Ford vrea să "fure" clienţii BMW şi Audi cu versiunile premium Vignale ale viitoarelor sale modele
Ford a profitat de lansarea noului Mustang la Barcelona pentru a comunica intenţiile sale de viitor. Americanii au planuri ambiţioase cu versiunile premium Vignale, dar şi cu maşinile care se vor conduce singure şi vor fi capabile să ocolească obstacolele.
Ford a dezvăluit astăzi noua generaţie Mustang în şase mari oraşe ale lumii, încercând astfel să sublinieze distribuţia globală a muscle-car-ului legendar. Europa şi-a concentrat forţele în Barcelona, oraşul ales pentru a găzdui conferinţa prilejuită de lansare.
Noul Ford Mondeo - informaţii şi galerie foto
Peste 2400 de jurnalişti s-au înghesuit să facă cunoştinţă cu noul Mustang, dar şi să afle strategia de viitor a constructorului american. Iar printre cei 2400 ne-am aflat şi noi. Automarket a asistat la dezvelirea live a celei de-a şasea generaţii Mustang, dar şi la debutul conceptelor Edge şi Ka.
Ford Ka Concept - detalii oficiale
Versiunile Vignale ţintesc clienţii BMW şi Audi
Pe lângă expunerea premierelor deja trecute în revistă, oficialii Ford au ţinut să clarifice şi câteva direcţii ale companiei. Unul dintre subiectele centrale a fost dezvoltarea versiunilor premium Vignale, care vor debuta ca variante luxury ale lui Mondeo în 2014.
Ford Mondeo Vignale Concept - informaţii şi galerie foto
Ford reiterează ambiţia sa de a face din versiunile cu nume italian concurenți serioși pentru mărci premium cu tradiţie, cum ar fi BMW şi Mercedes. În conferinţa de presă, americanii au susţinut că vor să fure din clienţii brandurilor germane. Deşi scenariul pare unul utopic, Ovalul Albastru susţine că a condus studii ce relevă dorinţa anumitor clienţi BMW şi Audi de a trece la Ford. Condiţia este aceea de a oferi produse premium. Iar Vignale asta îşi propune să facă.
Declaraţiile făcute la Barcelona întăresc alte scenarii mai vechi, detaliate de oficialii Ford în urmă cu două luni. Pe atunci, Gaetano Thorel, şeful diviziei de marketing Ford Europa, declara că viitorii clienţi Vignale vor avea parte de spălări gratuite pe toată durata de viaţă a maşinii şi vor dispune de un consultant unic, gata să le rezerve chiar şi bilete la teatru.
Ford Vignale: „Clienţii noştri vor avea garantată pe viaţă spălarea maşinii”
Ford va lansa 25 de modele în cinci ani
După Salonul de la Frankfurt, Ford anunţa planul său pe termen mediu. Acesta presupunea lansarea a 25 de modele pentru următorii cinci ani. Planurile de extindere şi reîmprospătare a gamei au crescut din 2012 până în prezent. Direct proporţional a crescut şi numărul modelelor pe care Ford le promite la nivel mondial până în 2018.
Ford vrea să lanseze 25 de modele şi versiuni noi în Europa în următorii cinci ani
Dintre cele 25 de modele, noi, europenii, ar trebui să ne notăm micul EcoSport, programat să apară în 2014 ca rival declarat al lui Juke, şi Mustang, în ambele variante, coupe şi cabrio, aşteptate în 2015.
Maşina autonomă care evită singură obstacolele
Ford a profitat de evenimentul de la Barcelona şi pentru a se alinia tendinţei tehnologice la modă în această perioadă: maşina autonomă. Sau maşina care se conduce singură. Ford a ţinut să precizeze că nu este străin de această tehnologie, în laboratoarele sale fiind desfăşurate deja studii şi teste concrete.
Americanii sunt de părere că în următorul deceniu maşinile autonome vor deveni o realitate. Proiectul este unul fezabil, actualele sisteme de siguranţă fiind capabile să controleze maşina în situaţii limită şi nu numai. Ford susţine că maşinile sale autonome vor putea să circule singure chiar şi în traficul aglomerat din oraşe.
În plus, ca o noutate absolută în acest domeniu, Ford promite un sistem autonom de evitare a unui obstacol atunci când există pericolul unui impact. Maşina atenţionează şoferul, încearcă să frâneze şi, la nevoie, poate chiar acţiona volanul pentru a evita obstacolul.
Asa da....buna decizie. Bravo Ford.