Google a construit o maşină autonomă fără volan şi fără pedale
Americanii de la Google au construit un prototip al unei maşini autonome fără volan şi fără pedale. Aceasta nu are nici oglinzi, torpedo sau CD Player şi va fi un banc de probe pentru tehnologiile companiei americane.
Google a construit de la zero prototipul unei maşini autonome fără comenzi de conducere. Vorbim despre prima maşină proiectată din start să se conducă singură, fără să aibă volan sau pedale pentru şofer. Compania americană nu a botezat prototipul, preferând să publice câteva imagini oficiale şi o un clip cu maşina în funcţiune. Scopul prototipului este de a testa şi dezvolta tehnologia vehiculelor autonome, menite să scoată oamenii din poziţiile în care pot greşi şi să-i transporte în siguranţă la destinaţia aleasă de aceştia, evitând orice fel de accident pe parcurs. Datorită faptului că este proiectată de la zero cu acest scop, maşina autonomă de la Google nu are niciun unghi mort, deoarece are senzori cu laser şi camere video care asigură o vedere de 360 de grade a împrejurimilor, analizată de un set de computere pre-programate să evite obstacolele şi să conducă în siguranţă până la destinaţie. Utilizatorul vehiculului, pentru că nu mai putem să îi spunem şofer, are la dispoziţie doar un buton cu dublă funcţie, start/stop, alături de un afişaj unde i se prezintă traseul şi timpul rămas până la sosire.
Google: "Maşinile noastre autonome au cumulat peste 480.000 kilometri fără accidente"
Maşina autonomă de la Google are un motor electric şi o viteză maximă limitată la 40 km/h. Bancheta spate, torpedoul, oglinzile şi sistemul audio au fost eliminate. În plus, partea frontală este construită din materiale moi şi uşor deformabile pentru a minimiza rănile pe care le-ar putea suferi un pieton sau un ciclist care s-ar putea lovi de respectivul vehicul, inginerii Google mergând atât de departe încât până şi parbrizul este flexibil. Limitarea vitezei maxime a maşinii autonome construite de Google are rolul de a limita energia cinetică implicată într-un accident cu aceasta, deci şi potenţialul distructiv al acesteia. În ceea ce priveşte design-ul, americanii spun că au optat pentru forma de gondolă şi aspectul prietenos pentru a minimiza temerile celor care văd acest vehicul.
9% dintre mașinile vândute în lume în 2035 vor fi complet autonome
Studiu: consumatorii nu sunt interesaţi de vehiculele autonome
La fel ca în cazul smartphone-urilor pe care le comercializează, maşina autonomă nu va fi produsă de Google, ci de un partener al companiei, atunci când va fi momentul pentru o versiune de serie. În această direcţie, cei de la Google şi-au anunţat disponibilitatea pentru o colaborare cu o companie deschisă la idei noi în această direcţie. Până atunci, americanii vor testa maşina pe drumurile publice, odată ce legislaţia le va permite acest lucru. În ciuda faptului că vehiculul are două seturi de sisteme de comandă a frânelor şi a direcţiei, primele prototipuri care vor circula pe drumurile publice vor fi echipate şi cu volan, pedală de frână şi pedală de acceleraţie, pentru ca inginerul care va fi la bordul lor să poată interveni într-un caz extrem.
Experţii MIT: "Un accident cu maşina Google ar putea închide întregul program"
PRIMA PLIMBARE CU MAŞINA FĂRĂ VOLAN DE LA GOOGLE
CUM FUNCŢIONEAZĂ SISTEMUL DE CONDUCERE AUTONOMĂ
VECHEA MAŞINĂ AUTONOMĂ DE LA GOOGLE
Via WCF
Cei care nu inceteaza sa ne uimeasca cu proiecte de astea mirobolante uita faptul ca, de la automobilele cu aburi si pana la supercarurile zilelor noastre, masina a fost destinata placerii de a conduce si nu aceleia de a fi condus. Desigur ca asemenea abordari isi pot gasi utilitatea pentru transportul celor care din cauza unor deficiente fizice permanente sau temporare, nu pot conduce, dar atat!