Jaguar a prezentat prima imagine a lui XE în versiunea de serie
Partea frontală a versiunii de producţie a noului Jaguar XE a fost dezvăluită chiar de oficialii mărcii înainte de data anunţată anterior pentru prezentarea modelului.
Jaguar XE, modelul de clasă medie cu care britanicii vor să atace segmentul lui Seria 3, a fost prezentat înainte de data oficială menţionată de reprezentanţii mărcii. Spre deosebire de alte prezentări, cei de la Jaguar au dezvelit versiunea de performanţă a modelului, XE S, dar au publicat doar câteva cadre ale părţii frontale a modelului. Prin publicarea acestor imagini, englezii de la Jaguar demarează o campanie de lansare numită ”Feel XE”, care include parteneriate cu mai mulţi artişti celebri, cum ar fi interpreta Emeli Sandé, designerul Stella McCartney şi actorul Idris Elba, personalităţi care sunt aşteptate să fie ambasadori ai lui XE odată ce modelul de serie va fi lansat pe piaţă.
Imaginea teaser a lui Jaguar XE-S surprinde un exemplar vopsit într-o nuanţă aprinsă de roşu. În timp ce unele forme ale părţii frontale amintesc de modelul XF, fratele mai mare al acestuia, XE se distanţează prin blocurile optice angulare aproape lipite de grila frontală. Printre trăsăturile care ies în evidenţă se numără şi nervurile de pe capotă, care formează unghiuri ascuţite cu blocurile optice pe măsură ce ambele se aproprie de grila frontală cu model fagure. Partea frontală a lui XE în versiunea S este completată de trei fante de aerisire, două în locurile în care găsim de obicei proiectoarele de ceaţă şi a treia sub forma unei grile inferioare.
Jaguar XE, rivalul lui BMW Seria 3, va fi prezentat în 8 septembrie
Versiunea S a lui Jaguar XE este aşteptată să fie echipată cu motorizarea V6 de 3.0 litri găsită la bordul lui F-Type S. Asta înseamnă un motor supraalimentat care livrează 340 CP sau 380 CP, în funcţie de versiunea aleasă. Englezii vor oferi şi mai multă putere pentru clienţii lui XE, anul 2016 urmând să includă lansarea versiunii XER-S, echipată cu o motorizare V8 supraalimentată de 5.0 litri de peste 500 CP, la fel cum au şi fraţii mai mari ai modelului.
Jaguar ne prezintă o nouă imagine teaser a lui XE, succesorul lui X-Type
Via Jaguar
Cel mai frumos Nissan GT-R R34 ever ! Ma refer la fata !