Preţuri Toyota Aygo în România: noua generaţie a modelului mini pleacă de la 9.200 de euro
Importatorul Toyota în România a anunţat preţurile noii generaţii Aygo. Versiunea cu trei uşi pleacă de la 9.200 de euro, în timp ce caroseria cu cinci uşi are un preţ de listă de 10.289 euro.
Toyota Aygo, modelul de oraş al japonezilor ajuns deja la a doua generaţie, este disponibil şi pe piaţa din România. Cea mai ieftină versiune costă 9.237 euro cu TVA inclus, reprezentând versiunea 1.0 benzină cu o caroserie cu trei uşi. În cazul în care se doreşte o caroserie cu cinci uşi, aceasta are un preţ de pornire de 10.289 euro cu TVA inclus. Pentru alegerea unei transmisii robotizate MultiMode cu cinci trepte, clienţii trebuie să achite minimum 11.129 euro, potrivit listelor de preţuri publicate de reprezentanţii Toyota. Indiferent de transmisie, motorizarea standard este o unitate de 68 CP, care asigură un cuplu motor de 95 Nm la 4.300 rpm şi atinge puterea maximă la 6.000 rpm. Motorizarea de 1.33 litri încă nu este oferită în ţara noastră.
Toyota Aygo promite un consum de 4.1 litri/100 de km cu noul motor de un litru
Aygo are o masă cuprinsă între 855 şi 910 kilograme, fiind mai uşor decât precedesorul său. Caroseria are o lungime de 3.455 milimetri, o lăţime de 1.615 milimetri şi o înălţime de 1.460 milimetri. Ampatamentul este de 2.340 milimetri. Ecartamentul faţă este de 1.430 de milimetri, cu 10 milimetri mai mare decât cel al punţii spate. Consumul mixt al modelului este de 4.1 litri la sută, în timp ce emisiile de CO2 sunt de 95 de grame pe kilometru.
Toyota Aygo - modelul mini japonez completează a doua generaţie de tripleţi
Inginerul-şef al lui Toyota Aygo: "Am dorit un design cât mai expresiv"
Toyota Aygo este produs în Cehia alături de Peugeot 108 şi Citroen C1 în cadrul uzinei TPCA din Kolin. A doua generaţie a modelului vine cu un design total nou, proaspăt şi agresiv, devenind cel mai arătos dintre cei trei fraţi. Noul Aygo se adreseză publicului "tânăr şi urban" fiind o maşină care iese din mulţime, spune designerul şef al acestui model, David Terai. Spre deosebire de generaţiile precedente ale celor trei modele, inginerii şi designerii s-au concentrat să le diferenţieze cât mai mult fără să ridice costurile la un nivel exorbitant. Cei de la Toyota au insistat pentru un parbriz cât mai înclinat, iar compromisul realizat împreună cu partenerii lor francezi este rezultatul pe care-l vedem cu toţii în imaginile de presă ale celor trei modele.
Toyota Aygo vs. CONCURENŢA DIRECTĂ |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Toyota Aygo 1.0 MT5 X-Play |
69 | 4.1 | 14.2 | 10.289 |
Hyundai i10 1.0i MT5 Access |
66 | 4.7 | 14.9 | 11.850 |
Chevrolet Spark 1.0 68 CP LS |
68 | 5.1 | 15.5 | 8505 |
Volkswagen Up! 1.0 60 CP Take Up! |
60 | 4.5 | 14.4 | 8678 |
Skoda Citigo 1.0 60 CP Active |
60 | 4.5 | 14.4 | 8459 |
Kia Picanto 1.0 69 CP Base |
69 | 4.2 | 14.4 | 9448 |
Ford Ka 1.2 84 CP TE |
69 | 4.9 | 13.2 | 9550 |
Fiat Panda 1.2 69 CP Pop |
69 | 5.2 | 14.2 | 10.299 |
Fiat 500 1.2 69 CP Pop |
69 | 5.1 | 12.9 | 11.600 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
Via Toyota
Astia de la Toyota,Hyundai si Fiat chiar sunt bolnavi daca vin cu asa preturi la astfel de masini in Ro. Probabil merg pe varianta ,,Incercarea moarte n-are,,.