Motorul Anului 2014: Ford 1.0 EcoBoost câştigă premiul cel mare pentru a treia oară la rând. Lista completă a câştigătorilor

Publicat miercuri, 25.06.2014 18:41 de Sebastian Toma

Ford 1.0 EcoBoost, motorul produs şi la Craiova, a câştigat pentru a treia oară consecutiv titlul de "Motorul Internaţional al Anului", premieră în istoria competiţiei respective.

Juriul de 82 de membri al "International Engine of the Year" a desemnat câştigătorii ediţiei 2014. Cei 82 de jurnalişti, cu cinci mai puţini decât în 2013, au reprezentat 34 de ţări (inclusiv România) şi au ales cele mai bune motorizări disponibile pe piaţă, în urma unor analize ale specificaţiilor tehnice asigurate, precum şi a unei testări a propulsoarelor respective. În premieră în istoria competiţiei, un motor a reuşit să câştige premiul cel mare pentru trei ani la rând: 1.0 EcoBoost de la Ford. Unitatea este produsă la trei fabrici din lume: Koln (Germania), Craiova şi Chongqing (China). În cazul fabricii din Bănie, uzina a produs aproape 50.000 de motoare 1.0 EcoBoost în primele cinci luni ale anului curent.

Ford 1.0 Ecoboost este Motorul Internaţional al Anului 2013. Lista completă a câştigătorilor

Ca în fiecare an, în cadrul concursului au existat mai multe categorii, delimitate de cilindree: Sub un litru, între un 1.0 şi 1.4 litri, între 1.4 litri şi 1.8 litri, între 1.8 litri şi 2.0 litri, între 2.0 şi 2.5 litri, între 2.5 litri şi 3.0 litri, între 3.0 şi 4.0 litri şi peste 4.0 litri. Dincolo de toate aceste categorii, există şi o categorie Green Engine Award, destinată modelelor ecologice, categoria "cel mai bun motor nou" şi, titlul suprem, "International Engine of the Year".

OFICIAL: Ford 1.0 EcoBoost este Motorul Anului 2012

REZULTATE FINALE

MOTOR PUNCTE
1. Ford 999cc trei cilindri turbo
(Ford Fiesta, B-Max, Focus, C-Max, Grand C-Max, EcoSport, Tourneo Connect)
351
2. Ferrari 4.5 litri V8
(Ferrari 458 Italia/Spider, 458 Speciale)
281
3. Volkswagen 1.4 litri TSI TwinCharger 
(Volkswagen Polo, Beetle, Golf Variant, Golf Plus, Golf Cabriolet, Scirocco, Eos, Jetta, CC, Tiguan, Touran/Cross Touran, Passat, Audi A1, A3, Seat Ibiza FR, Alhambra, Ibiza Cupra, Škoda Fabia RS)
254
4. Mercedes-AMG 2.0 litri patru cilindri benzină 
(Mercedes-Benz A45 AMG, CLS 45 AMG, GLA 45 AMG)
252
5. Tesla - sistem de propulsie full-electric
(Model S)
225
6. BMW 3.0 TwinPower turbo şase cilindri benzină
(BMW 135i, 640i, 740i, 235i, 335i, 435i, Z4 35i, 535i, X3 35i, X5 35i, X6 35i, Z4 35is)
223
7. BMW/PSA 1.6-litri turbo 
(Mini Cooper S, Clubman Cooper S, Countryman Cooper S, Coupé/Roadster Cooper S, Paceman Cooper S, Cooper Works, Clubman Cooper Works, Coupé/Roadster Cooper Works, Paceman Cooper Works, Peugeot 207cc, 208, 308, 3008, 508, 208 GTI, 308 GTI, RCZ, Citroën DS3, C4 Picasso/Grand Picasso, C5/DS5, C4/DS4)
181
8. McLaren 3.8 litri V8 (McLaren MP4-12C) 154
9. Audi 2.5 litri cinci cilindri (Audi TT RS, RS3, Q3 RS) 79

Categoria sub 1.0 litri

Unitatea pe benzină şi-a adjudecat şi premiul categoriei sale, sub un litru, având în vedere că cilindreea sa este de 999 cmc. Juriul a notat calităţile dinamice ale motorului şi dimensiunile sale reduse, cei de la Ford demonstrând în trecut că suprafaţa ocupată de blocul motor este comparabilă cu cea a unei coli A4 şi că blocul motor încape în zona de bagaje de cabină a unui avion de pasageri. La această categorie apar două motoare fabricate şi în România: 1.0 EcoBoost şi 0.9 TCe, ambele benzină turbo.

