Marinescu, dublu abandon în etapa de Formula Renault 3.5 de la Aragon

Publicat luni, 29.04.2013 11:13 de Daniel Popescu

Mihai Marinescu a abandonat în ambele curse de Formula Renault 3.5 de la Aragon în urma unor defecţiuni tehnice la monopostul Zeta Corse.

Mihai Marinescu a avut parte de un weekend dificil în cadrul celei de-a două etape a sezonului din cadrul competiţiei Formula Renault 3.5 Series, desfăşurată pe circuitul Aragon din Spania.

În prima manşă, braşoveanul în vârstă de 24 de ani a ocupat locul 25 în calificări şi a fost nevoit să se retragă la boxe cu 10 tururi înainte de final din cauza unor defecţiuni tehnice la monopost.

Pilotul Zeta Corse şi-a îmbunătăţit uşor performanţele în a doua sesiune de calificări, când a obţinut locul 20 pe grila de start, însă de data aceasta a abandonat după numai cinci tururi în urma unor aparente probleme la suspensia dreaptă.

Marinescu încheie astfel etapa de la Aragon fără să câştige puncte şi rămâne cu cele cinci acumulate în etapa inaugurală.

Prima cursă a etapei a fost câştigată de Kevin Magnussen de la DAMS, iar Carlos Huertas s-a impus în a doua cursă la volanul unui monopost Carlin. Următoarea etapă de Formula Renault 3.5 Series va avea loc în perioada 25-26 mai pe circuitul de la Monaco.

  • Catalin, luni, 29.04.2013 14:03

    eu zic sa nu mai dati stiri despre MM (altul frate ?) decat la sfarsitul campionatului... Asa ar fi mai bine pentru toata lumea, si pentru el, si pentru "public". Drum bun, Mihai !

  • pop, luni, 29.04.2013 15:34

    Rasfoiti Autoplus.fr. si ve-ti gasi ceva interesant pt. industria auto locala !