Pirelli va schimba doar pneurile spate pentru cursa din Canada
Pirelli a primit acordul FIA de a modifica structura pneurilor spate pentru Marele Premiu al Canadei, însă Force India încearcă să blocheze schimbarea.
Pirelli a negociat pe parcursul acestei săptămâni modul în care va schimba structura pneurilor după ce a fost nevoită să renunţe la planul radical iniţial ca urmare a intervenţiei FIA.
În urma discuţiilor cu echipele, schimbările nu vor mai avea rolul de a scădea numărul de intrări la boxe, ci vor fi efectuate doar din motive de securitate şi doar pentru Marele Premiu al Canadei din luna iunie.
Propunerea producătorului italian este de înlocui oţelul din structura pneurilor cu kevlarul, o fibră sintetică utilizată şi anul trecut pe pneuri. Scopul acestei schimbări este de a evita delaminarea pneurilor, după ce Lewis Hamilton şi Paul di Resta au avut astfel de probleme în ultima perioadă.
Conform regulamentului tehnic, Pirelli are nevoie doar de acordul forului mondial pentru această modificare, însă Force India, Lotus şi Ferrari şi-au exprimat rezervele în acest sens de teama că modificările vor influenţa performantele monoposturilor, echipa indiană fiind şi cea mai vehementă.
Se anticipează că, în urma modificărilor, temperatura pneurilor spate va scădea cu 10 grade Celsius, ceea ce va avantaja în special Mercedes. Este greu de crezut că cei de la Red Bull Racing, care au criticat vehement noile pneuri, vor obţine un spor de performanţă, întrucât echipa are probleme în special cu cauciucurile de pe puntea faţă.
Via Autosport
80% din stirile postate intr-o zi sunt despre pneuri. Formula 1 nu a fost niciodata despre pneuri, nu este despre pneuri si nici nu ar trebui sa fie despre pneuri. Pirelli spun ca ajuta la dezvoltarea spectacolului, eu zic ca e o cacealma. Sa revina Michelin si Bridgestone!