BMW: „Trebuie să creştem producţia lui i3”. Tesla: „BMW i3 arată ca o piesă de mobilier de la Ikea”

Publicat luni, 09.12.2013 12:16 de Bogdan Mirică

În vreme ce BMW se bucură de o cerere peste aşteptări pentru noul i3, primul model al brandului său electric, Tesla iese la contraatac. Designerul americanilor susţine că BMW seamănă cu o piesă de mobilier de la Ikea.

BMW şi-a pus mari speranţe în noul i3, primul model al brandului său electric i, lansat în toamna acestui an în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

20 de lucruri pe care nu le ştiai despre BMW i3

Încrederea germanilor în potenţialul micului automobil electric pare deja să dea roade, comenzile depăşind aşteptările iniţiale. E drept că cifrele prognozate iniţial de germani au fost unele timide, influenţate de teama unei reacţii negative a publicului. La Frankfurt, BMW anunţa că intenţionează să vândă 10.000 de unităţi până la sfârşitul acestui an.

Cei care erau familiarizaţi cu evoluţia unor modele electrice ca Nissan Leaf sau Opel Ampera au privit cu scepticism ţinta pentru ultimele trei luni ale acestui an. Cu toate acestea, BMW a răsturnat orice aşteptare la mijlocul lui noiembrie, când i3 a ajuns oficial pe piaţa mamă, în Germania. Bavarezii anunţau atunci că biroul lor de vânzări a înregistrat deja 10.000 de comenzi ferme pentru i3.

BMW i8 soseşte în primăvară

Evoluţia ascendentă duce, inevitabil, la o creştere a producţiei. Friedrich Eichiner, şeful operaţiunilor financiare BMW, a declarat în urmă cu mai bine de o lună, că o cerere în continuă creştere va duce şi la o ajustare a producţiei. Asta înseamnă noi investiţii în linia de asamblare.

Deşi BMW nu a recunoscut oficial câţi bani a cheltuit pentru a dezvolta, produce şi distribui noul i3, analiştii susţin că aproximativ două miliarde de euro au părăsit vistieria companiei în acest scop. Anul viitor, în primăvară, gama i se va lărgi, odată cu adăugarea supercarului hibrid i8, expus şi el în toamnă la Salonul de la Frankfurt.

BMW i8 - imagini şi informaţii oficiale

Tesla atacă designul lui BMW i3

În vreme ce germanii sunt foarte mândri de primul lor model electric, Tesla, constructorul american cu experienţă în domeniul vehiculelelor cu emisii zero, iese la contraatac. Şi o face prin vocea lui Franz von Holzhausen, designerul companiei, care aseamănă mezinul i3 cu o piesă de mobilier de la Ikea.

Într-un interviu acordat AutoBild, von Holzhausen a declarat că i3 este doar un mit al sloganului „The Ultimate Driving Machine”, promovat cu mândrie de BMW pentru a sublinia calităţile dinamice ale maşinilor produse la Munchen. Designerul Tesla susţine că nu crede în capacitatea lui i3 de a respecta standardele brandului.

De asemenea, chiar dacă a complimentat interiorul, von Holzhausen, susţine că maşina arată ciudat şi sfidează convenţionalul. Trăsături care puteau fi evitate având în vedere proporţiile şi inovaţiile ansamblului electric de propulsie.

Referirea la o piesă de mobilier vine după ce von Holzhausen declara mai mult timp în urmă că Tesla preferă să cumpere mobilier de la Ikea, decât să investească în design interior şi elemente de arhitectură.

  • lala, luni, 09.12.2013 12:31

    HAHAH, la cat de ''dulapior'' arata imi inchipui ca cei de la tesla au nu dreptate ci foarte mare dreptate. Dar cand asa-zisii proprietari de E39 sufera de ''teoria desconspiratiei'' si de a sfida penibilul toata ziua, nu se poate ajunge intr-o polemica pe tema asta. Inima aceste masini este un sistem de propulsie sofisticat de la Toyota, restul..........este o apa si un pamant.