MOTOR PUNCTE
1. Ford 999cc  trei cilindri turbo 
(Ford Focus, Fiesta, B-Max, C-Max, Grand C-Max,)
505
2. BMW doi cilindri 657 cmc - sistem de prelungire a autonomiei vehiculelor electrice
(BMW i3)
261
3. Volkswagen 999cc trei cilindri 
(Volkswagen Up, SEAT Mii, Škoda Citigo)
239
4. Fiat 875cc doi cilindri turbo
(Fiat 500, 500L, Panda, Lancia/Chrysler Ypsilon, Alfa Romeo Mito)
212
5. Renault/Nissan 898cc trei cilindri TCE turbo 
(Renault Clio, Dacia Sandero, Logan, MCV)
105
6. Fiat 875cc doi cilindri turbo + gaz natural comprimat
(Fiat Panda, Fiat 500L, Lancia/Chrysler Ypsilon)
91

Categoria 1.0 – 1.4 litri

Volkswagen nu putea lipsi din lista merituoşilor. Chiar dacă a ratat premiul cel mare, constructorul german a câştigat categoria motoarelor cu cilindree cuprinsă între 1.0 şi 1.4 litri. În plus, concernul german are mai mult distincţii în această categorie, în care s-au integrat şi francezii de la PSA, dar au fost eliminaţi americanii de la GM cu sistemul hibrid al lui Chevrolet Volt/Opel Ampera.

MOTOR PUNCTE
1. Volkswagen 1.4 litri TSI Twincharger 
(Volkswagen Polo, Beetle, Golf Variant, Golf Plus, Golf Cabriolet, Scirocco, Eos, Jetta, CC, Tiguan, Touran/Cross Touran, Passat, Audi A1, A3, Seat Ibiza FR, Alhambra, Ibiza Cupra, Škoda Fabia RS)
360
2. Fiat 1.4 litri MultiAir turbo 
(Fiat Abarth Punto Evo, Punto, Bravo, Alfa Romeo Mito, Giulietta, Lancia Delta)
202
3. Volkswagen 1.4 litri TSI 
(Volkswagen Polo, Golf, Golf Plus, Golf Cabriolet, Scirocco, Eos, Jetta, Tiguan, Passat, Audi A1, A3, A3 CNG, Seat Leon, Altea/XL/Freetrack, Toledo, Škoda Rapid, Yeti, Superb, Octavia)
170
4. PSA 1.2 litri trei cilindri turbo
(Peugeot 308, Citroen C4 Cactus)
152
5. Volkswagen 1.4 litri TSI ACT
(Volkswagen Golf, Audi A1, Seat Ibiza)
147
6. Volkswagen 1.2 litri TSI
(Volkswagen Polo, Beetle, Golf, Jetta, Touran / Cross Touran, Golf Sportsvan, Audi A1, A3, Seat Ibiza, Toledo, Leon, Altea / XL / Freetrack, Skoda Fabia, Roomster, Rapid, Octavia, Yeti)
133

Categoria 1.4 – 1.8 litri

La această categorie există un singur câştigător de mai mulţi ani. Este vorba despre unitatea supraalimentată de 1.6 litri, pe care Mini o foloseşte pe modelele sale în versiunea Cooper S. Motorul este la a şaptea distincţie consecutivă, o performanţă greu de egalat. Unitatea livrează 184 de cai putere şi 260 de Nm, pe o plajă de turaţii extrem de generoasă, cuprinsă între 1600 şi 5000 de rotaţii. Având în vedere parteneriatul celor de la BMW cu alianţa PSA Peugeot Citroen, unitatea îşi găseşte utilizare şi pe mai multe modele ale francezilor.

