EuroNCAP: Cinci stele pentru noua Corolla, Mazda6 şi Lexus IS, doar patru stele pentru Opel Adam şi Mitsubishi Space Star

Publicat miercuri, 04.09.2013 13:40 de Sebastian Toma

EuroNCAP a publicat astăzi rezultatele unei noi sesiuni de teste. În timp ce Adam şi Space Star au obţinut patru stele de siguranţă, modele precum Mazda6, Corolla şi Lexus IS 300h au obţinut cinci stele.

EuroNCAP a testat cinci modele noi în cadrul ultimei sesiuni de teste independente. Dintre acestea, două citadine au obţinut patru stele de siguranţă, în timp ce alte trei modele au fost punctate cu cinci stele de siguranţă. Vorbim despre Opel Adam şi Mitsubishi Space Star, ambele clasificate cu patru stele de siguranţă, în timp ce tabăra cu cinci stele de siguranţă a primit trei noi membri: Lexus IS 300h, Mazda6 şi Toyota Corolla.

Toyota Corolla

Noua generaţie a compactei de la Toyota se mândreşte cu cel mai mare punctaj pentru protecţia pasagerilor adulţi din cadrul acestei sesiuni de testare. Corolla a obţinut 94% din punctele disponibile pentru protecţia adulţilor, în timp ce capitolul legat de protecţia copiilor a fost notat cu 82% din punctajul disponibil. Capitolul Safety Assist a fost notat cu 66% din punctele disponibile. Modelul nipon a fost penalizat pentru că sistemul de limitare a vitezei nu se afla în lista de dotări standard. Protecţia pietonilor a fost evaluată la 67%.

TOYOTA COROLLA - fişa completă a testului EuroNCAP (PDF)

Mazda6

Berlina de clasă medie a constructorului din Hiroshima este al doilea cel mai bine clasat model din această sesiune de teste, rezultatul său fiind de 92% pentru protecţia pasagerilor adulţi. Protecţia copiilor a fost notată cu 77% din punctele disponibile, în timp ce echipamentele de asistenţă a şoferului pentru evitarea unui accident au fost notate cu 81% din punctele disponibile. Protecţia pietonilor a fost evaluată la 66%.

MAZDA6 - fişa completă a testului EuroNCAP (PDF)

Lexus IS300h

Berlina hibridă a japonezilor a obţinut şi ea cinci stele de siguranţă şi a primit peste 90% la capitolul protecţia pasagerilor adulţi. Protecţia copiilor a fost notată cu 85%, cea mai ridicată valoare din această sesiune de teste (cu toate că sunt comparabile modelele testate astăzi), în timp ce protecţia pietonilor a fost notată cu 80% din punctele disponibile. Echipamentele active de siguranţă au fost notate cu 66% din punctele disponibile.

LEXUS IS300h - fişa completă a testului EuroNCAP (PDF)

Mitsubishi Space Star

Noua subcompactă a celor de la Mitsubishi nu a reuşit să obţină punctajul maxim la testele de siguranţă EuroNCAP, deşi protecţia ocupanţilor a fost notată cu 90% din punctele disponibile. Modelul nipon a obţinut 72% din punctele disponibile pentru protecţia copiilor, iar protecţia pietonilor a fost notată cu 73%. Însă, Space Star a fost penalizat la capitolul Safety Assist, unde a obţinut doar 55% din punctele disponibile, oficialii EuroNCAP explicând că modelul nu are sistem de avertizare pentru pasagerii care nu poartă centura de siguranţă pe bancheta din spate şi că lipseşte limitatorul de viteză în dotarea standard.

MITSUBISHI SPACE STAR - fişa completă a testului EuroNCAP (PDF)

Opel Adam

Deşi nemţii de la Opel se aşteptau la punctajul maxim în cadrul testelor de siguranţă EuroNCAP, Adam nu a reuşit să se ridice la aşteptările organizaţiei belgiene. Citadina din Ruesselsheim a obţinut 87% din punctele disponibile pentru protecţia pasagerilor adulţi, criticile EuroNCAP venind în cazul nivelului de protecţie al cutiei toracice în caz de impact lateral sau impact cu stâlpul, acesta neavând calificativul maxim. Protecţia copiilor a fost notată cu 72%, în timp ce protecţia pietonilor a fost cotată la 65% din punctele disponibile. Nivelul de echipamente de siguranţă din dotarea lui Opel Adam a fost notat cu 81% din punctele disponibile.

