Caparo T1 şi McLaren MP4-23, expuse la Băneasa Shopping City până în 5 iunie
Caparo T1, maşina cu care Mika Hakkinen va face o demonstraţie în Bucureşti, şi McLaren MP4-23, monopostul cu care Lewis Hamilton a câştigat titlul în 2008, sunt expuse în Băneasa Shopping City până în 5 iunie.
Fanii sporturilor cu motor din România au ocazia să admire două maşini de performanţă în centrul comercial Băneasa Shopping City, situat pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, nr.42D.
Cea mai interesantă dintre ele este maşina sport Caparo T1, echipată cu un propulsor V8 de 3.5 litri şi 600 de cai putere, care ajunge de la 0-100 km/h în numai 2.5 secunde.
Cea de-a doua este un monopost McLaren MP4-28 cu care Lewis Hamilton a câştigat titlul mondial în Formula 1 în sezonul 2008, ultimul înainte de schimbarea radicală a regulamentului tehnic.
Cele două maşini sunt expuse până în 5 iunie în cadrul campaniei Join the Pact organizată de producătorul de whisky Johnnie Walker, prin care şoferii sunt încurajaţi să nu se urce la volan sub influenţa băuturilor alcoolice.
Evenimentul va culmina în 5 iunie cu o demonstraţie efectuată de dublul campion mondial Mika Hakkinen la volanul unui Caparo T1 pe un circuit închis amplasat pe Şoseaua Kiseleff din Bucureşti.
Mai multe detalii despre programul demonstraţiei lui Hakkinen de la Bucureşti vor fi făcute publice pe parcursul săptămânii viitoare.