MOTOR PUNCTE
1. BMW-PSA 1.6 litri turbo benzină
(Mini Cooper S, Clubman Cooper S, Countryman Cooper S, Coupé/Roadster Cooper S, Paceman Cooper S, Cooper Works, Clubman Cooper Works, Coupé/Roadster Cooper Works, Paceman Cooper Works, Peugeot 207cc, 208, 308, 3008, 508, 208 GTI, 308 GTI, RCZ, Citroën DS3, C4 Picasso/Grand Picasso, C5/DS5, C4/DS4)
267
2. BMW 1.5 litri trei cilindri turbo
(Mini Cooper, BMW 218i)
256
3. Volkswagen 1.8 litri TFSI
(Audi A3, A4, TT, A5, Seat Leon FR Altea/XL/Freetrack, Škoda Octavia, Superb, Yeti, Volkswagen Passat)
196
4. Fiat 1.75 litri turbo patru cilindri
(Alfa Romeo 4C)
106
5. Mazda 1.5 litri patru cilindri SkyActiv
(Mazda3)
101
6. Ford/Volvo 1.6 litri turbo
(Ford Focus, C-Max/Grand C-Max, Kuga, Escape, S-Max, Galaxy, Fusion, Volvo V40, S60, V60, V70/XC70, S80, S80 E85)
81

Categoria 1.8 – 2.0 litri

Mercedes-Benz a reuşit să detroneze BMW la această categorie prin motorizarea 2.0 turbo dezvoltată de divizia AMG pentru gama sa compactă. Mai departe de atât, clasamentul a rămas aproape neschimbat, cu toate că motorizarea 2.0 TwinPower Turbo de la BMW nu a fost eliminată din primii cinci ai grupei.

MOTOR PUNCTE
1. Mercedes-AMG 2.0 litri patru cilindri benzină (Mercedes-Benz A45 AMG, CLS 45 AMG, GLA 45 AMG) 271
2. Volkswagen 2 litri patru cilindri TFSI
(Audi A1, TT, TTS, A3, S3, A4 E85, A4, A5, A6, Q3, Q5, Seat Leon FR, Altea/XL/Freetrack, Alhambra, Škoda Superb, Volkswagen Golf Cabriolet, Beetle, Golf R Cabriolet, Scirocco, Eos, Scirocco R, Jetta, Passat, Passat CC, Tiguan)
235
3. BMW 2 litri TwinPower turbo patru cilindri diesel 
(BMW 116d, 118d, 120d, 123d, 125d, 316d, 318d, 320d, 520d, 525d, X1 18d, X1 20d ed, X1 20d, X1 25d, X3 18d, X3 20d, Mini Cooper SD, Clubman Cooper SD, Countryman Cooper SD, Coupé/Roadster Cooper SD, Paceman Cooper SD)
211
4. BMW 2 litri TwinPower turbo patru cilindri benzină
(BMW 125i, 320i, 328i, 520i, 528i, Z4 20i, Z4 28i, X1 20i, X1 28i, X3 20i)
184
5. Mazda 2 litri SkyActiv benzină
(Mazda 3, CX-5, 6/Atenza)
172
6. Volkswagen 2 litri TDI 
(Audi A1, A3, A4, A5, Q3, Q5, TT, A6, Seat Leon, Leon FR, Ibiza FR/Cupra, Altea/XL/Freetrack, Alhambra, Škoda Octavia, Superb, Yeti, Volkswagen Golf, Golf Variant, Golf Cabriolet, Scirocco, Eos, Jetta, Passat, Passat CC, Touran/Cross Touran, Tiguan, Beetle)
106

Categoria 2.0 – 2.5 litri

Pentru a confirma supremaţia germană în clasa motoarelor cu cilindree medie, dar extrem de potente, Audi şi-a trecut în cont încă o victorie a categoriei 2.0 – 2.5 litri. Este de la sine înţeles că unitatea de 2.5 litri, capabilă să ofere 340 de cai putere şi 450 de Nm, disponibilă în prezent pe micul Audi TT-RS a câştigat fără drept de apel.

MOTOR PUNCTE
1. Audi 2.5 litri TFSI cinci cilindri turbo 
(Audi TT RS, RS3, Q3 RS)
357
2. Mazda 2.2 litri SkyActiv diesel
(Mazda 3/Axela, 6/Atenza, CX-5)
340
3. Mercedes-Benz 2.1 litri CDI
(Mercedes-Benz A220, CLA220, C180, C200, E200, C220, E220, GLK220, E250, CLS250, SLK250, GLK250, GLK200, Jeep Compass)
221
4. Mazda 2.5 litri SkyActiv benzină
(Mazda 6/Atenza, CX-5)
178
5. Ford/PSA Peugeot Citroën/Jaguar/Land Rover 2.2 litri diesel 
(Land Rover Freelander 2, Range Rover Evoque, Peugeot 508, Ford S-Max, Galaxy, Citroën C5)
136
6. Mercedes-Benz 2.1 litri electric-diesel hibrid 
(Mercedes-Benz E300 Hybrid, S300 Hybrid)
133