OPEL ADAM - fişa completă a testului EuroNCAP (PDF)

Via EuroNCAP

  • Alupigus, miercuri, 04.09.2013 13:57

    Lexus a punctat cel mai bine si asta datorita noii platforme creata cu un sistem revolutionar de sudura.

  • Gabi, miercuri, 04.09.2013 14:48

    Da, la Lexus se foloseste sudura cu guma de mestecat

  • lorinczi.thomas, miercuri, 04.09.2013 16:12

    De ce Mazda6 si Lexus IS sunt cu volan pe dreapta?

  • lorinczi.thomas, miercuri, 04.09.2013 16:14

    Destul de nasol pentru Opel si Mitsubishi. Cand te gandesti ca VW cu Up! a luat 5 stele!

  • Misha, miercuri, 04.09.2013 16:53

    Daca in lumea auto esecul ar trebui sa aiba un nume, acesta ar trebui sa fie OPEL!

  • Mario0406, miercuri, 04.09.2013 17:16

    @lorinczi.thomas: Mazda si Lexus sunt modele nipone, iar in Japonia autovehiculele circula pe partea dreapta a carosabilului.

  • Dacia Plant, miercuri, 04.09.2013 19:08

    SI cu aceasta ocazie Opel a dat un boom negativ vanzarilor cu modelul Adam, deoarece Fiat 500 are 5 stele si va avea de castigat din acest test de siguranta a modelului Adam. Si cand te mai gandesti ca are un pret de pornire de la 11-14.000euro (daca nu gresesc)...

  • uhh, miercuri, 04.09.2013 21:26

    Daca nu au fost in stare sa obtina 4 stele la Euro-NCAP, poi atunci ce sa mai zic de IIHS. Nesatulii astia de la Opel nu le ajung profiturile, asa ca macarsa influenteze clientul prin design sau gandit ei. Not comment pt Lexus , Mazda si Toyota. @Gabi, bai prostanucule. Caroseria noului Is este creata printr-o sudura revolutionara cu laser, eu nu inteleg dc va mai dati cu parerea daca sunteti atat de inculti unii dintre voi.Nu va mai bagati fratilor pe site-uri auto uni nu aveti habar de masini si va dati cu parerea...patetiK .

  • lorinczi.thomas, vineri, 06.09.2013 20:22

    @Misha: Nu trebuia sa pleci in turneu cu Dj Sava? @Mario0406: Ce legatura are? @Dacia Plant: Cand Fiat 500 primise 5 stele, atunci fusese 2007, intre timp, EuroNCap a fost "intarit" si mult mai strict in acordarea stelelor! Acum ar trebui sa fie cu 4 stele (daca ne luam dupa cazul Renault Kangoo-Mercedes-Benz Citan: 4>3 stele)!

  • Hjkj, sâmbătă, 28.09.2013 13:40

    raducu a comentat: Ma leg de Bechtel: pacat ca multi, in cinecptoa lor, considera firma americana responsabila de neconstruirea autostrazilor personal ii consider doar pe politicienii romani vinovati. Lor le plac banii mai mult decat le pasa de tara sau dezvoltarea economica/industriala a societatii in care traim.. pacat ca in alte tari s-a putut mult, mult mai mult, iar la noi nu se va putea niciodata decat prost si scump. 2 0

  • Milu, duminică, 29.09.2013 14:27

    foarte corect ce zici. Grosul banoilr pt. autostrada Transilvania au fost papati de subcontractorii locali, care toti, dar absolut toti, erau de-a cuiva .Bine, nici Bechtel nu e chiar fecioara virgina; la o adica puteau sa dea contractele unor firme mai serioase. Insa au facut si ei ce fac toti strainii care ajung pe aici: s-au adaptat.Comentariu apreciat. 4 0