fost luate în considerare pentru a primi versiuni de performanţă. Aceste preocupări au apărut în cadrul Volkswagen în urma analizei rezultatelor lui Golf R pe piaţă, care a fost considerat un succes comercial. Din moment ce Volkswagen Polo a primit o ediţie specială, Polo R WRC Street Edition, ale căror 2.500 deunităţi au fost vândute rapid şi precedenta generaţie a lui Passat avea o versiune R36, cu o motorizare de 3.6 litri, nemţii consideră că piaţa ar fi pregătită pentru versiuni "R" ale acestor modele.

Volkswagen Golf R 400 ar putea primi o transmisie DSG cu 10 trepte

Cei de la Volkswagen ar putea să meargă şi pe direcţia măririi gamei de caroserii disponibile pentru modelele "R", nefiind exclus un Golf R Variant sau un Passat R Variant. Până atunci, strategii companiei trebuie să descopere soluţiile necesare realizării unui profit în urma dezvoltării şi vânzării unor asemenea versiuni ale modelelor existente deja în gamă. Platforma modulară MQB îi va ajuta pe nemţi să reducă tot ce ţine de cheltuieli de dezvoltare pentru viitoarele modele "R", dar cerinţele pieţei vor decide la final dacă Volkswagen va introduce sau nu modele R bazate pe Passat şi Polo în viitorul apropiat.


Volkswagen Polo R WRC reprezintă o serie limitată la 2.500 de unităţi a subcompactei germane oferită într-o versiune care asigură performanţe superioare versiunii GTI şi un aspect inspirat de modelul folosit în Campionatul Mondial de Raliuri.

Volkswagen Golf R, cea mai rapidă compactă a nemţilor, debutează la Frankfurt

Volkswagen are în prezent două modele "R" în gamă, ambele hatchback-uri de segment compact, Golf şi Scirocco. Cele două împarţeau motorizarea, transmisiile şi o parte din platforma tehnică, dar acest lucru nu mai este valabil de când Golf R a trecut la a şaptea generaţie şi Scirocco şi-a păstrat vechea platformă. Denumirea R din gama Volkswagen este prezentă şi pe o gamă de accesorii, R-Line, care oferă posibilităţi suplimentare de personalizare la momentul comandării autoturismului, acestea fiind disponibile pentru multe dintre modelele din portofoliul mărcii germane.

Volkswagen Scirocco R facelift: 280 CP şi 0-100 km/h în 5.5 secunde

Via Motoring.com

  • mishazaitev, joi, 09.10.2014 14:59

    Dar cum? Dar de ce? Dar cine le cumpara cu designul asta invechit? Dar la preturile ale iti poti lua alte chestii sh! PS: Randurile de mai sus sunt un pamflet si trebuie tratate ca atare!