Categoria 2.5 – 3.0 litri

Dacă anul trecut, Porsche a câştigat această categorie în faţa BMW, unitatea cu şase cilindri în linie a bavarezilor a revenit pe prima poziţie a acestei categorii. BMW a mai câştigat aici şi în 2012, cu ajutorul motorului biturbo de 3 litri. Acum, premiul îi revine unui motor de 3.0 litri, cu şase cilindri în linie şi tehnologie TwinPower Turbo. Patru din şase motoare premiate la această categorie le aparţin celor de la BMW, semn că nemţii se pot mândri în continuare cu unităţile lor cu şase cilindri în linie.

MOTOR PUNCTE
1. BMW 3 litri TwinPower Turbo şase-cilindri benzină
(BMW 1 Series M coupe, Z4 35is)
254
2. Porsche 2.7 litri DI
(Porsche Boxster, Cayman)
228
3. BMW M 3.0 litri turbo
(BMW M3, M4)
174
4. Jaguar V6 3.0 litri supraalimentat
(Jaguar F-Type, XF, XJ, Land Rover Discovery4, Range Rover, Range Rover Sport)
161
5. BMW 3 litri TwinPower turbo diesel şase cilindri 
(BMW 330d, 530d, 535d, 530d GT, 535d GT, 640d, 730d, 740d, X3 30d, X3 35d, X5 30d, X5 40d, X6 30d, X6 40d)
160
6.  BMW 3 litri TwinPower turbo diesel şase cilindri (3 turbine)
(BMW M550d, X5 M50d, X6 M50d)
152

Categoria 3.0 – 4.0 litri

Categoria motoarelor cu cilindreea cuprinsă între 3.0 şi 4.0 litri a fost a doua din acest an în care cei de la BMW s-au văzut depăşiţi faţă de anul trecut. După ce M3 şi-a adjudecat în 2012 premiul cu motorul V8 de 4 litri, în 2013 a venit rândul celor de la McLaren să sărbătorească, iar în 2014 istoria se repetă, cu McLaren pe primul loc, dar fără V8-ul lui M3 E92 în clasament, acesta fiind scos din producţie.

MOTOR PUNCTE
1. McLaren 3.8 litri V8 
(McLaren MP4-12C)
351
2. Audi/Bentley 4 litri TFSI 
(Audi S6, S7, RS6, RS7, S8, Bentley Continental GT)
245
3. Porsche 3.8 litri Boxer DI 
(Porsche 911 Carrera, 911 GT3)
231
4. Porsche 3.8 litri Boxer turbo
(Porsche 911 Turbo, 911 Turbo S)
212
5. Maserati 3.8 litri turbo
(Maserati Quattroporte)
173
6. Porsche 3.4 litri Boxer DI
(Porsche Boxster S, Cayman S, 911 Carrera )
173

Categoria peste 4.0 litri

Aici s-au duelat cele mai puternice supercaruri ale momentului, dar şi modele de performanţă din ograda unor constructori germani ca Mercedes şi Audi. În acest an, la fel ca în 2012, premiul le-a revenit celor de la Ferrari. Câştigătorul a fost unitatea V8 de pe 458 Italia, nu motorul V12 de pe F12 berlinetta, cum a fost în 2013.

MOTOR PUNCTE
1. Ferrari 4.5 litri V8
(Ferrari 458 Italia, 458 Spider)
380
2. Ferrari 6.3 litri V12
(Ferrari F12 Berlinetta)
270
3. Mercedes-AMG 5.5 litri V8
(Mercedes-AMG E63 AMG, CLS 63 AMG, ML 63 AMG, E63 AMG S, CL 63 AMG, SLK AMG, SL 63 AMG, G63 AMG, GL AMG)
148
4. BMW M 4.4 litri TwinPower turbo V8 
(BMW M5, M6)
123
5. Jaguar Land Rover V8 5.0 supraalimentat
(Jaguar F-Type, F-Type R, XFRS, XJR, XKRS, XF, XK, XJ, Range Rover, Range Rover Sport)
120
6. Lamborghini 6.5 litri V12 
(Lamborghini Aventador)
102

Motorul de Performanţă al anului 2014

Ferrari şi-a trecut premiul cel mare, confirmând avansul tehnologic de care se bucură modelele noul V12 montat sub capota modelului F12 berlinetta. A fost a doua categorie câştigată de motorul italian, care a afost însă foarte aproape de o a treia astfel de performanţă la categoria "Motorul nou al anului".

