Pirelli ameninţă că se retrage din Formula 1 la sfârşitul sezonului
Pirelli a avertizat că se va retrage din Formula 1 la finalul acestui an dacă echipele nu vor semna "în curând" prelungirea acordului pentru 2014.
Negocierile dintre Pirelli şi echipe pentru prelungirea contractului pentru furnizarea pneurilor care expiră la finalul acestui an au intrat în impas de câteva săptămâni.
Situaţia începe să devină dificilă pentru producătorul italian, în condiţiile în care, conform regulamentului tehnic, specificaţiile finale ale cauciucurilor pentru 2014 trebuie anunţate până în 1 septembrie.
Întrucât dezvoltarea noilor pneuri necesită o muncă de cel puţin câteva luni, Pirelli este pe punctul de a-şi anunţa retragerea din competiţie dacă noul acord nu va fi finalizat în următoarea perioadă.
"Aparent, în 1 septembrie trebuie să le spunem echipelor tot ce vor să ştie despre pneurile pentru sezonul următor, dar noi suntem deja la jumătatea lunii mai. Vă puteţi imagina cât de ridicolă este situaţia când nu avem un contract. Poate că nu vom mai fi aici", a precizat Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.
Hembery a dezvăluit că oficialii Pirelli au stabilit deja un termen limită până la care aşteaptă semnarea noului contract, însă a refuzat să dezvăluie care este acesta.
"Este deja prea târziu. Lucrurile devin serioase, pentru că anul viitor schimbările sunt substanţiale. Sportul trebuie să ia o decizie rapidă pentru că, pe lângă resursele de afaceri, trebuie să facem o lucrare tehnică. Schimbările sunt atât de dramatice încât trebuie să refacem pneurile. Asta necesită timp şi munca noastră devină imposibilă. Vine o vreme când nu vom mai avea timp să ne facem treaba", a adăugat el.
Pirelli a ajuns deja la un acord cu Bernie Ecclestone cu privire la condiţiile noului contract pentru furnizarea pneurilor, însă unele echipe nu sunt încă de acord cu termenii impuşi de producătorul italian. În plus, conform regulamentului sportiv, FIA ar trebui să lanseze o licitaţie pentru desemnarea unicului producător de pneuri, însă până în prezent nu a făcut niciun pas în această direcţie.
Via Autosport
Ameninta sau implineste visul multora (constructori, piloti & fani F1)?