  • vianu, luni, 09.12.2013 13:05

    "The i3 is more an IKEA piece of furniture as a design piece of furniture, says von Holzhausen. I’m not sure if the i3 meets the basic standards of the brand. From pure design perspective, the car is of course unique. The interior is very modern. Very clean, thin seats. I like the material used. If the i3 is on the road, he looks a bit strange and unconventional. I personally feel that car must not look so funky. The electric drive train and the proportions are unique enough." am pus interviul direct in engleza pentru ca, sincer, adaptarea textului facut de voi nu e chiar cea mai potrivita. Citind si recitind declaratia lui "von Foraibăr" as zice , mai degraba, ca omu' isi face mai multe griji vis-a-vis de impactul vizual asupra potentialilor clienti. Doar ca semnalele din piata il contrazic. PS. oricum, strict ca analiza de text, fraza asta: "The i3 is more an IKEA piece of furniture as a design piece of furniture" n-are nici un sens. PS2. poate ca era bine sa spuneti ca declaratia usor razboinica vine si in urma zvonurilor unui viitor i5 concurent direct pentru Tesla S

  • inexorabil, luni, 09.12.2013 13:06

    "Mandria (trufia) sta inaintea caderii"...si anuleaza toate calitatile reale pe care le ai !!!

  • Neon, luni, 09.12.2013 13:18

    De acord cu designerul Tesla,mai nou bmw fabrica mobila.. :))))))

  • mk9, luni, 09.12.2013 13:42

    de fapt avand in vedere ca germania inseamna cea mai importanta piata din europa si tinand cont de nationalismul specific nemtilor, consider ca i3 chiar va fi un succes, in acest contest calitatile sau defectele lui fiind irelevante.

  • Lau, luni, 09.12.2013 16:33

    Ce badarani cei de la Tesla, ei de fapt ca sa nu recunoasca efortul BMW de a dezvolta si inova, aduc critici la adresa lor, niste tarani care au si ei masini electrice cu design-uri copiate mai ceva decat chinezii care niciodata nu au perceput aceasta ideea de dezvoltare ale marilor corporatii ca BMW , care a facut un efort imens din orice p.d.v ca sa dezvolte latura de automobile electrice. Ce pot sa spun, Tesla cand o sa detina o flota de masini premium precum BMW si sa dezvolte serii si clase diferite atunci sa aduca critici. Ca sa nu mai spun ca deocamdata nu au nici un viitor, ca toti producatorii de automobile, indiferent cat de mari sau mici cauta sa dezvolte in domeniul automobilelor electrice, asa ca peste 5~10 ani competitia va fi acerba, asa ca ar face bine sa se gandeasca la asta , ca ei cu un model de masina nu vor face fata, mai ales ca nu au experienta in spate la nivel de corporatie.

  • Je, luni, 09.12.2013 18:43

    Marketing!!! Era normal ca primele 2-3 luni sa aiba ''record'' pt ca dealerii au nevoie de masini de showroom si drive test. Sunt curios peste alte 2-3 luni care e situatia

  • Marius de la Ffm, luni, 09.12.2013 19:04

    Ambele masini sunt superbe ! Circula deja in Frankfurt multe electrice, dar nu prea sunt statii de incarcare si se lucreaza ff intensiv la asta.

  • zeuss, luni, 09.12.2013 20:21

    am urcat intr un i3, la Berlin. Este interesanta masina la interior, dar la exterior este urata cu spume. eu nu stiu daca asta poate fi numit design

  • @lala, luni, 09.12.2013 20:50

    Tu vezi de dulapurile tale de toyota, daca i3 arata ca un moblier Ikea, Prius e ca sifonieru bunicii.

  • dcb, marţi, 10.12.2013 19:51

    daca are emblema BMW si 4 roti ptr unii numai conteaza,sa umplut Bucurestiul de cazane

  • zorro, miercuri, 11.12.2013 12:41

    i8 vine in august cf anuntului oficial BMW ! nu mai citati din amintiri! i5 nu e posibil ci si sigur. familia i de la bmw va avea mai multe modele iar i5 e sigur. i3 e singur in segment si se va vinde. ramane de vazut daca vor fi 20000 pe an sau nu.

  • Blower0, miercuri, 11.12.2013 14:17

    @Lau și mare treaba ca bmw are x modele premium. Poate Tesla nici nu vrea sa aiba asa mare gama.....sau ca la mercedes: CLA , GLA , CLK , CL , CLS , G , GL, ML , R , B , A tralalalalalala... Sa ma *** pe toate modelele lor...din moment ce faci 100 de modele din 100 clase , atunci nu mai are firma aia "un specific" - o originalitate..