MOTOR PUNCTE
1. Ferrari 4.5 litri V8
(Ferrari 458 Italia/Spider)
289
2. Ferrari 6.3 litri V12
(Ferrari F12 Berlinetta)
220
3. McLaren 3.8 litri V8 
(McLaren MP4-12C, 650S)
136
4. Porsche 3.8 litri Boxer turbo
(Porsche 911 Turbo, 911 Turbo S)
107
5. Porsche 3.8 litri Boxer DI 
(Porsche 911 Carrera, 911 GT3)
95
6. BMW M 3.0 litri turbo
(BMW M3, M4)
83

Motorul "Verde" al anului 2014

Motorul ”Verde” al anului 2014 nu este alimentat nici cu benzină, nici cu motorină, nici cu gaz comprimat sau lichefiat, ci cu electricitate. Vorbim despre trenul de propulsie al lui Tesla Model S. Pe următoarele două locuri ale podiumului s-au clasat soluţiile BMW pentru noua sa gamă i, respectiv unitatea cu ardere internă care are rol de generator şi sistemul de propulsie electric al lui i3.

MOTOR PUNCTE
1. Tesla full-electric
(Model S)
248
2. BMW doi cilindri 657 cmc - sistem de prelungire a autonomiei vehiculelor electrice
(BMW i3)
189
3. BMW full-electric
(BMW i3)
145
4. Ford 999cc trei cilindri turbo 
(Ford Fiesta, B-Max, C-Max, Grand C-Max)
85
5. Fiat 875cc tdoi cilindri turbo + gaz
(Fiat Panda, Fiat 500L, Lancia/Chrysler Ypsilon)
84
6. GM 1.4-litri electric-benzină range extender 
(Chevrolet Volt, Opel / Vauxhall Ampera, Cadillac ELR)
70

Cel mai bun motor nou al anului 2014

Una dintre cele mai interesante categorii ale competiţiei, cea care desemnează cele mai reuşite motoare lansate pe piaţă în ultimele 12 luni, a fost câştigată de cei de la Mercedes-Benz, cu motorizarea de 2.0 litri turbo şi 360 CP din gama AMG. Aceştia au luat trofeul adjudecat în 2013 de Volkswagen, care câştigaseră atunci datorită unităţii de 1.4 litri şi 140 de cai de pe Golf 7. Cum la această categorie se premiază doar unităţile lansate în ultimele 12 luni, aici au fost şi cele mai mari schimbări.

MOTOR PUNCTE
1. Mercedes-AMG 2.0 litri patru cilindri benzină (Mercedes-Benz A45 AMG, CLS 45 AMG, GLA 45 AMG) 225
2. BMW 1.5 litri trei cilindri turbo
(Mini Cooper, BMW 218i)
154
3. BMW full-electric
(BMW i3)
138
4. BMW M 3.0 litri turbo
(BMW M3, M4)
134
5. PSA 1.2 litri trei cilindri turbo
(Peugeot 308, Citroen C4 Cactus)
130
6. Porsche 3.8 litri Boxer turbo
(Porsche 911 Turbo, 911 Turbo S)
124
  • andrey_1293, miercuri, 25.06.2014 18:48

    Nu creeed =)))))

  • Lache, miercuri, 25.06.2014 20:40

    Remarc multitudinea motoarelor japoneze si americane in listele de mai sus.

  • TAO, miercuri, 25.06.2014 22:33

    clasamentele de la categoriile 1.8l-2.0l si cel mai bun motor nou, sunt absolut halucinante,

  • vianu, miercuri, 25.06.2014 23:18

    @Lache si ai remarcat si problemele motoarelor japoneze (si americane) in real life

  • P&T, joi, 26.06.2014 09:22

    Doar ce mi-am luat masina japoneza de cateva zile, chiar nici o categorie?! Si am motorul de 1.8D de 150CP de la Mitsu care e destul de laudat!!

  • Lache, joi, 26.06.2014 09:59

    @vianu,ma crezi sau nu, remarc problemele motoarelor japoneze(si americane) cam de 13 ani in real life .Awesome,isn't it ? How about you?

  • vianu, joi, 26.06.2014 11:52

    @lache pai mi-am dat seama de chestia asta si pana sa o spui tu dar ai putea sa dai mai multe detalii....

  • Dracu, joi, 26.06.2014 13:08

    Am motor japonez de 4 ani si nici nu stiu unde ii joja si ce culoare are.... nu acelasi lucru il pot spune despre fosta Skoda TDI.....

  • Lache, joi, 26.06.2014 15:22

    Ce detalii ai vrea?Sa spun cum ma numesc si unde ma aflu? Nu mai fac greseala asta.Nu sunt nici in Europa si nici in state.Cred ca este sufficient.

  • Yosemite, joi, 26.06.2014 21:15

    @Lache Stiu ca esti in Australia si lucrezi la un service auto.Nu ne-am supara daca ne-ai da mai multe detalii despre ce faci acolo.

  • vianu, joi, 26.06.2014 21:21

    @Lache nu...detalii despre munca ta....atat cat sa ne lasi sa salivam :) si sa stii ca nu fac misto.

  • Pana, joi, 26.06.2014 21:46

    Si Renault cu al sau 0.9 TCe si tehnologie din Formula 1 nimic, nimic?

  • @lache, joi, 26.06.2014 21:46

    la cat de lache pari, cre' ca esti undeva prin Somalia, si "repari" Mercedes-uri Cobra si alte vechituri japoneze de 20-30 de ani ... si esti frustrat ca nu primesti bacsis atat cat meriti

  • @lache, joi, 26.06.2014 21:52

    ...sau poate prin Cuba, ca inca mai au ceva masini americane ... care merg (mai bine oricum decat astea din ziua de azi, la care primesti si asigurare de viata, gratuita, la incheierea contractului)

  • Mihai, joi, 26.06.2014 23:49

    Se pare ca Ford a gasit formula castigatoare cu motorul asta. Are foarte multa tehnologie, si asta la un pret decent. E mult mai simplu sa faci un super motor pentru o masina care costa peste 50,000 Euro, decat sa faci un motor cu atat de multa tehnologie pentru o masina care costa 15,000 de Euro. Oricum e de necrezut ca a castigat premium pentru a treia oara.

  • Lache, vineri, 27.06.2014 11:35

    @Yosemite,nu sunt in Australia,dar lucrez intr-un service. Dupa 13 ani si ceva,nu cred ca am cu sa va impresionez.Nu am mai dat bacsis si nu am mai primit bacsis de atunci. Nu mai stiu ce este sa stai la coada,nu mai zic"saru' mana"Pur si simplu muncesc,si doar atat.Cel mai bine este cand clientii multumesc pentru munca facuta.Iar cel mai mare regret este ca nu am plecat mai repede. Mafiotule,Somalia sau Cuba, ti se potrivesc tie.Chiar de minune. Vianu,munca mea este foarte ok! Dimineata,primesc job cardurile masinii(deja am bagat-o pe romengleza) cu cerintele clientilor.Indiferent de cerinte,noi sunt obligati sa verificam vizual totul. Ce este in neregula(frane,planetare,suspensie,suporti)scriem in raport.Seful va suna clientii,si le va spune pretul pieselor si manopera.Si de aici se merge mai departe.Eu nu vorbesc cu clientii.Si toate piesele vin cu facture. Nu sunt piese vandute pe sub mana.Nu sunt mici aranjamente sau intelegeri.Eu nu ma cert cu clientii.E treaba sefului. Sunteti fericiti acum?

  • Lache, vineri, 27.06.2014 11:38

    Am uitat ce-i mai important .Road testul ! In alta ordine de idei: totul este normal.

  • @lache, vineri, 27.06.2014 22:00

    nu c-as fi ala de ma banuiesti m-ai rad si eu de stilul unora, si n-am nimic cu mecanicii de buna credinta, doar cu aia care-ti schimba consumabilele/piesele de pe masina cu unele la fel de uzate, mai fac si ei un ban cinstit cu alea noi care de fapt trebuiau montate, da' tu cre' ca n-ai facut asa niciodata ... in alta ordine de idei, Cuba are niste plaje jos palaria, am auzit, iar de femei ce sa mai vorbim, asa ca n-ar fi prea rea ca destinatie

  • Lache, marţi, 01.07.2014 10:32

    @lache,cand lucram in Romania,eram si eu in rand cu toti mecanicii.Nu banuiesc cine esti,stiu sigur ce esti.As vrea sa ma insel,dar nu am sanse.

  • @lache, marţi, 01.07.2014 23:30

    ... bine ca stii...mecanicule

  • Lache, miercuri, 02.07.2014 21:38

    Esti invidios?